Se vede că a fost pandemie și oamenii au stat mult închiși în casă, văd o mulțime de anunțuri online și offline despre cupluri ce urmează să aibă un copil, unii deja au copilul, și elementul comun la majoritatea este că sunt persoane între 35 și 40 de ani. Ce pot să zic, după câteva luni închiși în casă probabil ni se mai schimbă prioritățile, că oricum nu poți să călătorești sau să petreci prea mult, te gândești că poate vrei să lași ceva și în urma ta.
Ce îmi place mie cel mai mult este naivitatea cuplurilor ce au primul copil la 40 de ani, se comportă de parcă ar fi adolescenți. Tot zic că nu se va schimba nimic, că vor continua să călătorească la fel de mult, că vor lua copilul cu ei la petreceri, că își vor păstra obiceiurile și prietenii, din astea. Râd un pic, dar știți cum se zice, ne vedem peste 4 ani.
Să nu mă înțelegeți greșit, copiii sunt un lucru minunat. Noi ne-am gândit că cel mai bine e să îi facem cât suntem tineri, și chiar și așa, uneori cred că ar fi trebuit să îi facem mai repede, fetele au venit când aveam 27, respectiv 30 de ani. Dacă nu vreți copii și asta e ok, că nu e cerință obligatorie, fiecare trebuie să fie ok cu el, nu cu cerințele societății.
Totuși, pentru cei care vor și fac copii – indiferent de vârsta la care îi faci, copilul îți dă viața peste cap complet. Exceptând cuplurile care fac copilul doar pentru scos la poze și în rest să fie crescut cu bona, dacă chiar vrei să te implici, să fii părinte, vei schimba cam totul în viața ta, influențat de copil, direct sau indirect.
Și asta e bine, dacă accepți realitatea, că ai o ființă umană lângă tine, de care trebuie să ai grijă, nu mai merge cu copilăritul și făcut tâmpenii fără asumarea responsabilității. Maturitatea înseamnă și asta, să îți asumi responsabilitatea creșterii unui copil.
Sunt multe schimbări în bine care apar odată cu un copil, pe mine m-au făcut mai focusat profesional, că știam că trebuie să trag tare ca să ne fie bine.
Am devenit mai responsabili financiar, că trebuie să ne gândim și la viitor, nu doar pentru următorul citybreak.
Am început să facem planuri de viitor, că trebuie să gândim pentru 4, nu pentru 2. Am stabilit niște direcții de care ne ținem, ba chiar am ajuns să avem o viață mai bună, mai echilibrată.
Acestea fiind spuse, dacă faceți un copil la 40 de ani:
Prietenii se vor filtra. Cei care au deja copii mari, de 10-12 ani, vor să stea relaxați, nu să alerge după bebelușii altora, maxim îi întâlniți la o cafea când doarme ăla micu. O să constatați că și prin concedii veți prefera să mergeți cu prietenii care au și ei copii mici, că cei fără copii sau cu adolescenți acasă au alte priorități și preocupări. Dacă nu aveți prieteni din ăștia cu bebeluși, vă veți face, că Mihăiță trebuie să se joace și el cu cineva.
Vacanțele nu mai sunt pentru petreceri și cățărat pe munți. Destinațiile de vacanță sunt acum cele cu plaje line și mult nisip, iar hotelurile trebuie să fie liniștite, nu lângă cluburi și petreceri, să prindeți și voi niște ore de som. Și veți planifica concediile din timp, nu mai merge cu fantezii gen Hai să luăm bilete și să plecăm azi la Paris.
Programul îl face copilul. Altă naivitate pe care o mai aud, că vom adapta programul copilului după al nostru, că noi vom ieși seara la plimbare. Regula e sfântă, dacă copilul doarme dormim și noi, dacă are chef de joacă mergem în parc, dacă îi e foame îl hrănim. Negocierile cu teroriștii sunt nimic, negociați voi cu ăla micu când îi dau dinți și explicați-i că vreți să nu mai plângă.
Veți aprecia mai mult familia apropiată. La 20 de ani vrem să plecăm cât mai departe de părinți și familie, când apare bebe constați că e bine să ai o mamă care stă de veghe cât timp dormi și tu 8 ore întregi, sau o soră care scoate copilul la plimbare în timp ce tu strângi haosul din casă.
Prioritățile se schimbă. Dacă erați axați pe fashion sau gadgeturi sau jocuri, veți constata că nu mai sunt așa de atractive, dar în schimb vă uitați constant după jucării, hăinuțe și tot felul de activități pentru ăla micu.
Nu trebuie să puneți poze zilnic cu copilul pe internet. Se zice că nu există copii urâți (dar există), iar în ochii noștri avem cel mai minunat copil, și vrem să vadă toată lumea asta. Cred că am pus și noi ceva poze cu fetele când erau mici pe Facebook, dar majoritatea erau distribuite cu prietenii apropiați și familia. Sunt prea puține persoanele care vor să vadă zilnic poze cu bebe pe oliță, bebe murdar pe bot de lăptic, bebe dormind. Și mai întrebați-vă un lucru, peste 10 ani ce va zice copilul meu despre pozele cu el care sunt la liber pe net? Ale mele deja îmi zic dacă am voie sau nu să pun o poză cu ele.
