Da, Facebook a facut cateva modificari in structura profilelor pentru utilizatori, pentru a creste cantitatea de informatie prezentata „dintr-un foc”, as spune eu. Cred ca noul profil va usura decizia de a adauga sau nu o persoana in lista ta de prieteni, deoarece ai acces la informatii mai usor, fara clicuri inutile.
Azi am aflat si eu de la ca producatorul iesean de bijuterii Coriolan si-a relansat site-ul. Partea faina e ca au si blog, un blog care chiar ofera informatii utile despre bijuterii, cum sa alegi bijuteriile potrivite si cum sa le intretii. Util, mai ales pentru doamne si domnisoare. Nu lipsesc sfaturile despre verighete si inele de logodna.
Ce m-a surprins este decizia lor de a se promova exclusiv prin intermediul online-ului in anul urmator, 2011:
De cateva saptamani am inceput implementarea unei strategii de comunicare pentru 2011 care presupune doar promovarea online: fara participari la targurile de nunti, fara reclame in reviste sau cataloage, fara anunturi in Pagini Aurii.
Personal eu cred ca nu vor duce dorul targurilor si al reclamelor in reviste sau cataloage. Inca din 2006 am remarcat ca majoritatea targurilor nu mai renteaza ca participare (in functie de specific investesti cateva mii-zeci de mii de euro si in cel mai bun caz te alegi cu cativa posibili clienti si/sau parteneri).
Cat despre reclamele in reviste, tinand cont de faptul ca produsele Coriolan, adica bijuteriile, sunt destinate mai ales tinerilor, care cauta mereu online informatii suplimentare inainte de a lua decizia de cumparare, hotararea de a se promova intens in mediul online le va aduce doar avantaje.
Sper ca orientarea spre online nu va insemna si o diminuare a bugetului dedicat marketingului, mergand pe principiul „daca e online, e gratis”. Adica cu bugetul de marketing canalizat integral pe online cred ca vor avea un impact mai mare decat participarea la targuri si reclame ignorate din reviste. Chiar, de cate ori ati cumparat un produs datorita unei reclame pe care ati vazut-o intr-o revista?
In concluzie, ma bucur ca un brand iesean indrazneste sa schimbe strategia de promovare in favoarea online-ului. Partea cea mai buna este ca pe net poti oricand adapta si imbunatati campaniile, daca observi ca ceva nu functioneaza cum trebuie.
Voi ce spuneti, se poate promova doar online un brand de bijuterii? Eu cred ca e un pariu pe care Coriolan are sanse sa il castige.
Disclaimer: nu am primiti nici o verigheta sau inel de logodna de la Coriolan pentru postul asta. Totusi, imi place imaginea lor online.
Unul din motivele pentru care multe companii sunt sceptice in privinta promovarii online este ca nu pot masura eficienta campaniilor derulate in acest mediu.
Nimic mai gresit, ROI-ul poate fi masurat, doar ca trebuie stabiliti dinainte indicii pe care vreti sa ii verificati pe parcurs si scopul campaniei: notorietate pentru un anumit produs, branding, vanzari, construirea unei baze de date cu clienti potentiali etc.
Ce poti masura intr-o campanie online:
Numarul pe vizitatori unici care au ajuns pe site-ul tau;
Numarul de clicuri pe paginile de vanzare a produselor sau serviciilor tale;
Numarul de descarcari al unor materiale (carti electronice, brosuri);
Numarul de abonari la newsletter-ul companiei;
Numarul de like-uri si share-uri pe Facebook, numarul de retweeturi pe Twitter;
Numarul de linkuri aparute pe bloguri care vorbesc despre campania ta;
Numarul de vizualizari al unui spot video, daca ai si materiale de acest gen in cadrul campaniei;
Numarul de emailuri primite prin formularul de contact de pe site-ul campaniei, daca vinzi un produs sau serviciu pentru care sunt necesare detalii suplimentare;
Lista cu indicatori poate continua, dar ati prins ideea, campaniile online pot fi masurate. Avantajul campaniilor online, inclusiv a celor prin social media, este ca poti ajunge la clientii potentiali cu un cost mai mic decat al campaniilor offline si poti calcula randamentul unei campanii.
De exemplu prin Google Adwords costurile sunt infinit mai mici fata de o campanie de direct mailing. E suficient sa realizez un site atractiv, sa cumpar afisari, sa setez cuvintele cheie pentru care vreau sa apara anuntul meu si acesta va apare imediat pe prima pagina a motorului de cautare, iar potentialii clienti ma vor contacta.
Vreti sa monitorizati activitatea utilizatorilor pe site si nu stiti de unde sa incepeti? Incercati Google Analytics, e gratuit. In plus, pentru a vedea ce discuta lumea despre brandul vostru, exista suficiente tool-uri pe care le puteti incerca, tot gratuit.
Ideea e ca pe internet aproape totul poate fi masurat, trebuie doar sa stabiliti obiectivele campaniei inainte de inceperea ei si indicii pe care ii veti monitoriza. Sa nu uit de faptul ca atunci cand vine vorba de campaniile online, ele pot fi modificate si imbunatatite chiar si dupa ce au fost demarate, spre deosebire de o campanie de promovare prin mediile clasice (radio, TV, presa scrisa, panotaj stradal).
Vad ca tot apar diverse cursuri si conferinte unde marketerii si cei care se ocupa cu promovarea online pot invata multe lucruri utile despre social media, promovarea online, crearea unui brand pe internet, comunicarea cu clientii actuali si potentiali folosind retelele de socializare etc. E de bine, creste online-ul, se maturizeaza piata, vin mai multi bani, se educa utilizatorii, nu?
