Etichetă social media

Top 50 cele mai populare articole românești pe Facebook în 2011

Topul e realizat de MediaBrief, o platformă de monitorizare online utilă brandurilor preocupate de imaginea lor pe internet. Perioada monitorizată este 1 iulie 2011 – 7 decembrie 2011. Cele mai importante prezențe în top sunt episoadele din Robotzi si articole de pe site-uri de știri. Din ce am remarcat eu la realizarea topului s-a ținut cont atât de numărul de share-uri cât și de like-urile acumulate de linkul respectiv pe Facebook.

Facebook a lansat recent un top al celor mai sharuite articole prin intermediul rețelei de socializare.

Topul articolelor românești populare pe Facebook în 2011, conform MediaBrief:

  1. RObotzi.S02.Ep6.Beznos (creativemonkeyz.com)
    10000 shares /  15455 likes
  2. RObotzi.S02.Ep1.Onomastica (creativemonkeyz.com)
    7990 shares /  24731 likes
  3. RObotzi.S02.Ep5.Gogoshar (creativemonkeyz.com)
    6176 shares /  8432 likes
  4. RObotzi.S01.Ep24.Berila (creativemonkeyz.com)
    5243 shares /  23426 likes
  5. RObotzi.S02.Ep7.Fomist (creativemonkeyz.com)
    5001 shares /  7777 likes
  6. RObotzi.S02.Ep8.Super (creativemonkeyz.com)
    4920 shares /  8902 likes
  7. RObotzi.S02.Ep9.Plictis (creativemonkeyz.com)
    4756 shares /  9894 likes
  8. RObotzi.S02.Ep2.Licurici (creativemonkeyz.com)
    3894 shares /  13284 likes
  9. Imaginile care au revoltat peste 1 miliard de oameni. “Aceasta societate este grav bolnava”. (stirileprotv.ro)
    3781 shares /  1347 likes
  10. DUMNEZEIESC! Un copil mai dulce ca mierea incearca sa imite o rata! “Ia zi tati cum face rata – MA CAC, cum? – MA CAC” – Da-l pe Facebook sa faca istorie pe internet!. (cancan.ro)
    3229 shares /  6028 likes
  11. RObotzi.S02.Ep10.Concurs (creativemonkeyz.com)
    3071 shares /  6904 likes
  12. RObotzi.S02.Ep3.Eusebiu (creativemonkeyz.com)
    2979 shares /  10779 likes
  13. RObotzi.S02.Ep11.Artific (creativemonkeyz.com)
    2955 shares /  3712 likes
  14. RObotzi.S02.Ep4.Evilos (creativemonkeyz.com)
    2838 shares /  8179 likes
  15. Probabil cel mai frumos FILM despre Romania: “WILD CARPATHIA” sau cum a facut Printul Charles din tara noastra bijuteria Coroanei (gandul.info)
    2505 shares /  4973 likes
  16. O reclama din Germania suna “porno” cand o citesti in romana. Vezi cel mai tare conflict lingvistic (stirileprotv.ro)
    2349 shares /  2772 likes
Citește mai departeTop 50 cele mai populare articole românești pe Facebook în 2011

Cum putem folosi social media pentru afaceri

Prezentarea lui Bobby de la Snow Camp prezintă câteva exemple de utilizare a rețelelor sociale pentru creșterea unei afaceri și de ce nu, chiar creșterea vânzărilor folosind internetul.

Discuțiile pe care le-am auzit după prezentare se legau de faptul că cele mai multe exemple de companii din prezentare erau străine, și audiența vroia exemple de companii românești care au derulat campanii, promoții în social media românească, cu succes.

Întâmplarea face ca eu să știu mai multe firme românești care folosesc canalele online pentru a se promova, o fac de ceva timp și sunt foarte mulțumite. Plecând de la ideea asta, cred că voi face câteva interviuri cu reprezentanții lor pentru a demonstra tuturor că da, social media poate fi utilizată cu succes în afaceri și la noi, nu doar … la ei. Avem în România destule exemple pozitive.

