fbpx

Categorie Advertoriale

Oare cum se mai relaxează cei care au mașină de spălat vase?

E complicată treaba asta cu tehnologiile utile la casa omului, vă zic eu. Ca și în cazul uscătorului de rufe, a durat vreo 4 ani de zile până m-am lăsat convins că o mașină de spălat vase ar fi o investiție bună în bucătărie. În copilărie nu am văzut din astea decât prin filme, când am renovat apartamentul unde stăm abia ce începeau să fie utilizate și la noi, deci nu a fost o prioritate, plus că în 2 nu erau așa de multe vase. Între timp suntem 4, și datele problemei s-au schimbat.

Și problema cu achiziția unei mașini de spălat vase nu erau finanțele, dar eu știam că trebuie să refacem mobila, pentru că nu prevăzusem din start spațiul pentru ea, aici mă durea cel mai tare, mă și vedeam cu mobila din bucătărie complet refăcută și șantier în casă minim 6 luni. Știți cum e, știi când începi, dar nu știi și când termini…

În final am negociat cu Mihaela și am ajuns la mijloc, am refăcut blatul din bucătărie, am eliminat un dulap și am cumpărat o masina de spalat vase incorporabilă, Bosch, cu 12 seturi de vase, o minunăție, o folosim zilnic cel puțin de 2 ori, că familia e numeroasă, și farfuriile plus cratițele se înmulțesc rapid. Programul Auto e Dumnezeul lor, arunc o pastilă, apăs un buton și aia e, ies vasele calde și aburinde de acolo.

Apropo, cine vă zice să vă luați mașină de spălat vase cu 6 sau 10 seturi vă minte, dacă aveți și copii luați minim cu 12 seturi, mai dărâmați un perete, renunțați la masa din bucătărie pentru a îi face loc, dar 12 e minimul decent. Am văzut și cu 14 seturi, dar acolo deja e boierie.

Revenind la mașina de spălat vase, o singură problemă am remarcat, de când o avem – că îmi lipsește uneori pauza aia de relaxare, seara, când spălam vasele la mână și nu mă gândeam la nimic, eram doar eu singurel, cu detergentul, buretele în mână și o chiuvetă plină de tacâmuri. Știu că pare ciudat, dar pe mine spălatul vaselor chiar mă relaxa, cratițele nu prea mă atrăgeau.

Drept urmare și în consecință, mă mai trezesc uneori seara, înainte de culcare, când văd în chiuvetă doar câteva vase murdare, că le iau și le spăl la mână, ca în vremurile bune. Nici prea multe vase, ca să nu mă plictisesc, dar 10-12 ajung ca să fiu zen, după o zi obositoare.

Voi ce faceți, spălați tot doar la mașina de spălat vase sau mai dați și voi cu buretele, pentru relaxare? 🙂

Citește mai departeOare cum se mai relaxează cei care au mașină de spălat vase?

Cât de mult au evoluat jocurile pe telefon

Văzusem la cineva mai demult cum se juca pe mobil Wolf & Chicken Coop, o clonă pentru Android a unei console de jocuri populară prin anii 90 în țările din Est, inclusiv România. E retro, îmi zicea el. Pe vremea aia consolei cred că îi spuneam Nu Pogodi, sau mai simplu, jocul cu ouăle. Aveai un singur joc pe consolă, iar scopul jocului era simplu, să te asiguri că lupul prinde toate ouăle.

Atât, ăsta era nivelul acum 30 de ani, și cine avea o consolă din asta pe vremea aia era șmecher, că nu se găseau pe toate drumurile. Comparați situația de atunci cu unde suntem acum, ai pe telefonul mobil acces la un număr nelimitat de jocuri, multe din ele gratuit, cu grafică și opțiuni pe care un puști din anii ăia le-ar fi catalogat drept science fiction.

Nu scriu astea cu regret, mă bucur că tehnologia a evoluat așa de mult încât ne putem juca cam orice vrem noi, de oriunde vrem noi, doar că uneori am senzația că nu suntem suficient de recunoscători pentru bunăstarea din jurul nostru. În ziua de azi aproape oricine are acces la jocuri de calitate, iar prețul telefoanelor mobile a scăzut și ele mult, poți să te joci o mulțime de jocuri bune pe un telefon sub 100 de euro. Net să fie, că restul se rezolvă.

Citește mai departeCât de mult au evoluat jocurile pe telefon

Când apare sezonul 5 din The Last Kingdom?

