Și zici că ai prieteni faini?

În timp ce citeam articolul ăsta găsit la Vali mă gândeam că în ultimii ani persoanele apropiate, cu care păstrez des legătura, se învârt prin zona antreprenoriatului, freelancingului sau sunt manageri prin diverse domenii, deci au mai multă libertate de decizie decât majoritatea celor ce lucrează pentru alții. Și chestia asta m-a influențat mai mult decât credeam, personal și profesional.

Nu știu dacă a fost o mișcare voluntară, dar în timp am pierdut din prietenii care se complăceau în joburi nasoale, care se plângeau de orice problemă apărută în viața lor, și am câștigat oameni care privesc partea plină a paharului, care găsesc soluții la probleme, care nu se plâng din orice, ci se luptă pentru o viață mai bună.

Cred că am mai scris despre asta, ideea e simplă. Prin liceu poate că e amuzant să pierzi timpul cu prietenii prin baruri sau în fața blocului, prin facultate pare mișto să cunoști toate cluburile din oraș, dar când începi efectiv să muncești și descoperi că prietenii tăi în loc să tragă pentru a se ridica continuă să o ardă numai din distracție în distracție, ca la 20 de ani, poate că e timpul să începi să îi filtrezi. Nu zic, ne distrăm, dar hai să mai și muncim, să mai și facem ceva pentru viața noastră, că nu e o petrecere continuă.

Idem și cu prietenii care mereu au probleme, drama queens cum le zic fetele. Ok, cu toții mai avem necazuri, dar când vorbești cu cineva a cărui viață e un dezastru zi de zi, care te sună doar pentru că are nevoie de ajutor, poate că e timpul să răcești relația aia, prea multă energie negativă strică.

What we understand less is that an adult who spends time with other adults who tolerate crappy jobs, or unhappy lifestyles is going to find themselves making similar choices. Multiple authors have addressed this: from Lord Chesterfield “You are whatever the company you keep is,” to Goethe’s “Tell me with whom you consort with and I will tell you who you are.” Why? Because, as Walker Percy put it of those we spend time with: “one will pick up the worst of the other and lose the best of himself.”


Uitați-vă un pic în jur, voi ce prieteni aveți, care vă trag înapoi sau care vă ajută să fiți oameni mai buni?

Recomandă articol

Un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *