fbpx

Tnuva pleacă din România. Îi va simți cineva lipsa?

După ce vestea că Tnuva își închide fabrica și pleacă va ajunge peste tot probabil că vor apare multe comentarii pe forumuri și bloguri de genul vai, ce îmi plăcea iaurtul meu fin de la Tnuva sau vai, ce bun era Tnuva Cottage cu mărar și usturoi. Ce rău îmi pare că nu le voi mai găsi în magazine.

Așa suntem noi, imediat ce dispare un produs sau se închide o firmă spunem cât de mult ne plăceau, deși cât timp erau pe piață poate nici măcar nu știam că există.

Pierderile totale ale companiei Tnuva în România se ridică la o valoare de 200 milioane de dolari, din 2007 până în prezent, deci nu e de mirare că își fac bagajele și pleacă.

Adevărul este că eu nu am cumpărat până acum niciodată lactate Tnuva. Poate pentru că nu mă uit la televizor prea des să le văd reclamele, poate pentru că nu m-au convins campaniile lor online, dar cert este că sunt mult mai predispus să cumpăr un lapte sau iaurt de la Danone decât unul de la Tnuva. Pe Danone îi cunosc, am primit linkuri către reclame de ale lor pe Facebook și Twitter (pentru că erau amuzante), m-am lovit de ei în hypermarketuri când făceau sampling la iaurturi, ba chiar și la Snow Camp erau prezenți, și adevărul e că un Mic dejun de la Danone mergea perfect dimineața, după o noapte lungă. Nu mai zic de bloggerițele cu obiceiuri sănătose, că peste tot dau de ele.

Ce vreau eu să spun este că Danone a știut să se promoveze astfel încât a devenit un brand familiar, pe care îl cunoaștem, un brand de-al casei. Tnuva nu prea, în continuare pentru mine e un brand necunoscut. Iar când vine vorba de cumpărături e clar că ai mai multă încredere într-un brand cunoscut și promovat peste tot decât într-unul străin.

Poate că Tnuva avea lactate bune, dar au greșit când a venit vorba de strategia de marketing, cel puțin pe mine nu m-au prins de client.

În concluzie, dacă pleacă Tnuva din România, câți clienți îi vor simți lipsa? Voi ați consumat vreodată lapte sau iaurt de la Tnuva?

Recomandă

19 Comentarii

  1. N-am mai mâncat Tnuva din 2007, când eram a 12-a. :))
    Aveau gama Yoplait – iaurturi light. Era singurul sortiment care îmi plăcea, să zic.
    Oricum, nu va plânge nimeni după Tnuva. Un produs care nu ştie să se promoveze, mai ales în ziua de azi, nu merită să fie pe piaţă.

  2. Da, parcă auzisem și eu de Yoplait prin reclame, dar cum nu sunt cu iaurturile light… Problema nu e cu meritatul, ci cu faptul că nu rezistă. Degeaba ai un produs excelent, dacă lumea nu știe de el. Pe vremuri era suficient să fii bun, azi trebuie să fii bun și să afle lumea de tine.

  3. Intr-o zi au venit niste fete la redactie (prin 2010) si au lasat vreo 20 de pahare de Tnuva, din toate sortimentele. A fost singura reclama pe bune pe care am simtit-o eu pentru produsele lor.

  4. Eu chiar sunt fan Tnuva, la noi în gasă găsindu-se de 2 ani de zile Sana + altele din gama Tnuva. Mie mi s-au părut net superioare binecunoscutului Danone (în care noi nu avem încredere). Așa că din păcate pentru noi e o mare lovitură. Degeaba luam noi, vorba ta, noi eram mai singurii din zonă care goleam Mega Image-ul de Tnuva.

    Cel mai probabil nu au știut să se promoveze, unde să facă reclamele și cât de mult. E păcat că nu au realizat asta mai devreme și că nu au încercat să o schimbe.

  5. parerea mea e ca esti un incuiat devorator de reclame si de tot ce e prost calitativ.pun pariu cu tine ca ai manca un casa buna fara sa stai pe ganduri,fara sa iti pese ca defapt ala nu e un produs lactat natural si o adunatura de e-uri si de arome identic naturale.
    vezi tu din cauza unor consumatori care pe langa faptul ca sunt needucati mai sunt si ignoranti ,iar respectul de sine le lipseste cu desavarsire nu are succes calitatea in Romania.doar nu degeaba mergem pe principiul nostru stramosesc :”mult,prost si ieftin”
    te salut prietene!

  6. @robert – îndurare, nu știam că nu ai voie să spui ce gândești despre un produs. Degeaba ai calitate dacă nimeni nu știe de ea, dacă nu știi să te promovezi. Apropo, ai lucrat la Tnuva?

  7. Si noi consumam Tnuva din 2007 …. fetita noastra doar iaurt Tnuva accepta … chiar nu stiu ce vom face. In niciun caz nu ne reprofilam pe danone …. numai rele am auzit/citit despre ei …. Dar asa e la noi …. cum descoperim ceva bun, de calitate dispare ….. Chiar ma intristeaza ca si Tnuva pleaca …. asa cum au mai plecat si alti investitori ….

  8. Si noi consumam Tnuva din 2007 …. fetita noastra doar iaurt Tnuva accepta … chiar nu stiu ce vom face. In niciun caz nu ne reprofilam pe danone …. numai rele am auzit/citit despre ei …. Dar asa e la noi …. cum descoperim ceva bun, de calitate dispare ….. Chiar ma intristeaza ca si Tnuva pleaca …. asa cum au mai plecat si alti investitori

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *