Etichetă Romania

Roblogfest și premiul pe care nu ți-l dă nimeni

Mă uitam pe lista câștigatorilor la Roblogfest și mă uitam simultan pe discuțiile de pe Twitter. E clar, lumea e nemulțumită, la fel ca anul trecut. La fel ca acum doi ani. La fel ca acum 3 ani. Mulți dintre câștigatori sunt complet necunoscuti, zic unii. E normal, zic eu. Nu am ajuns nici anul ăsta la festivitatea de premiere, dar mulți bloggeri nu observă ceva evident.

Dacă ar câștiga doar blogurile populare, cele care sunt cunoscute deja, ce sens ar mai avea concursul? Roblogfest nu e un concurs în care toți bloggerii cu state vechi să se frece pe burtă și să zică „Băi, ce tari suntem și anul ăsta”. Scopul e evidențierea unor bloguri noi. Dacă vor confirma sau nu în continuare premiul câștigat, rămâne de vazut. Cât despre blaturi, șpăgi și aranjamente, îmi vine greu să cred că se practică chestii de genul ăsta.

Totuși, însemnarea asta nu e despre premiile acordate de un juriu, ci despre premiul pe care ți-l acorzi tu, ca blogger. Ok, poate că ai participat la un concurs pentru bloggeri și nu ai cîștigat. So what? În final nu juriul decide dacă blogul tău e cel mai bun într-un domeniu, ci cititorii. Ai cititori fideli, ai comentarii la articole, ai RT-uri, Like-uri, ai abonati la feedul RSS, ai reacții la articole, ai influență în blogosferă? E OK, poți să îți acorzi singur premiul pe care îl doresti – blogul cel mai bun în domeniul de care ești pasionat.

Scrie pe blog. Fii util. Vino cu ceva în plus în joc. Ignoră hateri și criticile nejustificate. Restul sunt doar opinii subiective. Tu și cititorii tăi decid cât de mult valorează blogul tău cu adevarat.

Apropo, câștigătorii de anul asta:

Popular

Blog colectiv – Prin Brașov
Blog sub 18 ani – Paul Sanduleac
Blog de muzică – BlackSheepSound
Blog culinar – Arta culinara Doina
Blog de filme – Caiet de insemnari
Blog de sport – Ganduri de noapte (sportive)
Blog travel – Imperator Travel
Blog de fashion – I Love Handmade
Blog auto & moto – Mircea Mester
Cel mai popular blog – Prin Braşov

Jurizat

Blog de fotografie – Constantin Nimigean – Oitzarisme
Blog despre comunicare (media&advertising) – Iulian Comanescu
Blog cultural – veiozaarte
Blog de web design/creaţie – Fredo & Pid’jin
Blog despre politică – Moshe & Mordechai
Blog despre business – riscograma
Blog despre tehnologie – Dan Dragomir
Blog de jurnalist – Catalin Tolontan
Blog de brand/produs – BMWBLOG
Blog de companie – Headvertising
Cel mai bun cont de Twitter pentru o companie/brand – Crocodilu Trilulilu
Cea mai bună pagină de Facebook – Tuborg Sound
Cea mai bună aplicaţie de Facebook – Groupama
Best use of social media într-un mix de comunicare – Tuborg Sound
Cea mai bună campanie pe social media – Groupama

Citește mai departeRoblogfest și premiul pe care nu ți-l dă nimeni

Românii le știu pe toate

Nu neg, și eu pot să fac un site pe WordPress, să realizez un plan de marketing, să fac un afiș în Corel Draw, să scriu textul pentru o reclamă, să schimb filtrul de polen la mașină, să repar o priză sau să dau cu var pe pereți. Știu să fac un pic de toate, la unele sunt bun, dar la altele prefer să apelez la specialiști.

Uneori însă procentul de români experti, buni la toate, indiferent de domeniu, mă depășește și mă uimește. Da, și eu sunt impresionat de Tatoiu, cum le știe ea pe toate.

Știți cum e, scrii un articol cu sfaturi pentru bloggerii începători din experiența ta de peste 4 ani și toți bloggerii comentează că sunt sfaturi vechi. Așa o fi, dar bloggerii ăia care comentează au în continuare 3 cititori pe blogul lor de care nu a auzit nimeni, de buni ce sunt la aplicat sfaturile alea vechi.

Ai o problemă cu mașina? Toți prietenii au o idee, o opinie, au trecut prin așa ceva, îți sugerează să încerci ceva. Și merge? Nu știu frate, încearcă și tu. De aia prefer eu să apelez la cei care chiar știu ce fac.