Citește mai departeCum putem folosi social media pentru afaceri

#bizsmscamp, not just another social media event

Social Media Snow Camp. Mda, dacă vă învârtiți prin online ați fost stresați probabil în ultimele trei zile cu tweeturi, mesaje pe Facebook, poze și nu în ultimul rând, articole pe bloguri de la evenimentul organizat de Revista Biz la Pârâul Rece, lângă Predeal.

Titlul e pe bune, deoarece evenimentul nu seamănă deloc cu acele evenimente la care mergeți și ascultați niște prezentări scoase din cărți despre social media. Pentru o listă cu toate articolele de după și fotografiile realizate mergeți la Manafu.

Cum îi spuneam și Martei, e meritul lor că au reușit să facă un mix bun între speakeri și participanți, astfel încât cele 4 zile au trecut foarte repede și plăcut. Cred că a fost printre puținele evenimente de la noi unde puteai să discuți relaxat atât cu bloggerii, oamenii din agenții și reprezentanții companiilor. Cuvântul de bază a fost networking, și cei care au venit și au vrut să socializeze cu ceilalți participanți sigur au plecat acasă mult mai bogați în ce privește relațiile create.

Zilele erau pline de discuții constructive despre branduri, rețele sociale, blogging și promovare online, iar nopțile se lungeau până spre dimineața cu karaoke, dans, biliard, băutură (Staropramen anyone?) și sesiuni unplugged. Ajungeam la 5 dimineața în cameră doar pentru că trebuia neapărat să dormim câteva ore până începeau prezentările. Iar seara o luam de la capăt. Totul într-o ambianță superbă, la Hotel Bucegi – Porțile Regatului.

Momentul sponsorilor (plus BCR și BancPost):

Oameni faini pe care i-am cunoscut în persoană la eveniment, deși pe unii dintre ei îi știam deja de pe net: Oana, Tudor, Tilla, Anca, Andra Iacob, Cabral, Alex, Victor Kapra, Radu Băzăvan, Ana Măciucă, Adi Hădean, Cristi Șuțu, Dan Dragomir, Ruxa, Răzvan și Alina, Oltea, Ancuța Lebădă, Anca Duma, Anca Bundaru, Anne-Marie Chelaru, Dana Schiopu, Ionuț Tecuceanu, Gabriel Bârligă, Andreea Ursu, Cristina Colotelo, Andreea Burlacu.

Oameni faini pe care i-am revăzut: Cristi, Cristi Manafu, Sebi, Vali Petcu,  Marta Ușurelu, Bobby Voicu, Costin, Ionuț Oprea, Andrei Crivăț, Cristi Dorombach, Bogdana Butnar, Adrian Ciubotaru, Lidia Roman, Carmen Rusu, Denisa, Dragos Șchiopu, Elena, Andrei Roșca, Raluca Popa.

O parte din prezentările speakerilor: Bobby Voicu, Cristian China-Birta, Adrian Hadean, Cristian Sutu, Dan Dragomir, Bogdana Butnar, Cabral, Adrian Ciubotaru.

Ce pot să spun după eveniment? Că trebuia să fiți acolo pentru a înțelege de ce toată lumea a plecat așa de mulțumită și încântată acasă, de ce articolele de pe bloguri și tweeturile de pe #bizsmscamp sunt așa de pozitive. Dacă nu ați fost următoarea șansă apare la vară, în iulie 2012. Tot de la Revista Biz.

Dacă am uitat să menționez pe cineva nu e cu intenție, dar eram totuși 70 de oameni acolo, e greu să ți-i amintești chiar pe toți.

Citește mai departe#bizsmscamp, not just another social media event

Pregătiri pentru Social Media Snow Camp

Datorită prietenilor de la Portal HR și Blogoree mâine pe vremea asta voi fi la Pârăul Rece pentru Social Media Snow Camp, o tabără de social media marketing unde bloggeri, oameni de comunicare și reprezentanți ai companiilor interesate de promovarea online vor face networking timp de 3 zile.

Abia aștept să ajung acolo, atât programul cât și oamenii care vor veni sunt excepționali. O ocazie excelentă pentru a reîntâlni cunoștințe vechi și, de ce nu, pentru a îmi face prieteni noi. Din ce am aflat echipa Biz e deja acolo și pune la punct ultimele detalii pentru ca totul să fie perfect.

O vedere cu Pârâul Rece iarna:

Prognoza meteo spune că nu va ninge zilele următoare, dar merg totuși la munte, deci mi-am pregătit cele mai groase haine. Ne citim zilele următoare de la munte, revin cu noutăți.

A da, ce se întâmplă în timp real acolo aflați pe #bizsmscamp.

Citește mai departePregătiri pentru Social Media Snow Camp

Facebook, Twitter și campaniile online în România

Twitter este un “Facebook for smart people”. In general se fac campanii extrem de nisate si cele in care poti rezuma un mesaj in 140 de caractere. Ideea este ca romanul este o persoana verbala, de aici probabil si succesul Facebook. Romanului ii place sa vorbeasca, si foarte mult. Prea putini au insa capacitatea de a sintetiza in atat de putine caractere. Si deci de aceea Twitterul are mai putine caractere. Romanii sunt verbali si colerici si functioneaza cel mai bine marketingul negativ, cu alte cuvinte, nenorocirile sunt cel mai bun viral.

Nu se poate sintetiza marketingul negativ in atat de putine caractere, decat sa zici ca a murit nu stiu cine, dar nu se intampla asta tot timpul, si atunci nu prea pot folosi Twitter. El este pentru mesaje scurte, ponturi inteligente, canal de service, are aplicabilitate pentru nise concrete. Facebook tine loc de curtea scolii, barul de la coltul strazii, scara de la bloc. Adica locul unde te intalneai cu prietenii, oriunde ar fi

Articolul complet aici.

Citește mai departeFacebook, Twitter și campaniile online în România

Dovezi de dragoste pe internet

El și ea se cunosc de câțiva ani. Ana și Costel, să spunem. Stau deja împreună, poate sunt deja căsătoriți. Unul din ei știe puțin mai multe despre internet, Facebook, bloguri, celălalt e complet pe lângă subiect.

Jumătatea care știe cât de cât niște lucruri despre online se decide într-o zi să creeze un cont comun pe Facebook, poate chiar și un blog comun unde să povestească una alta. Uite așa te trezești pe Facebook cu o cerere de prietenie de la Ana și Costel sau primești pe blog comentarii de la anașicostel.blogspot.com. Pe Twitter încă nu au ajuns, semn că serviciul de microblogging nu e mainstream și la noi.

Stai și te gândești, ce e în capul oamenilor când fac chestii de genul ăsta? De fapt te întrebi – oare au ceva în cap? Înțeleg că ești îndrăgostit, că vrei să arăți cât de mult ții la persoana iubită (inclusiv online), dar de la a pune niște poze cu amandoi până la a crea un blog cu numele amândurora, sau un cont de Facebook comun e o distanță enormă. Dacă publicatul pozelor cu voi fericiți e un lucru normal, partea cu contul comun te face să fii un ciudat în ochii celorlalți. Sau să fiți, dacă vă simțiți cu musca pe căciulă. Nu mai zic de descrierea de pe blog, unde prezinți ceva siropos despre relația voastră. Nu mai zic de comentariile lăsate pe alte bloguri cu numele Ana și Costel. WTF?

Suntem indivizi distincți, cu pasiuni diferite, interese diferite. Pe Facebook se crează conturi personale, nu la comun, pentru că e imposibil ca un cuplu să aibă exact aceiași prieteni, aceleași idei, aceleași branduri preferate etc. La fel și blogul, de ce ai crea un blog personal în numele amândurora? Cum zicea un amic pe Facebook, unii își unesc și conturile, nu doar destinele. Totuși, există o limită.

Probabil că îmi răcesc gura de pomană, Anele și Costei vor exista în continuare pe internet. Sper doar să nu fie printre cei care citesc articolul ăsta. Iar dacă cunoașteți o pereche ca cea de mai sus, trimiteți-le un link la articolul ăsta, le faceți un bine.

Aveți și alte idei despre motivele pentru care un cuplu ar crea conturi comune pe internet?

Citește mai departeDovezi de dragoste pe internet