Cel mai mare succes în viață îl au tinerii cu note de 7 sau 8, scrie Ovidiu Atanasiu într-un articol pe Hotnews, articol cu care rezonez, dar care sigur îi va ridica în cap o mulțime de profesori, frustrați că lumea se schimbă dar sistemul școlar e încremenit în trecut, și lor le place așa. Și nu trebuie să îl credeți pe el, întrebați-vă un pic unde sunt colegii ce au absolvit odată cu voi, indiferent de an. Cine s-a descurcat cel mai bine în viață? Cel conștiincios care lua doar 10 pe linie, sau cel descurcăreț, care pe lângă facultate mai avea și un job part time sau era implicat activ în diverse organizații și proiecte?
De ce statistic absolvenții cu note medii se descurcă mai bine în viață? Deoarece așa cum scrie și Ovidiu, tinerii ăștia au timp și pentru a descoperi cum funcționează viața reală încă de pe băncile facultății. Dacă nu tragi tare zi și noapte pentru 10 poate ai timp și de un internship, un part time, o colaborare, ceva care să te ajute să descoperi cum funcționează economia reală, ce caută angajatorii, ce calități ai, cum să te vinzi mai bine.
Pentru că ei sunt cei care au timpul necesar să-și dezvolte abilitățile cerute de mediul de business. Pentru că ei sunt cei care au inteligența celor de 10, dar nu vor să și-o alinieze unui sistem în care nu cred. Ei sunt cei mai mari critici ai sistemului școlar. În timp ce tinerii de 10 sunt preocupați de note și de învățat perfecțiunea, cei de 7-8 deprind școala vieții. Învață să argumenteze, să testeze. Își asumă eșecul și nu renunță.
Mie de exemplu mi s-a zis mereu că sunt brânză bună în burduf de câine, că am potențial să fiu cel mai bun, dar nu îl explorez suficient.
În generală aveam note mari, din liceu m-am prins că doar notele nu garantează succesul, dacă nu sunt dublate de experiență practică. Am fost un elev și student de 8, ocazional de 9, dar foarte rar de 10. În schimb am avut timp să plec câteva vacanțe de vară pe afară la munca de jos, am lucrat full time încă din anul 2 de facultate, am avut colaborări, iar când am terminat facultatea deja aveam un job ok și un CV în spate, nu eram nevoit să mă zbat pentru a căpăta experiență, pentru a primi un job cu minimul pe economie.
Mare atenție, nu zic că notele mari nu sunt bune, dar dacă tragi doar pentru note și nu mai ai timp să îți dezvolți abilitățile practice, să înveți cum funcționează lucrurile în viața reală, s-ar putea să descoperi că termini facultatea cu 10 pe linie dar fără șanse de a te angaja pe un salariu bun, deoarece nu ai nimic concret de oferit pe piața muncii și trebuie să pleci de jos. Și atunci dezamăgirea e și mai mare, dacă mami și tati nu au bani să îți mai finanțeze câteva doctorate.
Eu mai am o problemă și cu logica din spatele notelor mari la toate materiile, deoarece realitatea este că sunt prea puțini oamenii ce pot fi multilateral dezvoltați, să aibă 10 pe linie și la matematică și la română și la informatică și la biologie și la sport. De regulă în școală performanțele astea se obțin tocind foarte mult, zile și nopți, uneori inutil, doar pentru note, și sacrificând pasiunea de a studia mai mult materiile preferate, doar pentru ca media să fie 10. Renunți la ce îți place să studiezi cu adevărat, să aprofundezi, doar pentru ca media să fie una frumoasă.
Hai să o luăm altfel, în viața reală câți dintre noi sunt buni la toate? Oare pot eu să fiu bun și pe marketing online, dar în același timp să dau bine și cu var, să îmi repar singur mașina, să montez instalația electrică din casă sau să fac cele mai bune paste carbonara de pe pământ?
Nu prea, de aia în general oamenii ajung să se specializeze pe un domeniu unde pot face performanță, iar pentru celelalte lucruri îi plătesc pe alți meseriași. Știu, meseriașul dinaintea lui a e mereu un amator, care nu știa ce face, asta e altă problemă. 🙂
Revenind, în viața reală nu suntem buni la toate, și nici nu are sens să fim, deoarece un om bun la toate e mediocru în general și nu excelează la nimic în special. Totuși, noi avem pretenția de la copiii noștri să fie de 10 pe linie, iar școala le cere același lucru, deși nu le garantează nimic concret.
Nu e un pic cam absurd?
Spui ca „statistic, absolventii cu note medii” se descurca mai bine in viata. Te rugam sa ne impartasesti aceste statistici. Eu am unele indoieli ca aceste cercetari longitudinale s-au facut cum trebuie si arata exact asa cum propui tu in tabloul acesta.
Personal, din experienta mea, in ultimele generatii la Comunicare si Relatii Publice (din Iasi), multi dintre absolventii care au salarii foarte mari si prestigiu sunt cei care au fost de 10. Multi dintre cei care si-au risipit energia din cei trei ani de studii pe tot felul de micro-joburi au fost deseori mediocri la scoala si au ramas mediocri si dupa ce au terminat studiile, mediocritate care le-a impiedicat accesul la joburi care cer excelenta. Eu nu am statistici, nu stiu cum stau lucrurile, dar mi se par un pic stereotipizate gandurile tale: omul cu note medii se descurca neaparat, omul cu note mari se descurca mai putin. In realitate, oamenii care pot duce un lucru la bun sfarsit cu devotament si dedicare isi exercita aceasta capacitate si la scoala, si in gospodarie, si in activitatea de parinte. Iar oamenii invatati cu chiulul si cu jumatatile de masura obosesc repede, sunt superficiali si nu sunt sigura ca ti i-ai dori ca angajati, daca ai fi angajator.
Uite doar un articol. https://www.inc.com/ilya-pozin/why-many-students-with-bad-grades-end-up-successful.html
Și citești doar ce îți place. Nu am spus că e ok să ai note mici sau să chiulești, asta chiar nu știu de unde ai scos-o, ci că nu sunt suficiente notele mari pentru a reuși în viață, ai nevoie și de experiență practică, inteligență emoțională, conexiuni.