Scriam pe Facebook că există tineri care se plâng că în România acum este criză, în condițiile în care prin toate domeniile se angajează, trebuie să fii super leneș ca să mori de foame sau să nu ai job. Și în comentarii lumea zice același lucru, majoritatea tinerilor care vin la interviuri au experiență redusă, dar pretenții mari și dorința de a învăța nu mai există. Pe de o parte îi înțeleg, am evoluat ca societate, așteptările sunt mai mari, nu mai vrei doar să îți găsești un job care să pună pâinea pe masă, toți vor să aibă joburi motivaționale, inspiraționale, vor să își găsească menirea, să lucreze de la birou, eventual pe minim 1000 de euro salariu, chiar dacă ei abia au terminat facultatea. Problema e alta, că până îți găsești menirea cineva trebuie să plătească ratele sau chiria, să aducă bani în casă, și dacă părinții te mai susțin la 20 de ani, pe la 30 de ani s-ar putea să te întrebe când pleci de acasă, că poate au și ei treabă. Nu vreau să sune aiurea, dar social media și societatea a ajuns să creeze așteptări nerealiste legate de joburi, carieră și scopul nostru în viață. Nu e o rușine să muncești, indiferent de job.