fbpx

Cum ar fi o lume fără știri pe Facebook?

Mai țineți minte vremurile bune, când intrai pe Facebook doar pentru a vedea ce poze au mai pus prietenii tăi, pe unde s-au mai plimbat sau cu cine și-au băut cafeaua? Ei bine, acele vremuri s-au întors deja pentru australieni.

Vestea că Facebook a blocat publicarea și distribuirea de linkuri către site-urile de știri în Australia a întristat omenirea. Glumesc, nobody cares, o lume fără știri pe Facebook e o lume mai bună, fără click-bait, fără fake news, fără grupuri pentru propagarea a tot felul de manipulări și dezinformări. M-aș muta în Australia pentru asta, nu am mai pierde timpul aiurea.

Cei de la Facebook s-au zgârcit așa de repede, pardon, grăbit, încât și-au blocat inclusiv propria pagină în Australia. În final și eu cred că vor plăti niște bani site-urilor de știri, pentru că fără știri am petrece doar 10% din timp pe Facebook, deci încasările lor din afișarea de reclame s-ar duce în cap instant.

Poza e de la Orlando, care vine și cu cea mai echilibrată opinie:

Facebook a interzis publicarea stirilor pe platforma in Australia. Indiferent ca sunt stiri locale sau internationale. Este raspunsul platformei la legea adoptata care ii obliga, pe ei, Google si ceilalti playeri tech, sa plateasca publisherii/ziarele/media pentru folosirea stirilor.

De pe nici un cont australian nu se mai pot publica stiri pe Facebook. Nici cont individual, nici cont de companie. A fost banata inclusiv propria pagina Facebook, paginile mai multor agentii guvernamentale, Centrul care trimite alerte meteorologice sau asociatii care lupta pentru tratarea cancerului la copii. Nu a fost iertata nicio pagina care ar fi putut publica stiri.

Spre deosebire de Facebook care a intrat in razboi cu media australiana si cu proprii utilizatori, Google a ales sa incheie un acord cu grupul media detinut de Rupert Murdoch, acord prin care va plati pentru stiri. Acordul se refera la toate pietele unde Murdoch detine ziare/televiziuni, nu doar la Australia. Este singurul grup media din lume care a reusit sa incheie un astfel de acord cu Google, valabil pe mai multe piete.

Australienii au redescoperit incepand de aseara ce inseamna sa consume stirile direct de pe siteurile publicatiilor. Ceea ce poate fi un avantaj pentru acestea. Pe de alta parte siteurile presei autraliene nu vor mai primi traficul generat de Facebook. Nu stiu daca e un joc cu suma nula, vom vedea.

Avem ocazia să vedem experimentul ăsta în timp real. Vor descoperi australieni că pot intra direct pe site-urile de știri preferate, care vor face astfel mai mulți bani din afișarea de reclame, sau Facebook se va ruga de publisheri să pună din nou știrile pe platformă, împărțind o parte din profit, 4% dacă am înțeles eu bine? Rămâne de văzut.

Recomandă

4 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *