Etichetă google

Huawei versus Google – e vorba doar despre bani

A sărit lumea repede în sus că vai, Huawei e terminat, Google le-a blocat accesul la Android, deci adio vânzări. Între timp au mai negociat 90 de zile perioadă de grație, până ce stabilesc chinezii cu americanii câți bani vrea fiecare. Totuși, după cum remarcă și Eftimie, problema nu e spionajul, în fond Google și Facebook ne spionează de știu tot despre noi, de la ce mâncăm la micul dejun până la ce gânduri murdare avem seara la culcare, gen Ok Google, arată-mi cum se va termina Game of Thrones. Tot războiul ăsta economic e legat de bani, americanii și-au dat seama că depind cam mult de chinezi pentru producție (ca tot restul planetei de altfel), și vor măcar să mai scoată niște bani, să mai bage niște taxe.

Citește mai departeHuawei versus Google – e vorba doar despre bani

Google Family – poți să să împarți aplicațiile pe bani și serviciile premium cu încă 5 persoane

Un serviciu fain de la Google, dar de care puțini știu, este Google Family, prin care poți folosi la comun aplicațiile plătite sau serviciile premium Google, împreună cu alte 5 persoane. Teoretic e gândit pentru familii, practic cred că poate fi folosit și de către prieteni, dacă ai încredere în ei. Ideea este că poți crea un grup, adaugi conturile Google ale celor din familie și după aceea puteți folosi împreună aplicațiile pe care le cumpărați (cu același card), sau Youtube Premium, sau Youtube Music, sau poți monitoriza mai ușor copii cu Family Link, sau poți distribui mai ușor pozele în grup. Totuși, partea cea mai interesantă este că poți cumpăra o aplicație premium o singură dată și o pot folosi toți cei 6 membri din grup.

Citește mai departeGoogle Family – poți să să împarți aplicațiile pe bani și serviciile premium cu încă 5 persoane

Macaulay Culkin revine cu Singur Acasă

Probabil cei de la Google au aflat cât de popular e Singur Acasă (Home Alone) în România, nu degeaba îl difuzează Pro Tv în fie care an, în perioada Crăciunului. Macaulay Culkin se reîntoarce la filmul care l-a făcut celebru, apărând în ultima reclamă amuzantă pentru Google Assistant. Ce pot să zic, am râs la fazele din spot, și reclama are deja 23 de milioane de vizualizări pe Youtube. Sper să vă placă.

Citește mai departeMacaulay Culkin revine cu Singur Acasă

Ce învățăm din topul căutărilor făcute de români pe Google în 2018

Ca în fiecare an, decembrie e perioada în care Google lansează topul celor mai căutate cuvinte și evenimnente din ultimele 12 luni, atât internațional cât și pe România. Lâsând la o parte interesul românilor pentru tot felul de show-uri TV semierotice gen Insula Iubirii sau rețele complicate de mâncăruri gen mămăligă, pe mine mă fascinează topul căutărilor populare și căutările de genul Ce este..., cred că astea reflectă un pic nivelul nostru de inteligență ca popor și preocupările cotidiene. Voi nu?

Citește mai departeCe învățăm din topul căutărilor făcute de români pe Google în 2018

Marketing online: de ce sunt importante vânzările, nu clicurile

BuzzFeed a descoperit recent o rețea de aplicații pentru Android ce urmărea comportamentul utilizatorilor reali ai aplicațiilor, după aceea îl clona folosind diverse softuri ce simulau comportamentul utilizatorilor, pentru a genera venituri de ordinul zecilor de milioane de dolari. Evident, nu sunt cifre exacte, dar se estimează că în jur de 23% din afișările de reclame făcute în cadrul aplicațiilor mobile sunt generate de roboți, și în primele 4 luni din acest an peste 700 de milioane de dolari au fost furate prin astfel de metode, doar din aplicații.

Citește mai departeMarketing online: de ce sunt importante vânzările, nu clicurile

Cum funcționează Google și din ce face bani

Majoritatea românilor folosesc intens serviciile și aplicațiile Google (Gmail, căutare, hărți, Android, Youtube, Drive) dar puțini știu cum funcționează compania în spate și de unde încasează ei cei mai mulți bani. Dacă vreți să le aflați vă recomand clipul următor, dar și canalul de Youtube Atentie, Cad Mere!, încă sunt puțini creatori de conținut video la noi ce fac conținut util, și ăsta chiar merită.

Citește mai departeCum funcționează Google și din ce face bani

Ok, nu ne place Google, dar ne descurcăm fără serviciile lor?

E acum un trend pe afară, care devine vizibil și la noi: companiile din online sunt etichetate ca rele, fură datele utilizatorilor, exploatează informațiile utilizatorilor, ne manipulează. Facebook și-a luat multe șuturi pe tema asta, acum văd că focusul e pe Google și ce alternative sunt la serviciile oferite de ei. Nu zic că giganții online-ului sunt buni, din contră, dar întrebarea este dacă ne putem descurca fără aplicațiile și serviciile lor. Regula a rămas aceeași, dacă nu plătești pentru un serviciu tu ești cel vândut, într-o formă sau alta.

Citește mai departeOk, nu ne place Google, dar ne descurcăm fără serviciile lor?