E prima dată când am comentat și eu ceva împotriva USR pe Facebook, că proiectul ăla gândit de Ghinea cu interzicerea propagandei comuniste mi se pare o tâmpenie. Asta după ce i-am susținut în nenumărate rânduri. Prin 1944 legea aia ar fi fost ok, scăpam de 50 de ani de distrugere, acum e doar praf în ochi, că avem deja legi care interzic extremismul, și e cam stupid să vrei să bagi oamenii la închisoare doar pentru că nu gândesc la fel ca tine. Dar cu ocazia asta tot am rezolvat ceva, m-am vindecat de politică, am chestii mai importante de făcut: construit o afacere, crescut copii, încercat să am o viață frumoasă. Și dacă situația chiar devine nasoală și vine apocalipsa în România, cum zic unii sau alții cam la fiecare două săptămâni, no problem, fetele au învățat deja engleză, pașapoartele sunt făcute.
Nu de alta, dar m-am trezit cu reproșuri stupide în privat și în public, de la acuzații de susținere a comuniștilor, că sunt fan PSD sau că ar trebui să stau și eu un pic la canal, înainte să îmi dau cu părerea, majoritatea venite de la fanii harcore USR, care nu pot accepta că poți susține un partid sau o viziune fără să fii de acord cu toate ideile crețe ce le trec prin minte liderilor.
Cel mai amuzant a fost când mi s-a spus că da, poate că au greșit oamenii, dar ar trebui să le atragem atenția discret, nu printr-o postare publică. Deci oamenii scot tâmpenii cât ei de mari la înaintare, dar noi ar trebui să îi tragem de mână ușor, ca pe niște copilași? Mă scuzați, dar după 3 ani de zile de partid politic nu mai merge cu din astea, un lider își asumă și lucrurile bune, și greșelile făcute.
Și o să las aici ce am scris și pe Facebook, ca să îmi amintesc când mai îmi vine cheful de susținut vreun partid:
Când vă mai plictisiți pe net scrieți ceva de un partid, indiferent de partid. Dacă am spus că USR a propus o tâmpenie mi-au sărit mulți în cap, m-au acuzat că sunt fan PSD, că îmi place comunismul, că ar trebui să petrec vreun an într-un lagăr.
Asta deși am afirmat mereu public că susțin capitalismul, sunt fan UE de mic, am susținut USR când a avut idei bune, și urăsc comunismul din tot sufletul.
Dar e diferență mare între acțiunile extremiste ce pot afecta democrația și ce spune unul la bere, că nea Nicu a avut și idei bune pentru țară. Sau poate te trezești amendat că ți-ai luat tricou cu Che Guevara că îți plăcea modelul (nu că mi-ar plăcea mie tipul).
Libertatea de exprimare trebuie să fie valabilă și atunci când cel din fața ta gândește altfel decât tine, nu doar când auzi ce îți place.
Și culmea, fix asta am descoperit azi, că mulți dintre cei care țipă că sprijină democrația abia așteaptă să îți bage pumnul în gură, doar pentru că nu zici cum zic ei.
În rest noi să fim sănătoși, să mergem la vot, să susținem pe cine vrem noi, dar eu m-am lecuit de susținut orbește vreun proiect salvator al neamului. Nu zic că nu voi mai vota USR, din contră, dar trebuie să merite votul ăla, nu e suficient să spună că ei sunt altfel.
Și asta vă recomand indiferent de ce partid sau candidat veți vota, nu votați promisiuni, nu votați pentru un kil de salam sau 50 de lei în plus, votați oameni care au demonstrat că sunt integri, că își respectă promisiunile, că au o viziune, un program coerent, oameni care pot livra ce promit.
Când vin alegerile, indiferent că sunt europarlamentare, locale sau prezidențiale o să îmi fac timp, să urmăresc cu interes situația, vorba lui Klaus, o să analizez candidații, să îi votez pe cei care se apropie cât mai mult de valorile mele.