In continuare primesc multe emailuri si newslettere nesolicitate de la branduri si companii care vor sa imi vanda produsele lor, in continuare gasesc pe prima pagina Google informatii complet irelevante pentru cautarea mea, in continuare mi se fura posturi de pe blog si nu se mentioneaza sursa, in continuare primesc mesaje aiurea pe Facebook si Twitter.
Cred ca toate strategiile astea de spamare a utilizatorilor de internet nu ar fi folosite daca nu ar avea si rezultate, corect? Ceea ce ma duce cu gandul la doua lucruri:
cursurile, seminariile si conferintele astea despre „cum sa folosim internetul” nu au nici un impact
pe piata ar avea cautare alt fel de cursuri, conferinte si seminarii, despre cum sa devii un spammer mai bun
Eu cred ca biletele la o conferinta de genul asta s-ar vinde ca painea calda, in fond multe companii si-ar dori sa invete cum sa spameze mai bine pe internet, deoarece acum se chinuie sa descopere cele mai bune metode. In cadrul conferintei ar putea fi abordate mai multe teme:
Cum sa spamezi pentru a ajunge pe prima pagina Google
Cele mai bune retele sociale pentru spam
Cum sa faci rost de emailuri ieftin si sa spamezi prin newslettere
Cum sa furi continut cat mai rapid de pe alte site-uri si bloguri si sa il pui pe site-ul tau
Cum sa nu dai linkuri catre site-urile de unde furi (pardon – preiei) continut
Cum sa adaugi taguri pe site doar ca sa fii indexat mai bine
Ar trebui sa fie invitati la conferinta niste oameni capabili, dar sunt sigur ca in Romania gasim destui experti in spam, care ar putea sa ne povesteasca din experientele lor. Va trebui sa ii excludem din pacate pe cei care pozeaza in oameni cinstiti, dar tot raman cativa.
Ce spuneti, ar prinde in Romania o conferinta de genul asta, care sa invete participantii cum sa spameze mai bine? Ce teme ar mai trebui abordate?
Mi se intampla tot mai des in ultimul timp sa primesc pe Facebook invitatii de a deveni prieten cu oameni pe care nu i-am intalnit in viata mea. Desigur, Facebook imi arata ca il avem pe X si pe Y ca prieteni comuni, doar ca pentru mine nu e destul.
Am senzatia ca daca nu i-am intalnit macar o data in viata reala nu are sens sa ii adaug ca prieteni. De ce i-as adauga, in fond nu ma intereseaza persoanele lor si nici viata lor. Corect?
Doar ca apare o mica problema. Si eu fac la fel ca oamenii astia care imi cer prietenia pe Facebook desi nu ne cunoastem. Ma trezesc ca adaug la prieteni pe Facebook diverse persoane pe care nu le-am intalnit niciodata offline. Poate ca le citesc blogul frecvent sau ii urmaresc pe Twitter, poate ca i-am vazut vorbind la vreo conferinta si am fost profund interesat, poate ca am schimbat candva niste emailuri.
Vedeti voi, daca citesti multe posturi scrise de cineva pe blogul lui, daca vezi ce tweetuieste la 3 noaptea, daca schimbi cateva mesaje si daca te-ai obisnuit cu felul lui de a scrie ajungi sa ai impresia ca cunosti aceea persoana, ba chiar ca iti doresti sa pastrezi legatura cu ea, pe Facebook si alte retele sociale.
Blogurile, forumurile si retelele sociale in general subtiaza tot mai mult granitele intre prieteni cunoscuti offline si cei online, intre oamenii pe care ii cunosti pentru ca ai fost coleg cu ei de scoala, facultate sau de serviciu si oamenii pe care ii cunosti navigand pe net.
Ajungi sa nu mai stii de unde ii cunosti de Ion sau pe Maria, de fapt stii dar nu iti mai pasa, important e sa ai impresia ca ii cunosti si sa fi la curent cu ce se intampla in vietile lor. Am patit adesea sa ma intalnesc cu oameni pe care ii cunosteam doar de pe net si sa am mai multe subiecte de discutie decat cu prieteni pe care ii cunosc de ani de zile. De aceea nu mai poti considera ca prieteni sunt doar cei pe care ii intalnesti offline, iar cei cunoscuti prin intermediul internetului sunt niste amici virtuali.
Doar eu gandesc asa sau ati remarcat si voi ca granita intre prietenii de pe net si cei cunoscuti offline e tot mai mica, de fapt nici nu mai exista?
Sa spunem ca ti-ai facut cont de Facebook si nu ai nici un prieten adaugat (desi ma indoiesc, imediat ce apari in retea esti asaltat de cererile de prietenie). Totusi, sa spunem ca esti singur singurel.
Facebook iti propune imediat sa iti importe contactele din serviciile de email folosite in mod frecvent (Yahoo, Hotmail sau Gmail) si pe baza adreselor de email iti promite ca te vei umple de prieteni. La celelalte servicii e destul de simplu, dai import, introduci adresa de email si gata, Facebook verifica daca exista utilizatori pe Facebook cu acele adrese de email.
La Gmail totul e mult mai complicat. Google te avertizeaza ca urmeaza sa iti importi contactele intr-un site care nu te lasa sa exporti datele catre alte servicii, ceea ce e perfect adevarat. Facebook nu te lasa sa exporti datele despre prietenii tai pentru a le utiliza pe alte site-uri.
Asta e inca o dovada a competitiei intre Facebook si Google. Batalia se da acum intre informatiile pe care le detin despre utilizatori.
P.S: pentru cei care cred ca Google a cumparat/va cumpara Facebook: keep on dreaming.