Cum e cu numărul de vaccinări în România

This is România. 🙄 Timp de 1 an de zile autoritățile: haideți să vă vaccinați, că e nasol dacă faceți Covid și ajungeți în spital, și așa sistemul medical e praf, la ATI nu avem paturi, știți și voi ce incompetenți suntem. Românii liberi: nu ne spuneți nouă ce să facem, suntem cei mai deștepți din Europa după Bulgaria și avem drepturi, plus că am citit noi pe Facebook că ne băgați cipuri, 5G și vreți să ne dominați psihotronic. Autoritățile, septembrie 2021: fără vaccin nu mai puteți intra la McDonald’s, KFC și alte localuri de pierzanie trupească. Românii: hold my beer, unde e cel mai apropiat centru de vaccinare? Da ce de nu ai zis așa boss, că ne înțepam din prima…

Citește mai departeCum e cu numărul de vaccinări în România

Mașini de spălat și alte miracole utile la casa omului

Prima masina de spălat rufe din casa noastră a fost una Whirpool cu încărcare verticală, cam zgomotoasă, dar utilă, după studenție am uitat cum era să speli hainele în deplasare. A fost cu noi la bine și la greu, a rezistat aproape 12 ani în casă fără să ceară prea multe, doar apă, detergent și schimbarea unei rezistențe de încălzire după 7 ani de muncă. Probabil ar fi fost și acum alături de noi, doar că începuse să ruginească pe la colțuri și să dea rateu la spălări, ne trezeam cu rufele pline de detergent pe noi, după 2 clătiri. Cred că a fost felul ei de a ne anunța că vrea să moară în pace, pe tărâmul rufelor spălate și parfumate. Am trimis-o fix acum 2 ani într-un loc cu reciclare și verdeață, iar în locul ei a venit tot o mașină de spălat cu încărcare verticală de la Electrolux, luată de la eMag, cu ecran, mai multe butoane și tot felul de sunete ciudate, pe care le face noaptea dacă nu ai setat programul cum trebuie. A fost dragoste la prima spălare, își face treaba cum trebuie, probabil ne-am obișnuit cu astea verticale că ocupă mai puțin spațiu și le putem ascunde în baia de serviciu. Până acum vorbim de banalități, deja mașina de spălat rufe cred că e cam prin toate casele. Pentru noi adevăratul miracol a apărut când am cumpărat și un uscător de rufe. Trebuie să recunosc că eu m-am opus vreo 2 ani achiziției,…

Citește mai departeMașini de spălat și alte miracole utile la casa omului

Ce mă enervează la Viena – normalitatea

Ne-am întors recent din Viena, după 3 zile de vizitat orașul și mers intens pe jos, peste 20 de kilometri în fiecare zi, pe lângă zecile de tramvaie, autobuze și trenuri schimbate. Nu a fost pe lux și opulență, ci pentru că am găsit bilete ieftine la Wizz și voiam să mai luăm o gură de oxigen și civilizație vestică, înainte să ne trezim iar pe lista roșie sau prin lockdown, că nu mai durează mult. A fost bine, am băgat Viena în topul orașelor unde vrem să revenim, dar evident că m-am enervat. Pe ce m-am enervat? Pe normalitate, pe curățenie, pe respect și oamenii relaxați găsiți acolo. M-am enervat că nu avem și noi, deși am putea. 🙂

Citește mai departeCe mă enervează la Viena – normalitatea

Încrederea în influenceri

A apărut un studiu despre influența în social media, mai pe scurt ce îi face pe oameni să cumpere produsele și serviciile recomandate de diverși influenceri. Surpriza nu e deloc mare, cel mai important este ca oamenii să aibă încredere în ce recomandă influencerul. În rest rămâne cum am stabilit, mulți influenceri vor rămâne fără încrederea urmăritorilor, pentru că fac recomandări proaste, se asociază cu branduri greșite, nu au habar despre ce vorbesc sau devin aroganți.

Citește mai departeÎncrederea în influenceri

Să se vadă logo-ul cât mai mare

Când eram mai tânăr și mai naiv mergeam prin magazinele cu haine „de firmă” și blocam vânzătoarele care voiau să mă ajute cu o cerere foarte simplă – le ceream haine cât mai discrete, fără logo-uri afișate ostentativ pe bluze sau pantaloni. Nu avem era răspunsul în 90% din cazuri. Instinctiv făceam ceva ce este normalitatea pentru cei cu adevărat bogați. Vedeți voi, mulți dintre noi avem impresia că pentru a ne arăta bogăția, faptul că ne merge bine, trebuie să ne afișăm cu haine, accesorii și gadgeturi cât mai scumpe, Gucci și Balenciaga, dar de fapt e tocmai invers, cei cu adevărat bogați nu simt nevoia să își etaleze bogăția, ci preferă produse de calitate, discrete.

Citește mai departeSă se vadă logo-ul cât mai mare

Cine deține conținutul creat de noi pe internet?

Am văzut niște discuții legate de tipurile de canale media de pe internet, cum că prezența noastră pe diverse rețele social media nu înseamnă că deținem de fapt acele conturi, sau ceea ce postăm pe ele. Și e un pic de adevăr în spate. În termeni și condiții de obicei scrie că DA, tu ești proprietarul conținutului foto-video-text postat pe acele conturi sau pagini, dar sunt niște steluțe acolo. Iar contul de Facebook, Instagram sau canalul de Youtube chiar nu e al nostru, dacă nu respectăm regulile ne putem trezi fără jucării, suspendați sau șterși de tot. Apropo, mai știe cineva ceva de Trump, fostul președinte care avea sute de milioane de followeri pe Twitter? Ce mai face contul deținut de el?

Citește mai departeCine deține conținutul creat de noi pe internet?

Mai există speranță pentru educația românească

Citisem acum câteva zile un articol despre Quizizz, o platformă cu sloganul The world’s most engaging learning platform. Practic ce fac ei este să ofere profesorilor sau afacerilor posibilitatea de a crea quiz-uri pentru elevi, studenți sau angajați. Se pot crea tot felul de teste interactive ce facilitează învățarea prin joacă. Mi-a atras atenția deoarece ei zic că profesorii din peste 50% din școlile americane folosesc quizz-urile în lecțiile lor, și am intrat de curiozitate în secțiunea pentru educație. Mă gândeam la cât de departe e educația de la noi de astfel de concepte, când vom vedea adoptate și la noi pe scară largă conceptele de predare modernă, interactivă. Am fost surprins să constat că sunt deja o mulțime de quizz-uri create de români, cel mai probabil profesori, învățători, și asta mă bucură.

Citește mai departeMai există speranță pentru educația românească