Etichetă business

Încă 5 greșeli făcute în 3 ani de agenție

Ce repede zboară timpul. Parcă acum plecam de la ultimul job, schimbam orașul, stilul de viață, îmi făceam prieteni noi și începeam să lucrez cu Cristi la o idee care avea să se tranforme în Advertica. Primul articol despre greșelile făcute în primul an a prins destul de bine, deci ar fi cazul să revin cu un update, că a mai trecut ceva timp și parcă am mai învățat câteva lucruri noi despre cum e să lucrezi pentru tine și cum să interacționezi cu clienții.

Am descoperit că mai mulți clienți nu înseamnă neapărat mai mulți bani

Am aflat că e mai bine să ai câțiva clienți mai mici, decât 1 singur client mare

Am descoperit că serviciile nișate atrag mai mulți clienți decât serviciile Facem de toate…

Citește mai departeÎncă 5 greșeli făcute în 3 ani de agenție

De ce antreprenorii trebuie să fie buni povestitori

E o prostie veți zice, ce treabă are antreprenoriatul, lansarea unei companii cu poveștile?

Ei bine, ARE. În primul rând pentru că tuturor ne plac poveștile, nu doar celor mici. Poate că nu o facem mereu conștient, dar alegem să cumpărăm adesea produse ale unor branduri doar pentru că au campanii de promovare foarte bine puse la punct, asemenea unor povești, care ne farmecă.

Citește mai departeDe ce antreprenorii trebuie să fie buni povestitori

Problema cu workshop-urile gratuite

E că nu sunt gratuite, chiar deloc. Speakerul le promovează ca fiind gratuite, tu mergi acolo pentru că nu te costă nimic (dacă ai impresia că timpul tău nu valorează nimic e problema ta, mă rog) și când ajungi acolo, după câteva citate sforăitoare din cărți scrise de americani mai deștepți ca noi acum 10-20 de ani speakerul începe să îți vândă cursul lui online despre cum să te îmbogățești rapid/cum să îți creezi propria afacere/cum să muncești mai eficient și alte bullshit-uri care nu pot fi măsurate concret, dar care îți dau senzația că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior.

Citește mai departeProblema cu workshop-urile gratuite

Despre afacerile care există doar pe Facebook

Pe lângă numeroasele defecte pe care le are, Facebook a fost totuși o mană cerească pentru multe afaceri micuțe, lansate din sufrageria de acasă. Tipe pasionate de croșetat care își vând creațiile prin paginile de Facebook, fotografi care și-au creat o audiență și au atras clienți publicând fotografii frumoase, cofetărese care primesc comenzi de torturi și dulciuri pe Facebook, mici întreprinzători care vând haine aduse din import. Pentru toate acestea Facebook a oferit o audiență uriașă, cu care au interacționat rapid, fără costuri.

Citește mai departeDespre afacerile care există doar pe Facebook

Zilele când nu poți să dai 100%

Trăim într-o societate care încurajează productivitatea, munca peste program, excesul. Ni se spune că trebuie să învățăm mereu, să dăm în fiecare zi tot ce avem mai bun, să ne depășim pe noi înșine.

Dacă la job într-o zi nu îți faci treaba cum trebuie ești mustrat, poate chiar penalizat. Dacă ești freelancer și ai o zi proastă în care nu ai chef de nimic ajungi să ai mustrări de conștiință tocmai datorită acestei mentalități, că trebuie să fim buni mereu, să lucrăm la capacitatea maximă.

Citește mai departeZilele când nu poți să dai 100%

O idee de Crăciun pentru magazinele online românești

Amazon permite de mult lucrul ăsta, să poți trimite un produs cumpărat împachetat sub formă de cadou, fără factură sau alte detalii legate de prețul acelui produs. La noi dacă vrei să faci ceva similar, să comanzi un gadget de exemplu pe care să îl expediezi direct unui prieten sub formă de cadou, e o întreagă aventură. În cel mai bun caz, la magazinele online mici s-ar putea să găsești o persoană de la vânzări dispusă să te ajute cu logistica, să îți trimită produsul pe adresa prietenului împachetat frumos, iar factura pe adresa ta.

La magazinele online mari de la noi așa ceva nu există, cel puțin eu nu am văzut până acum un serviciu de împachetare și trimitere cadouri, măcar în perioada Crăciunului. Nu, nu mă refer la coșurile speciale de sărbători care se mai trimit de către companii, ci la produsele IT, la haine, parfumuri și așa mai departe, produse care pot fi făcute cadou unor prieteni sau rude pe care poate nu apuci să îi vizitezi.

Citește mai departeO idee de Crăciun pentru magazinele online românești

Cele mai bune sfaturi pentru creșterea productivității

Știu, uneori mi se pare și mie că se discută prea mult despre productivitate, cum să fim mai eficienți, mai disciplinați, cum să muncim mai bine. Nu e vorba despre a munci mai mult, din contră. E vorba despre economia de timp, eliminarea întreruperilor, a zgomotului de fundal, pentru a ne concentra asupra lucrurilor cu adevărat importante. Pentru că pierdem mult timp zilnic cu nimicuri, în loc să ne axăm pe lucrurile care contează.

Cea mai importantă schimbare pe care am făcut-o eu pentru a munci mai eficient a fost să îmi notez seara în agendă ce am de făcut în ziua următoare, evidențiind lucrurile importante pe care trebuie să le bifez. Chiar dacă nu realizez tot ce mi-am propus, cel puțin îmi ating obiectivele principale pe ziua respectivă. Eu folosesc o agendă clasică combinată cu Google Calendar pentru notificări, dar nu contează atât de mult sistemul folosit, cât timp obții rezultate.

Citește mai departeCele mai bune sfaturi pentru creșterea productivității