Fanii serialului The Last Kingdom nu mai au mult de așteptat până la apariția noului sezon. Așadar, dacă te întrebi când apare The Last Kingdom, data oficială a fost deja anunțată: 9 martie. Eu am pregătit deja popcorn-ul. Trebuie să recunosc, nu credeam că mă va prinde, dar după primele 4 sezoane pot zice chiar că se apropie de The Vikings, ca poveste și intensitate.

Citește mai departeCând apare sezonul 5 din The Last Kingdom?

Destinații accesibile pentru vacanța de vară

Nimic nu se compară cu o vacanță relaxantă pe durata verii. Fie că îți place să te odihnești pe un șezlong la mare sau vrei să descoperi cât mai multe locuri cu putință, trebuie să recunoști că prețul unei vacanțe poate fi unul piperat dacă nu îți stabilești din timp un buget.

Deși ne aflăm încă în prima parte a anului, acesta este un moment ideal să te gândești la escapadele pe care vrei să le faci în acest an. Eu deja am început să fac planuri. Mai mult, chiar dacă vacanța în care urmează să mergi este una accesibilă, nu strică niciodată să începi să pui bani deoparte pentru acest eveniment. Așadar, iată câteva destinații interesante care s-ar putea să-ți facă cu ochiul anul acesta.

Citește mai departeDestinații accesibile pentru vacanța de vară

Cum arată distracția în vremuri pandemice?

Carl Jung punea o întrebare pacienților cu care lucra: ce îți amintești că făceai în copilărie, iar orele păreau că trec ca minutele? O reîntoarcere la cei mai timpurii ani ai noștri poate fi salvatoare în această perioadă, când extravaganțele outdoor, precum călătoriile exotice și sporturile extreme, sunt greu accesibile. Dacă ne învață ceva copilăria, acel lucru este că propria casă și curte sunt o resursă nelimitată de activități de relaxare.

Întrucât statul acasă implică izolare de cei dragi și de nou, învățarea și socializarea ar trebui integrate virtual în viețile noastre. În absența acestor două elemente, este de înțeles cum mediul devine monoton și fără valoare.

Dacă este un lucru bun care a survenit în urma pandemiei, acela este o explozie de creativitate din partea antreprenorilor în materie de „ce putem face în digital?”. Categoriile sunt multe și ofertele nelimitate. Trebuie doar să știi cu ce să începi. Îți propun câteva idei care te-ar putea distra și pe tine.

1. Învață o nouă limbă

Ești și tu unul dintre cei care am plănuit acum mulți ani că vom învăța o nouă limbă, dar ocazia și timpul nu s-au ivit? Acum, ocazii și timp sunt din belșug, mai rămâne doar un exercițiu de deschidere spre nou. Beneficiile învățării unei limbi sunt vaste. Nu numai că aduce greutate CV-ului, dar efortul cognitiv îmbunătățește memoria și atenția, printre altele. Mai mult decât atât, dacă ești o persoană ce citește mult, ce satisfacție este mai mare decât citirea unui autor în limba originală a cărții?

2. Lărgește-ți orizonturile cu un curs gratuit online

Visezi de ceva vreme să descoperi gastronomia și gusturile exotice? Sau vrei să explorezi o reîntoarcere la origini și să înveți să tricotezi? Bucătărie, lucru manual, arte plastice, scriere sau programare sunt toate domenii pe care le poți aprofunda din sufrageria proprie și, de multe ori, contra-cost, poți să primești și o diplomă! O nouă aptitudine și o adăugare valoroasă la CV par o afacere bună.

3. Explorează un ”home Vegas”

De multe ori ne trezim acasă cu un exces de adrenalină care cu greu poate fi satisfăcut într-un apartament. Cine nu și-ar dori din când în când să semene cu Robert DeNiro în Casino? Cazinourile online vin cu o gamă variată de servicii, care testează perspicacitatea și, mai ales, norocul. Poți încerca și o experiență mai apropiată de cea din viața reală prin a paria la cazinouri cu bani reali. Sunt o multitudine de astfel de site-uri, care oferă facilități extinse în siguranță. Asigură-te că faci o decizie informată.

4. Vizitează locuri cu tururile online

Odată cu ofertele de tururi online a crescut și calitatea acestora, așa încât experiența este una aproape cinematică. Sunt mai multe motive care ne dau încredere în această variantă. Unul este că îți lărgești orizonturile cu un tur de 30 de minute prin rafinatul muzeu Luvru. Altul este că descoperi o locație pe care poate nu ai apucat să o vizitezi în ultimul city-break în acel oraș. Poate fi chiar și prilej de documentare pentru profesia ta dacă este afiliată cu obiectul vizitei.

