Dacă aveți o companie în ascensiune și vă gândiți deja că trebuie să vă afișați misiunea, viziunea și valorile la loc de cinste, să organizați teambuilding-uri și să aduceți consultanți care să vă ajute în crearea unei culturi organizaționale nu uitați că cea mai bună metodă de a păstra angajații e una simplă: dați-le mai mulți bani. Nu de alta, dar conform unor sondaje 44% dintre angajații spun că ar demisiona imediat dacă ar găsi un loc de muncă cu un salariu între 500 și 1.000 de euro.
Evident, intenția de a pleca are legătură cu nivelul salarial în primul rând, când 40% dintre angajații români au salariul minim e normal să își caute un job mai bun.
Totuși, asta nu anulează ce am scris mai sus, că am văzut și companii mari ce pretindeau că oferă o grămadă de beneficii angajaților, că ei țin la dezvoltarea profesională și așa mai departe, și angajații aveau salarii mici. Mă gândesc că mulți oameni s-ar bucura mai degrabă să primească 100-200 de euro bonus de Crăciun, decât să meargă cu șeful în team drinking sau să participe la cursuri de mindfulness pe bani companiei.
Aproape jumătate (44%) dintre angajații care au participat la un sondaj online realizat de o platformă de recrutare spun că ar demisiona imediat dacă ar găsi un loc de muncă cu un salariu între 500 și 1.000 de euro. Trei din zece angajați respondenți (30%) ar renunța imediat la jobul actual pentru un salariu între 1.000 și 2.000 de euro, în timp ce 12% ar schimba mâine jobul pentru un salariu care depășește 2.000 de euro. Doar 14% dintre respondenți au afirmat că nu și-ar da demisia doar pentru bani.
În alte știri, cred că totuși încă o ducem bine ca economie, dacă jumătate dintre angajați visează măriri de salarii. Ori sunt ei foarte buni și știu că merită un salariu mai mare, ori au salarii jenant de mici.
Chiar dacă nu vor reuși să își găsească alt job, 55% dintre respondenți au spus că au de gând să ceară o mărire salarială de cel puțin 20%. Alți 17% sunt indeciși dacă vor face acest lucru și doar 28% afirmă că nu intenționează să ceară angajatorului mai mulți bani.
Opinii?
Nu tine de foame, dar da bine in comunicatele de presa, sa te lauzi ca firma ta mai ofera nu stiu ce mega chestii angajatilor.
La asta nu m-am gândit.
Deh… o fi un job de rahat, dar e jobul tău…
:-))
Mergem pe ideea că și angajatul își face treaba bine, da?
Nu există „angajatul care nu-și face treaba bine”.
Am văzut tot felul de cazuri, nici angajații nu sunt sfinți