Cu vreo 3 ani în urmă s-a nimerit să plătesc factura la Digi fix de Black Friday, m-a întrebat tipa de acolo dacă știu de oferta lor de Black Friday și m-a agățat să prelungesc contractul pe vreo 2 ani la cablu și internet, cu ceva HBO gratis. Reducerea nu a fost mare per total, probabil am scos 1-2 luni de abonament reducere la un contract pe 24 de luni, dar oricum rămâneam la ei pentru că sunt ok în zona unde stau, m-am bucurat și eu că am primit ceva în calitate de client existent, după 10 ani de nebăgare în seamă.
Asta, prietenii mei, a fost una din puținele ocazii când am simțit că și clienții existenți sunt băgați în seamă de Black Friday, atunci când oamenii de vânzări ce fac strategiile de fidelizare și creștere vin cu oferte pe zona de servicii. E ciudat, deși sunt studii care arată că 1 client existent e de cel puțin 3 ori ori mai valoros pe termen lung decât atragerea unui client nou, toate strategiile se concentrează pe atragerea de clienți, și mult prea puține vizează fidelizarea clienților actuali.
Rar vezi promoții oferite clienților existenți, iar dacă vorbim de Black Friday poți trece ofertele în calendar, că toate sunt pentru clienții noi, portări, abonamente noi, pachete extra și așa mai departe.