Proaspătul coleg de „suferință” Andrei tocmai a descoperit ce am aflat și noi acum câțiva ani, că lucrurile pentru copii sunt extraordinar de scumpe, doar pentru că sunt adresate copiilor, mă rog, părinților care își doresc ce e mai bun pentru odraslele lor. Secretul este că nu trebuie să cumperi neapărat ce e mai scump, dar pentru asta ai nevoie de câțiva ani de practică.
Că tot a început școala, în curând încep cursurile și prin facultăți, și e plină oferta educațională de specializări ce au treabă cu managementul. Cred că e o problemă gravă în România cu setarea așteptărilor, prea mulți tineri își aleg facultatea sperând că într-o zi vor fi un pui de șef. Și e greșit, pentru că avem nevoie și de meseriași, și se fac bani buni din asta. La noi mult timp au fost disprețuite joburile de bază, de aia am ajuns să ducem lipsă de zidari, electricieni, instalatori, mecanici.
Ne place să credem că asta e normalitatea, că majoritatea românilor sunt la fel ca noi, corecți și cinstiți, dar realitatea e alta. Noi ne-am închis într-o mică bulă, ne-am înconjurat de prieteni care au aceleași obiceiuri și idealuri, și ieșim prea puțin din bula asta, pentru a vedea ce gândește majoritatea, cum e lumea de lângă noi de fapt.
E suficient să ne uităm puțin cum se comportă lumea în trafic, cum se votează politicieni la fiecare ciclu, cum se înjură pe net ca la ușa cortului.
De asta ne mirăm când se votează primari condamnați la închisoare, când ni se cere șpagă pe față, când cocalarii aruncă semințele pe jos, când manelele răsună la 3 noaptea, când plătim premium dar primim servicii proaste, când statul ne ia la mișto. În lumea noastră lucrurile sunt frumoase și oamenii sunt ok. În realitate noi suntem o mică, mică minoritate.
Problema nu e doar că trebuie să mai ieșim și noi din bulă, ci cum facem să băgăm toată România în bula noastră? 🙂
Inspirat de Oltea.
Dacă tot se termină perioada concediilor și companiile încep să revină din amorțeală hai să discutăm puțin despre relativitatea timpului. Glumesc, dar explicația pentru care timpul trece așa de repede în concediu și așa de greu la birou e simplă: în vacanță avem parte de experiențe noi, deci amintirile sunt mult mai vii, pe când la job facem multe chestii monotone, de rutină.
În timp ce citeam articolul ăsta găsit la Vali mă gândeam că în ultimii ani persoanele apropiate, cu care păstrez des legătura, se învârt prin zona antreprenoriatului, freelancingului sau sunt manageri prin diverse domenii, deci au mai multă libertate de decizie decât majoritatea celor ce lucrează pentru alții. Și chestia asta m-a influențat mai mult decât credeam, personal și profesional.
Dacă tot e weekend vă recomand un clip util despre sindromul impostorului. Pe scurt, majoritatea avem impresia că doar ceilalți pot avea succes, doar ceilalți au vieți faine, pe când noi nu putem să facem tot ceea ce fac ei, și încercăm să îi imităm pe cei care credem noi că reușesc în viață.
Când stai la birou și te plângi că ar trebui să te apuci de un sport sau de mers la sală, dar nu prea ai timp sau ești prea în vârstă pentru prostiile astea, poate ar trebui să te uiți la spotul făcut de Nike despre călugărița de 86 de ani care a participat de 45 de ori la triatlonul Ironman. Un fleac, nu?