Vrei să faci un site? Sigur unchiul verișorului prietenului tău cel mai bun cunoaște pe cineva care face site-uri la un preț bun, cu template-uri proaspăt descărcate de pe net. Ce portofolio, cerere de ofertă, analiză de piață. Prețul să fie mic, în rest treaba se rezolvă.

Ai nevoie de un spot radio pentru o firmă? Băiatul vecinului tău are un calculator beton și se joaca mereu pe el, sigur poate să tragă niște voci la microfon si să le lipească peste melodia aia cu 50Cent care știi tu că va place la publicul tău țintă.

Vrei să îți promovezi afacerea online? Caută și tu un puști cu 5000 de prieteni pe Facebook, sigur el va știi cum să interactioneze cu clienții potențiali pe internet. În plus îi poți spune că îl faci social media manager, asta îl va da pe spate.

Morala? Nu am așa ceva, știu doar că românii sunt buni la toate dar în același timp nu sunt buni cu adevărat la nimic. De aceea când găsesc un om de care sunt mulțumit lucrez doar cu el. Am instalatorul la care apelez mereu când am probleme cu țevile, tipografia cu care lucrez mereu pentru broșuri de calitate, magazinul de unde cumpăr pâine pentru că vînzătoarea îmi zâmbește etc. Încă mai caut un electrician auto bun, că m-am trezit cu mașina azi dimineață, avea bateria moartă și fiecare are o opinie despre cauză dar nimeni nu vine cu soluții.

P.S: si voi sunteți încojurați de oameni buni la toate?

Citește mai departeRomânii le știu pe toate

Hârtie igienică Zewa … din viitor

Eram ieri în Selgros la cumpărături. Printre altele am cumpărat şi hârtie igienică Zewa, pentru nevoile spirituale desigur. Ajung acasă şi văd că au o promoţie, Cu Zewa simţi că pluteşti pînă pe Mediterana, unde oferă o croazieră ca marele premiu, halate de baie, prosoape şi alte chestii, dar trebuie să trimiţi codul de pe ambalaj prin sms la 1843 sau să te înscrii pe Zewa.ro. Intru pe site, nici urmă de promoţie. Curios, trimit sms cu codul. Primit înapoi un mesaj – campania Microsoft s-a încheiat. WTF?

În final remarc pe ambalaj că promoţia se derulează între 28 martie – 30 aprilie 2011. Cum? Eu cumpăr hârtia igienică pe 11 martie şi tu îmi spui că pot participa la o promoţie, pot câştiga nişte premii, dar abia la sfârşitul lunii?

Ori eu am cumpărat hârtie igienică Zewa din viitor, ori departamentul lor de marketing e plecat cu pluta, că să nu spun altceva. Dovada că am cumpărat hârtie Zewa din viitor mai jos:

hartie igienica Zewa din viitor

Acum ar trebui să păstrez ambalajul de la hârtia igienică pentru a trimite codul de participare pe 28 martie, nu?

Citește mai departeHârtie igienică Zewa … din viitor

Ce ar trebui să facă Mihai Trăistariu

Nu am văzut aseară Românii au talent, dar m-am uitat la selecţia de clipuri. Când l-am auzit pe Dinu Valentin cântând „Cât de frumoasă eşti” am crezut că face playback cu vocea lui Trăistariu, deşi ştiam că e imposibil.

Tipul are vocea identică cu a lui Trăistariu, dacă aş fi în locul lui Mihai l-aş lua şi aş face o piesă în duet cu el. Pe lângă promovarea gratuită pe care şi-ar face-o (dă bine la PR si la brand), sunt sigur că ar atrage un val de simpatie din partea fanilor. Oricum, Dinu Valentin cred că va ajunge departe.

Citește mai departeCe ar trebui să facă Mihai Trăistariu

Baile Herculane, staţiune de interes naţional?

Nu am obiceiul sa frunzaresc bloguri politice, dar am ajuns din intamplare pe blogul Elenei Udrea dupa ce am vazut un link legat de faptul ca Baile Herculane sunt o prioritate pentru Ministerul Turismului.

De ce mi-a atras atentia articolul respectiv? In 2009 am facut concediul in tara si am umblat cu masina peste 2500 de km din Romania. Am vazut Maramuresul, Sighetul Marmatiei, Sapanta, Baile Felix, Baile 1 Mai, Baile Herculane, Portile de Fier 1, Curtea de Arges, Transfagarasanul, Praidul cu salina de acolo, Pestera Ursilor, Pestera Muierilor, Pestera Scarisoara si multe alte obiective turistice.Am enumerat obiectivele doar pentru a va arata ca am umblat prin tara, nu am stat intr-un singur loc cu burta la soare.

Ce nu am mai scris atunci, in 2009, este ca din toate locurile vazute in Romania Baile Herculane a fost singurul care m-a dezamagit complet si unde nu as recomanda nimanui sa mearga, cel putin nu acum.

