Cum îți dai seama că și societatea românească a evoluat

Sunt tot mai multe mărturii ale ucrainienilor care s-au refugiat în România și au fost surprinși de prietenia și deschiderea cu care au fost întâmpinați de români. Sincer și eu am fost surprins un pic, mă așteptam ca societatea să reacționeze pozitiv, dar mobilizarea a fost peste așteptări, semn că am evoluat și noi ca societate. Dar cel mai bine îți dai seama că România a evoluat când îți spun asta chhiar și străinii care ne-au cunoscut încă de pe vremea când noi eram cei care aveam nevoie de ajutoare umanitare. Citisem un articol pe tema asta mai demult, nu mai știam unde, acum l-am găsit. Norvegian impresionat de evoluţia societăţii: „Aceeaşi Românie care depindea de ajutorul umanitar de pe continent este acum în scaunul şoferului“.

Citește mai departeCum îți dai seama că și societatea românească a evoluat

Cum puteți salva timp când vă certați pe social media

Cel mai mare avantaj oferit de rețelele de socializare este că acum oricine are o opinie. În același timp, cea mai mare problemă cauzată de internet este că acum oricine are o opinie. Plecând de la asta, mi-am amintit că am citit zilele astea o concluzie genială, legată de certurile de pe internet, indiferent de subiect, și de amestecul bulelor. Trebuie să ne dăm seama că sunt oameni cu care mai poți dialoga și oameni care cred deja că știu adevărul absolut. Aici e cheia, să știi dacă mesajele postate sunt o invitație la dialog sau doar propagandă dusă până în pânzele albe.

Citește mai departeCum puteți salva timp când vă certați pe social media

Ce le-a spus Arnold Schwarzenegger rușilor

I-am dat share peste tot ieri, îl las și aici. Nu credeam că tipul e un orator foarte bun, deși îl urmăresc pe Instagram. Totuși, mesajul lui Arnold Schwarzenegger adresat direct rușilor e simplu, plin de compasiune și mai ales, foarte sincer. Evident, nu va schimba multe în politica rusă, dar e posibil să schimbe mentalitatea unor ruși. Încă două chestii. Contul de Twitter al lui Arnold era unul din cele 22 de conturi urmărite de contul oficial al președintelui Rusiei. Yuri Vlasov, cel care l-a inspirat pe Arnold, a fost candidat la alegerile prezidențiale din Rusia în 1996, împotriva lui Boris Elțîn.

Citește mai departeCe le-a spus Arnold Schwarzenegger rușilor

Ce preferați, anvelope all season sau separate, pentru vară și iarnă?

Eu am început să conduc pe vremea când încă aveam ierni serioase în România, cu localități blocate uneori timp de câteva zile și zăpezi de 2-3 metri. Erau timpurile când iarna ieșeai afară din casă echipat serios, cu ghete și cojoc, nu ca acum, cu adidași și glezna dezgolită, că doar vine Uber-ul în 5. Divaghez un pic, dar ideea e că pe atunci știam că la mașină ai nevoie de 2 seturi de anvelope, de vară și de iarnă. Și am rămas cu ideea asta. Doar la prima mașină am folosit anvelope all seazon, niște Debica Frigo. Vara să spunem că erau acceptabile, dar iarna patinam prin oraș și la 30 la oră când luam curbele, dacă ningea și drumurile nu erau curățate. Poate că nici mașina nu era cea mai strălucită, dar după ce am făcut upgrade și mi-am cumpărat anvelope dedicate nu am mai avut parte de senzații tari iarna. Voi cum procedați, vă luați cauciucuri separate pentru vară și iarnă, sau mergeți pe all season?

Citește mai departeCe preferați, anvelope all season sau separate, pentru vară și iarnă?

Sancțiunile împotriva Rusiei ne vor afecta pe toți, zic idioții utili

În timp ce Rusia vrea să înlocuiască restaurantele McDonalds cu o clonă ieftină denumită Unchiul Vania, idioții utili fac jocul Rusiei pe internet, de multe ori gratuit. Altfel nu pot să îmi explic comentariile stupide primite pe blog și Facebook despre cum sancțiunile împotriva Rusiei ne vor afecta enorm pe toți, și că nu ar trebui să ne bucurăm că Rusia este sancționată. Întreb și eu, cum ar trebui să reacționeze comunitatea internațională împotriva lui Putin, care atacă un alt stat și bombardează orașe întregi, omorând civili, copii? Să îl aplaude? Să primească cele 3 milioane de refugiați din Ucraina și să închidă ochii? Sancțiunile nu vor funcționa instant, dar vor afecta economia rusă și vor forța mâna lui Putin, poate îi vor convinge pe cei din jurul lui să îi ofere un ceai. Da, va fi și Europa afectată, dar mult mai puțin. E prețul pe care îl plătim acum, pentru că Putin a fost lăsat să își facă de cap atacând ce țări a vrut el, timp de prea mult timp.

Citește mai departeSancțiunile împotriva Rusiei ne vor afecta pe toți, zic idioții utili

Statul vrea să cenzureze libertarea presei în România?

A apărut în presă știrea cum că Guvernul României ar pregăti o platformă prin care vor să scaneze presa online, blogurile și rețelele de socializare, pentru a identifica știrile false. Ce i-a pus pe jar pe jurnaliști, și pe bună dreptate, este paragraful ăsta: Potrivit propunerilor transmise, prima dintre combinațiile de cuvinte care vor aprinde becuri roșii de posibilă dezinformare și propaganda rusă în algoritmii platformei este cea care ar asocia, în același text, Guvernul, premierul Nicolae Ciucă sau președintele Klaus Iohannis cu un context de “corupție” ori “incompetență”, având ca marker de dezinformare expresii precum “mizerie” sau “furtișag”. Pentru presa de investigație, spre exemplu, orice articol care ar semnala acte de corupție, incompetență sau alte deficiențe în Executiv l-ar face pe autor suspect de a fi agent al propagandei ruse în algoritmii platformei. La fel, orice postare similară pe bloguri sau pe rețele sociale. Cum spune și Claudia aici, Guvernul României vrea sa profite de războiul declanșat de Putin în Ucraina pentru a a-și crea instrumentele necesare pentru limitarea libertății presei. Intenția e ok, hai să vedem cum să limităm răspândirea știrilor false. Cum se dorește implementarea însă e stupid, pentru că linia între dreptul la liberă exprimare și acuzațiile privind răspândirea intenționată de știri false e subțire.

Citește mai departeStatul vrea să cenzureze libertarea presei în România?