Părinții noștri au crescut într-o epocă în care lucrai o viață și ieșeai la pensie de la aceeași întreprindere, chiar dacă majoritatea erau de stat. Cumva au încercat să ne insufle aceeași mentalitate, că trebuie să tragi tare, să fii devotat firmei, să nu comentezi, să pleci capul. Evident, era alt sistem, statul asigura tot, de la masă la casă.
Realitatea cotidiană s-a schimbat mult în 25 de ani, acum firmele schimbă angajații des, ba chiar și angajații pleacă frecvent, ori pentru că prind oportunități mai bune, ori pentru că au parte de manageri incompetenți. Mai ales printre tineri se zice că dacă ai stat mai mult de 2-3 ani la aceeași companie deja ceva nu e în regulă cu tine.
Până la urmă e vorba de cerere și ofertă, piața se reglează de la sine. Dar nu asta mi se pare mie grav, ci modul în care angajații români se autopercep. Mai ales prin corporațiile mari, mulți ajung să se identifice prea mult cu ceea ce prestează, să uite că sunt și oameni, nu doar angajați.