Am ajuns in Herculane pe la 3 noaptea, frant de oboseala dupa ce condusesem vreo 300 de km si nu dormisem cum trebuie vreo 2 nopti. Nu era in planul nostru initial, dar am zis sa facem un ocol, sa nu ratam aceasta renumita statiune.

Ce am gasit acolo cand s-a luminat? Hoteluri in paragina, un strand care mirosea a clor de la intrare, nici o piscina decenta, nici un restaurant prezentabil, zero posibilitati de agrement plus faimoasele bai pentru tratament care erau de fapt niste gropi betonate m-au convins sa nu revin la Herculane prea curand. Nu am de ce, sunt multe alte locatii superbe in Romania care merita vizitate. Am plecat in aceeasi zi, si din ce stiu situatia nu s-a imbunatatit in statiune.

Ma bucura ca Baile Herculane sunt o prioritate pentru turism, dar sunt sceptic in privinta schimbarii si a perioadei in care se va realiza. Cred ca trebuie sa mai dispara o generatie de corupti pana sa recomandam Baile Herculane ca destinatie turistica.

Ca sa va faceti o idee despre ce am gasit acolo, va las cu unul din bazinele pentru tratament din Baile Herculane. Sa investim in promovarea turismului romanesc, da?

baile herculane

Citește mai departeBaile Herculane, staţiune de interes naţional?

Valoarea unui client

E mult mai usor sa vinzi unui client vechi decat unuia nou. In timp, un client fidel iti aduce mai multi bani decat un client care cumpara o singura data. In plus, sa obtii un client nou e de trei ori mai scump decat sa mentii un client vechi. Nu o spun eu, ci statisticile.

Tinand cont de faptul ca toti (inca) se plang de criza si de scaderea vanzarilor, te-ai astepta ca firmele sa tina cu dintii de clientii, sa faca tot ce le sta in putinta pentru a ii multumi si a ii determina sa revina. Corect? Nu prea.

valoare clientSursa foto

Sa luam un exemplu practic, adica unul prin care am trecut eu. Sunt destul de comod cand vine vorba de cumparaturile uzuale. Daca am gasit un magazin bun langa casa care imi aduce paine proaspata la un pret decent, cumpar de acolo. Daca frizeria din cartier are frizerite care stiu sa tunda cum le cer eu, acolo merg. Nu imi place sa pierd timpul cautand cel mai mic pret, decat daca e vorba de cumparaturi importante.

La fel e si in cazul farmaciilor de unde cumpar medicamente. De cand a aparut si aia mica in familie am nevoie destul de des de siropuri, vitamine, chestii pentru bebelusi. Am gasit o farmacie aproape de casa care avea pe stoc mereu produsele care imi trebuie si avea si preturi acceptabile. Cred ca cumparam lunar de la ei de 50-100 lei. De regula cumparam mai multe chestii odata si plateam cu cardul, deoarece sunt obisnuit sa umblu cu cat mai putini bani in numerar dupa mine.

Zilele trecute am cumparat vitamina D pentru Diana. Dau sa platesc cu cardul din reflex. Costa 5 lei, dar farmacista mi-a spus ca suma minima de plata cu cardul e de 10 lei. Puteam sa las produsul si sa plec sau sa achit cash. Am achitat cash pentru ca ma grabeam, desi stiam ca nu exista in legislatie nici o prevedere legata de suma minima pe care o poti plati cu cardul. George mi-a confirmat asta, pe Facebook si Twitter mai multi prieteni mi-au spus ca au platit si 1 leu cu cardul la diverse firme. Deci se poate.

Banuiesc ca farmacista avea instructiuni de la sefi sa nu accepte sume mici datorita comisionului pe care ei ii platesc catre banca la orice tranzactie cu cardul. Totusi, cred ca ei fac o greseala si pierd clienti. Eu nu am sa mai cumpar de la ei. Cei 50-100 lei pe care ii castiga farmacia respectiva vor ajunge la alta farmacie, care stie sa isi respecte clientii. Sunt vreo 6 in cartier, deci oferta e consistenta. Da, sunt fraierul care nu mai cumpara de la farmacie pentru ca nu am putut plati 5 lei cu cardul. Totusi, sunt banii mei, eu ii cheltui unde doresc si unde simt ca sunt respectat.

Cat valoreaza un client? Cu siguranta mai mult decat comisionul pe care farmacia il plateste bancii. Inainte de a aplica restrictii clientilor care vor sa cumpere de la tine, gandeste-te ca in ziua de azi clientii noi sunt tot mai rari, de aceea trebuie sa ii pastrezi pe cei care ii ai.

Citește mai departeValoarea unui client