5. Adună-ți familia la un board game

Poate fi momentul să înveți o lecție despre cum să nu iei eșecul prea în serios într-un joc de ”Nu te supăra, frate!”. Chiar dacă nimic nu pare mai frustrant decât să îți fie scos pionul cu câteva poziții înainte de casă, bucuria pe care o resimțim în comuniune cu familia este foarte mare în jurul unei table de joc. Când vine vorba de opțiuni, categoriile sunt multe. Monopoly și Scrabble sau Jenga și șah – sugestia mea este să tragi la sorți!

Citește mai departeCum arată distracția în vremuri pandemice?

Numerele și culorile norocoase în culturile lumii și modul în care se reflectă în jocurile de cazinou

Află mai multe despre numerele și culorile norocoase din diversele culturi ale lumii și modul în care influențează jocurile de cazinou.

Numerele și culorile joacă un rol important în viața noastră zilnică, influențându-ne existența în diverse cazuri. Încă din timpurile străvechi, oamenii au acordat o conotație magică sau spiritual anumitor numere. De la cifra 3, care echivalează cu spiritualitatea și până la 7, care este echivalentul norocului, nu a fost decât un pas. Iar de aici, numerele norocoase au ajuns la jocuri păcănele, la ruletă și la alte jocuri de noroc.

Citește mai departeNumerele și culorile norocoase în culturile lumii și modul în care se reflectă în jocurile de cazinou

Panourile solare și beneficiile lor pentru o cabană montană

Cu ceva ani în urmă, când am vizitat Horezu și ne-am cazat la cabana Cristian, cota 1600, într-o zonă liniștită și ascunsă din munți, mă uitam la cât de eco erau cei de la cabană. Aveau nu doar o centrală eoliană, ci și panouri solare ce alimentau cele 12 camere și dependințele. După ce am stat peste noapte acolo m-am prins care era faza, panourile solare nu erau amplasate doar din dorința de a produce energie electrică curată, ci și deoarece era singura modalitate de alimentare cu energie, cea mai apropiată localitate fiind la 20 de kilometri, și rețeaua electrică nu exista prin zonă.

Uite așa am ajuns să mă interesez despre beneficiile folosirii panourilor solare, nu de alta, dar visez și eu la o mică cabană ascunsă prin munți la bătrânețe, și chiar dacă vreau să fug de agitația orașului, cred că tot mai avem nevoie de tehnologie, de lumină, unele aparate electronice, deci voi ajunge și eu la panouri solare la un moment dat.

Evident, primul avantaj al panourilor solare este că nu depinzi de rețeaua electrică, îți produci singur energia electrică, și le poți amplasa oriunde, deci pentru o cabană la munte sunt ideale.

Al doilea avantaj este că în timp ajungi să faci economii și să plătești puțin pentru curent. Da, la început trebuie să bagi destul de mulți bani, deoarece nu ai nevoie doar de panourile solare, ci și de baterii pentru stocarea curentului, invertoare, realizarea rețelei și așa mai departe, care poate costa destul de mult. în funcție de cât de mare e locuința și ce nevoi ai.

Al treilea avantaj este că nu mai poluezi planeta, produci energie curată și nu elimini în atmosferă gaze, dacă folosești energia electrică de la panourile solare pentru încălzire. Și chiar dacă o folosești doar pentru iluminat și gadgeturi, tot ești eco, deoarece mare parte din energia electrică provenită din rețeaua clasică este obținută prin arderea cărbunilor (era 42% acum câțiva ani).

Probabil prima etapă pentru a trece o locuință pe panouri solare este instalarea unui panou solar pentru încălzirea apei, care văd că se poate face destul de ușor, și după aceea trecerea treptată la panouri solare pentru întreaga locuință.

Evident, sunt mai multe avantaje și dezavantaje ale panourilor solare. Facturi mai mici la electricitate (engleză) pare cel mai evident, dar nu trebuie ignorată nici investiția inițială destul de mare, sau faptul că noaptea panourile solare nu produc energie, deci ai nevoie de baterii puternice pentru stocare, dacă folosești doar panouri.

Vouă cum vi se pare ideea de a fi independent energetic?

Citește mai departePanourile solare și beneficiile lor pentru o cabană montană