În rest sunt și lucruri mai importante de făcut. Hai noroc, și nu uitați, mergeți la vot! 🙂
Da ai dreptate . Și eu sânt simpatizant USR dar declarația ăia mi se pare pare o mare tâmpeniei.Interzici ceva cuiva pt simplu motiv că nu-ți place.Asta nu e in nici un caz democratic.
Și tu Marius ai fost ținta postacilor & troliilor de partid? Și au am avut curajul să comentez pe marginea mărețelor realizări ale partidelor și… m-am lecuit… mai bine tac că zic ceva de PSD sunt soroșist, dacă zic ceva de PNL sunt psd-ist, dacă zic ceva de Cioloș sunt pro-rus, ș.a.m.d.
Acum nu mi-e clar dacă oamenii aceștia sunt plătiți pentru aceasta sau… pur și simplu acestea sunt convingerile lor? Dacă fac o treaba plătită mai au o scuză dar dacă sunt spălați pe creier… le plâng de milă.
Țintă e mult spus, dar m-a surprins faptul că mulți oameni nu mai văd nuanțele, e totul ori alb ori negru, ori ești cu partidul X ori împotriva lui. Sunt și postaci plătiți, de regulă partidele mari își permit asta, dar mulți oameni chiar sunt convinși că totul e cum spune liderul suprem, asta e mai trist, că nu mai este loc de dialog.
Eu nu mă gândesc numaidecât la niște postaci plătiți în cazul USR-ului. Nu au anvergura celor de la PSD în de-astea. Dar mulți se plasează în „ai noștri” contra „ai lor”, fără să fie puși de nimeni, crezându-se utili cauzei, cu un fel de disperare partizană. Pentru că la fel ca și tine, gândesc cu capul meu, îmi este greu să mă afiliez și dacă stau să mă gândesc, bine am făcut. Cu oarece vederi liberale, am fost dezamăgit constant de „ideile crețe” ale liderilor lor. Alianța cu PSD-ul, acea struțo-cămilă grotescă, ar fi una dintre ele. U.S.R.-ul este o mică speranță, dar pentru a evita dezamăgirile, nici nu mă amăgesc. Asta este.
Nu cred că au postaci, tocmai la asta mă refeream, că oamenii prea merg la extreme, nu pot concepe că susții un partid dar nu ești de acord cu toate ideile lor. Totuși, e bine că avem alternative, și sunt convins că vom vedea schimbări, doar că noi le vrem prea repede.
Welcome to the club! Am scris de-a lungul timpului mult despre masurile economice proaste ale partidelor romanesti. Cel mai mult am scris despre PSD. Cu toate astea cele mai multe injuraturi le-am primit de la suporterii si postacii USR.
Si in cazul in care erai curios, scuzele de mai sus sunt cu copy si paste folosite peste tot si vin valuri. In 90% din cazuri sunt din lista de mai jos:
1. Esti cu PSD, nici macar nu te semnezi – am nume si prenume plus poza pe blog.
2. Da cine esti tu ma, nu te uiti la tine ca esti praf, nu stii nimic – scrie de mine ca lucrez de 8 ani si jumatate pe chestiile pe care imi dau cu parerea.
3. Nu ar trebui sa scrii despre astam ii vei descuraja pe oameni sa voteze si iar iese PSD
4. Ce daca a zis asta, nu e program de guvernare / nu se va intampla
5. Mai bine cu astia decat cu hotii aia de la PSD.
6. Am citit prima chestie si am renuntat, esti praf ba baiatule.
7. Astea sunt chitibusareli, nu spui nimic de substanta.
3 e preferata mea, am auzit-o cel mai des. Nu zic că mi-aș dori să iasă iar PSD, dar nici nu aș vrea un partid care ignoră complet ce spune și vrea populația, pe principiul lasă că știu eu mai bine 🙂