Statele Unite ale 🇪🇺 Europei

Sunt vremuri foarte tulburi și incerte, dar există și speranță. Dictatorul Putin a reușit în doar câteva zile ce nu au reușit sute de politicieni, să unească Europa în fața pericolului comun. Ucraina, Georgia și azi, Moldova, au semnat cererile de aderare la Uniunea Europeană. Evident că nu vor intra toate țările în UE peste noapte, dar vom ajunge mult mai uniți în Europa, mult mai repede. Putin, hai cu ceaiul ăla odată.

Citește mai departeStatele Unite ale 🇪🇺 Europei

M-am înșelat cu amestecul bulelor

Prin vremuri mai fericite, adică acum 2 ani, când aveam doar Covid, nu și Covid și război lângă noi (da, nu credeam vreodată că o să ajung să zic asta), circula o teorie despre amestecul bulelor, și teoria zicea că nu e bine să ne izolăm complet în bula noastră de internet, unde toți au convingeri similare cu ale noastre, deoarece există riscul să devenim radicalizați, înguști în gândire, să nu mai vedem the big picture, toți vor zice ca noi, vor gândi ca noi, și ne pierdem obiectivitatea. Inițial eram de acord cu teoria, am încercat să păstrez în conturile mele din social media și oameni cu opinii complet diferite, să discut cu ei, să agree to disagree, din astea. Azi trebuie să recunosc că m-am înșelat, am fost un bou, nu merită efortul de a încerca să discuți cu oameni care nu vor să vadă realitatea, chiar dacă tu le arăți cifre, dovezi. Raționalul nu poate câștiga mereu, și nici nu are sens să ne batem capul cu ei.

Citește mai departeM-am înșelat cu amestecul bulelor

Războiul în timp real, pe TikTok și Twitter

Parcă era mai bine în 2019, fără Covid și idiotul de Putin care vrea să pornească al treilea război mondial, nu? Nici eu nu am putut să dorm în ultimele zile, mă tot gândesc cum de am ajuns aici, un tiran să fie lăsat până în punctul în care distruge o țară, amenință un continent și afectează viața pe tot globul… Toată stima pentru felul în care Guvernul Ucrainei comunică pe Internet din mijlocul războiului. Cu siguranță au o echipă de comunicare foarte bună, și deși e trist că am ajuns astfel de vremuri, să trăim războiul real-time, să vedem aproape instant ce se întâmplă, prin intermediul rețelelor sociale, cred că dacă nu eram înconjurați de tehnologie Rusia cucerea deja Ucraina și o parte dintre noi chiar am fi crezut că este o operațiune specială, cum mințea Putin. Realitatea e foarte brutală, dar criminalii nu mai pot manipula adevărul, acum vedem cu ochii noștri cât de cruzi sunt, chiar dacă trebuie să filtrăm prin puzderia de fake news pe internet. Cam aici am ajuns, chiar dacă e șocant – The Invasion Will Be TikTokked.

Citește mai departeRăzboiul în timp real, pe TikTok și Twitter

Nu există nici o justificare pentru războiul pornit de Putin și atacarea Ucrainei 🇺🇦

Observ că narativul de la Kremlin s-a schimbat zilele astea, inclusiv postacii români plătiți de ruși au schimbat argumentele. Au văzut că nu le iese cu războiul fulger, au văzut că ucrainienii de rând își apără țara și îi primesc cu cocktailuri Molotov în loc de pâine și sare, așa că dau vina pe 🇺🇦 Ucraina și NATO și americani – noi nu am vrut războiul, dar am fost provocați, am atacat doar pentru a ne proteja granițele, pericolul e prea aproape și alte justificări din astea puerile. Evident că Putin și-a făcut calculele greșit, a crezut că americanii sunt slabi după retragerea din Afganistan și e momentul propice pentru a lua înapoi Ucraina pe persoană fizică. Nu a ținut cont de faptul că e 2022, nu 1980, că oamenii folosesc social media intens pentru a se informa, că nu mai poate manipula și controla opinia publică. Și din ce văd, l-a subestimat mult pe Volodymyr Zelenskyy, omul a fost actor de comedie, dar acum joacă rolul vieții lui al naibii de bine. Într-o vreme în care mulți lideri au devenit niște clovni, președintele Ucrainei arată lumii întregi ce înseamnă să fii un lider.

Citește mai departeNu există nici o justificare pentru războiul pornit de Putin și atacarea Ucrainei 🇺🇦

Războiul din Ucraina

Recunosc, și eu mi-am luat-o, nu credeam că Putin e așa dement. Credeam că în nebunia lui omul totuși are niște limite, dar acum îmi e clar că e doar un tiran dement, dispus să distrugă țara lui și alte țări, pentru setea de putere și glorie. Partea mai tristă e alta, mă tem ca nu cumva schimbarea regimului din Ucraina să nu fie doar faza 1 din planul lui bolnav pentru Europa de Est. Varianta simplă ar fi să se mulțumească doar cu preluarea controlului asupra Ucrainei, dar cred că nebunul nu trebuie subestimat acum.

Citește mai departeRăzboiul din Ucraina

Ce jocuri de societate preferați?

Una dintre industriile care au crescut mult în pandemie e cea a jocurilor video, vânzările au crescut cu 24% în 2020, când am fost toți închiși în casă, și cu 11% în 2021. Pentru 2022 estimările sunt mai conservatoare, o creștere de doar 2-3%, pentru că toată lumea speră că vom petrece mai puțin timp acasă, în fața ecranelor, și mai mult timp prin vacanțe sau cu prietenii. Dacă asta vi se pare interesant, vă mai zic și de Twitch, cea mai mare platformă de livestreaming pentru jocuri, unde numărul de vizualizări a crescut în pandemie cu 83%, în al doilea semestru din 2020 aveau peste 5 miliarde de ore vizulizate. Gândiți-vă la asta, milioane de oameni care se relaxează uitându-se la alții cum se joacă, ore în șir. Jocurile video au fost vedetele pandemiei. Totuși, mai sunt și alte tipuri de jocuri care s-au vândut foarte bine în ultimii 2 ani, dar nu au fost menționate la știri prea mult: jocuri de societate mai exact. Încă dinainte de pandemie era un fel de renaștere pentru board games, comunitățile online și offline sunt tot mai puternice, prin State sunt cafenele unde oamenii se adună pentru a juca jocuri de societate, dar în 2020 a fost un boom, vânzările au crescut cu 20%, iar pentru 2021-2026 se estimează că vor crește cu 13%. Fun fact, la începutul pandemiei vânzările de puzzle-uri pentru adulți crescuseră cu 50%. Sad fact, tot la începutul pandemiei vânzările de jocuri care pot fi jucate de o…

Citește mai departeCe jocuri de societate preferați?

Hacking Work, podcast despre piața muncii, joburile și angajatorii din România

Personal eu nu sunt fan podcast-uri, reușesc maxim să mă uit la cele care sunt și filmate, creierul meu nu poate procesa doar sunet, am nevoie și de vizual. De asta nici nu am podcast-uri preferate. Totuși, o să vă recomand și o să urmăresc ce a lansat Doru – Hacking Work, primul podcast pe bune despre piața muncii din România, leadership, joburi, angajatori și cum ar trebui să funcționeze ele. Mi-a plăcut remarca de introducere – Ca să mergi la serviciu, nu la scârbiciu. 🙂 Plus că sunt deja 6 episoade lansate, și avem playlist pe Youtube cu toate, deci și video, nu doar audio.

Citește mai departeHacking Work, podcast despre piața muncii, joburile și angajatorii din România