Am văzut filmarea de mai jos, făcută în anii 1980. Pe scurt oamenii nu stăteau la coadă pentru că era Black Friday sau Cyber Monday, stăteau la coadă pentru că nu se găseau alimente, iar cele care se găseau se dădeau pe sub mână sau cu cartelă. Când se făcea aprovizionarea erau cozi infernale.

Cam asta era situația în ultimii ani ai comunismului în România, prin orașe nu se găsea de mâncare. Cine avea pile, stătea la țară sau avea rude la țară se mai descurca, dar oamenii obișnuiți, cum erau majoritatea românilor, stăteau la astfel de cozi. După asta plâng unii nostalgici ai comunismului.

Ironia face că acum stăm la cozi pentru a prinde diverse promoții, online și offline, dar măcar nu ne mai îngrămădim pentru a avea ce pune în farfurie.

La articolul despre showroom-ul eMag din Bacău îmi comenta cineva că ar trebui să aplaudăm deschiderea de magazine românești, nu străine, ignorând faptul că vorbim despre o companie cu peste 3000 de angajați în România, ce plătește taxe și impozite pentru birouri, spații închiriate, profit, bani care ajung la stat, deci teoretic înapoi la români. Plus că a mai vrut unul, Daea, să redeschidă magazine de stat, și uitați ce frumos au dat faliment.

Când am pus ieri o poză cu berea Bermas și am zis că e bună pentru prețul ei, fiind singura fabrică de bere rămasă deschisă în Moldova, din vechea gardă, mi-a zis altcineva că nu se compară cu berile străine de top. Nici nu trebuie, eu am comparat-o cu alte beri la 2 lei, dacă vreți comparație pe altă gamă luați Solca, făcută tot de Bermas.

Am senzația că suntem blocați într-un patriotism de fațadă, în loc să fim realiști și să înțelegem că țara asta are și plusuri, și minusuri. Patriotismul nu înseamnă că trebuie să vezi doar lucrurile bune din țară, mai ales în domenii în care ele nu există.

Una din fricile mele este că generația copiilor noștri va crește cu impresia că bunăstarea economică e normală, garantată, și vor începe să critice orice chestie legată de apartenența la Uniunea Europeană, pe curentul naționalist pe care îl vedem deja.

Știți cum e, atunci când o duci mereu bine e cam greu să îi crezi pe cei care îți zic că în urmă cu 15-20 de ani mulți români o duceau foarte rău, făceau foamea. Gândiți-vă că sunt tineri de 18 ani care nu știu ce înseamnă o Românie în afara UE, că erau la grădiniță în 2007. Nu mai zic de vremurile din comunism, deja par din romanele SF.

Și e cam trist să descoperi pe barba proprie că UE are defectele ei, dar plusurile sunt mult mai mari, cam cum fac acum englezii, care trăiau cu impresia că încă sunt un mare imperiu, dar sunt afectați puternic de Brexit, probabil mult mai mult decât țările din Uniune.

De aia zic că e bine uneori să ne amintim cum era România înainte de 1 ianuarie 2007, când am intrat în UE. Și cu cifre, și cu povești despre vremurile alea.

Eu tot zic că pandemia asta nu ne-a făcut bine la cap, că ne sare muștarul din orice, și tot aștept să ne mai calmăm, să putem discuta relaxat despre orice, dar cred că valurile astea de căldură accentuează și mai mult simțul ăsta critic, dorința multora de a demonstra că doar ei au dreptate.

Și nici faptul că socializăm mai mult online acum nu ajută, că oamenii normali cu care ai fi rezolvat o diferență de opinie în 5 minute la o bere par să se transforme pe internet în apostoli unor cauze mai mult sau mai puțin relevante, fără nici o miză. Vă zic eu, nu e de bine, sunt revoltat că toată lumea e revoltată. 🙂