Bărbați, acceptați că sunteți pe locul 2 acum. Sau 3, dacă faceți 2 copii. Sau 4, dacă aveți și câine ori pisică. Știți cum se zice, dragostea nu se împarte, ci ce înmulțește cu fiecare copil, dar nu vă riscați să puneți întrebarea asta doamnei.
Acestea fiind spuse, felicitări noilor părinți, welcome to the club, enjoy the ride. Diana termină acum clasa a patra, am văzut un montaj cu poze făcute de-a lungul anilor de școală și încă lăcrimez. Nu știu când au zburat anii, dar viața cu copii e cea mai tare experiență.
Eu am avut 35, cand s-a nascut mini-dojo, ta-su e cu 11 ani mai mare decat mine, am zis ca e momentul potrivit, ca, deh, aveam bani, afaceri, am mai vazut una-alta. Ca asa e omul, zice sa adune cate ceva pe langa casa. Apoi am lasat totul in urma si am plecat cu 13 mii de dolari in buzunar si 3 trollere cu jucarii (in mare parte). Mai bine faceam copilul la 20 si ceva, ca tot aia este 😀
Acum, lasand gluma la o parte, da, te responsabilizeaza enorm un copil. Si, desi e inca mica, am calatorit in draci cu ea, am emigrat, ne-am mutat. Nu e atat de greu sa faci astea, dar e bine sa obisnuiesti copilul de mic si nu prea sunt probleme.
Am si prieteni fara copii, am prieteni cu puradei de varsta ei, avem prieteni cu copii ce au terminat deja facultatea. Nu prea i-am ales, pur si simplu asa s-a intamplat. Sa nu zic ca am prieteni de varsta a treia, care oricum nu intra teoretic in calculele astea.
Cred ca e o mare bucurie sa ai un copil, nu e atat de greu, nu e nici extrem de simplu. Dar e fain 🙂
Da, e printre cele mai mari bucurii, de fapt nici nu poate fi comparat.
Ieri mi-am dat seama că unii au citit articolul şi l-au luat ad literam, că e greu cu ironia și glumele zilele astea. Scopul meu nu era să fiu negativist, să zic că totul e negru când ai copii, din contră. Voiam doar să aduc o doză de realitate, să subliniez că lucrurile se vor schimba. Și ăsta e un lucru bun, dacă imbratisam schimbarea.
Foarte mult adevar in articol.
Ma regasesc in situatia data – peste 40 ani si o junioara de aproape un an jumatate.
Am doua observatii legate de sectiunea “Prietenii se vor filtra”
1. Indiferent la ce varsta devii parinte este valabila aceasta idee. Daca faci asta la 20 ani vei avea in jur oameni care nu au copii si tu ai, daca faci asta la 30 vei avea in jur oameni care au copii de clasa 1-2 si oameni care nu au copii samd.
2. Cand devii parinte la 40 e un pic mai simplu cu filtrarea prietenilor. Ai prieteni care au copii sa zicem de 10-12 ani. Cu exceptia cazului in care i-ai cunoscut acum cativa ani ii stii de mai mult timp (sa zicem colegi de liceu si facultate). Ei sunt prietenii mei si astazi pentru ca acum 8-10 ani aveau prin casa o chestie mica care chiraia si eu am decis sa tin in continuare legatura cu ei treaza in pofida faptului ca poate vroiam sa stau relaxat si nu sa alerg după bebelușii altora. Am pretuit relatia cu ei suficient de mult ca sa accept ca aceasta vine cu urletele juniorului lor. Acuma ca situatia s-a inversat ar fi bine sa procedeze la fel ca altfel ei nu mai exista pentru mine.
Clar, și la 20 se filtrează prietenii, eu ziceam doar pe ideea că sunt unii la 40 care au impresia că oricine abia așteaptă să stea o zi întreagă pe lângă un bebeluș, și nu e chiar așa. În rest ai și tu dreptate, dacă ții la o prietenie suficient de mult faci eforturi să o păstrezi, nu fugi la primul copil . 🙂
:)) Foarte multe de spus pe subiectul asta.
Sunt parinti si parinti iar prioritatile si stilul de viata se schimba indiferent de varsta la care ai copilul.
Nu zic de toti barbatii, dar aia pe care ii aud eu ca se plang ca sunt pe locul doi, ar putea sa se implice mai mult si ia sa vezi, ca nu s-ar mai simti asa, pentru ca ar fi si la ei prioritatile setate corect.
In rest, fiecare isi creste copiii asa cum simte si cum crede ca e bine, unii mai protectori altii mai relaxati, important e sa fim bine si sanatosi cu totii.
Eu nu m-am plâns că sunt pe locul 2, eu explicam doar care sunt prioritățile unei mame. întâi e grija pentru copil, ceea ce e și normal. Evident că bărbații care se implică primesc puncte bonus, fix cum zici și tu, și relația e mai apropiată când ambii se implică.
Nici nu le trece prin cap ce-i așteaptă.
Vai, dar cum să spui așa ceva, e 2021, trebuie să fii mereu pe pozitiv acum, să vezi doar partea bună a vieții. 🙂
[…] articolul despre schimbările pe care un copil le aduce în viața părinților mi-am luat ceva șuturi pe grupurile de parenting, cum că aș fi eu arogant sau cu frustrări, și […]
[…] scris că e mai greu să faci un copil după 40 de ani, mai ales dacă nu ai experiență sau oameni care să îți zică adevărul despre parenting, mi […]