80.000 de euro pe an sunt suficienți pentru o viață fericită, oriunde

Apropo de câți bani sunt destui pentru a fi fericit în viață, mi-am amintit că au fost ceva studii făcute de cercetători pe tema asta. Prin 2010 era un studiu făcut doar pe americani, care spunea că după ce câștigăm mai mult de 65.000 euro pe an gradul de satisfacție nu mai crește proporțional cu creșterea veniturilor, adică te bucuri, dar nu așa de mult. Al doilea studiu e mai recent, din 2018. Cercetătorii au analizat datele de la 1,7 milioane de oameni din 164 de țări și au comparat câștigurile anuale cu gradul de satisfacție. Îți trebuie minim 50.000 de euro pe an ca să trăiești ok, fără griji, și minim 80.000 de euro pe an ca să fii împlinit în viață, indiferent de locul unde ai trăi. Cum comentați?

Citește mai departe80.000 de euro pe an sunt suficienți pentru o viață fericită, oriunde

Cel mai scurt traseu în Ceahlău, pentru a ajunge la Cabana Dochia

Dacă căutați cel mai scurt traseu pentru a ajunge la Cabana Dochia în Ceahlău și aveți o mașină cu garda la sol un pic mai înaltă vă recomand varianta prin Bicazul Ardelean – Curmătura Stanile – Cabana Dochia. Traseul este pe versantul sud vestic al masivului Ceahlău, teoretic e unul din cele mai lungi trasee, dar marele avantaj este că puteți merge cu mașina până la capătul drumului forestier ce urmărește pârâul Bistra Mica și trece prin Poiana Stănilelor. Sunt 17 kilometri de traseu marcați cu bandă albastră pe fond alb, cam 10 kilometri pe drum forestier acceptabil până Schitul Sf Antonie, unde majoritatea lasă mașinile, și încă vreo 7 kilometri de mers pe jos prin pădure, diferența de altitudine de urcat pe jos fiind de 450 de metri, de la schit. Noi am mers până la schit cu un Audi break, a fost ok pentru că am mers foarte încet, dar m-aș fi simțit un pic mai confortabil cu un SUV. În Iași aș fi putut închiria unul de la NOVA Rent A Car, care oferă inchirieri auto Iasi de la 16 euro pe zi.

Citește mai departeCel mai scurt traseu în Ceahlău, pentru a ajunge la Cabana Dochia

Când toate reclamele TV sunt la fel

Apăruse clipul de mai jos prin aprilie, când pandemia era în toi, ideea din spatele lui fiind că toate reclamele scoase de companii în perioadă de criză sunt similare, pun accentul pe faptul că deși trăim într-o perioadă dificilă, brandul lor e acolo pentru noi, că oamenii contează, iar produsul sau serviciul lor ne oferă comfort și siguranță. Aceleași texte, aceleași clipuri stock, aceeași muzică de pian. Pe scurt, reclamele erau făcute direct din manualul de marketing, gândite să inspire încredere, siguranță, optimism. Nici o agenție sau companie nu va face o campanie inedită, preferă să meargă la sigur, chiar dacă asta duce la reclame plictisitoare.

Citește mai departeCând toate reclamele TV sunt la fel

Românii au economisit mai mult în timpul pandemiei?

Încercam să fac un pic de ordine printre studiile și articolele legate de veniturile și cheltuielile românilor în timpul pandemiei. Dacă e să credem toate poveștile, varianta simplă ar fi că pe 35% dintre români i-a prins pandemia cu buzunarele goale, fără economii. În pandemie cît am stat în casă mulți am profitat de faptul că nu prea am avut pe ce să cheltuim banii în afară de mâncare, utilități și rate, 46% dintre noi am cheltuit mai puțini bani. Asta nu e totul, ne-am apucat să facem și economii, dacă tot am redus cheltuielile și fondul de urgență era inexistent, de exemplu BCR a înregistrat o creştere de 73% a conturilor de economii deschise în perioada ianuarie-iunie 2020, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ce mi se pare mie tragicomic e că oamenii pot economisi acum, când au cuțitul la os, dar nu puteau economi înainte de pandemie, când economia duduia.

Citește mai departeRomânii au economisit mai mult în timpul pandemiei?

Pentru antreprenori și proprietari de afaceri – aveți mare grijă de conturile voastre online și cine are acces la ele

După aproape 9 ani de activitate la agenție și vreo 13 ani de când mănânc internet și blogging pe pâine, în continuare sunt surprins de naivitatea unor antreprenori și oameni de afaceri, care permit accesul la conturile firmei din rețelele sociale, site-uri și emailurile de business tuturor colaboratorilor și angajaților, fără reguli bine stabilite și contracte clare. Și când au probleme se plâng că au fost fraieriți, deși vina e în primul rând a lor, că au fost naivi.

Citește mai departePentru antreprenori și proprietari de afaceri – aveți mare grijă de conturile voastre online și cine are acces la ele

Alergăm mereu după fericire

Stăteam eu și mă gândeam că totuși pandemia și criza asta au generat niște schimbări, chiar dacă sunt subtile. Poate că am ajuns să realizăm ceva simplu, lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți nu sunt mereu cele materiale, ci țin mai degrabă de experiențele din viața noastră, de oameni care ne înconjoară. Fericirea e chiar în fața noastră, dar noi suntem prea proști să o vedem.

Citește mai departeAlergăm mereu după fericire

Ne facem concediile în țară anul ăsta?

Eu am dubii serioase legate de afirmația premierului, cum că 83% dintre români vor să își petreacă concediul în țară anul ăsta. În primul rând pentru că mulți români abia se descurcă cu banii pentru traiul zilnic în perioada asta, concediul a rămas doar un vis frumos, și în al doilea rând pentru că prin bula mea cam toți fac planuri de concedii pe afară, dar așteaptă să vadă care e situația cu Covid19. Nu în ultimul rând, am zis să ies din bulă, și pe grupurile de Facebook dedicate excursiilor afară e plin de români care pun poze din concedii. Eu înțeleg că trebuie să susținem turismul românesc, dar cel puțin pe litoralul românesc am fost prea dezamăgit ca să îi mai acord șanse. Voi?

Citește mai departeNe facem concediile în țară anul ăsta?