Etichetă shopping

Cum să nu trimiți comunicate de presă după Black Friday

Dacă eMag ne-a lămurit cumva în legătură cu volumul vânzărilor realizate vineri, alte magazine online o dau în diverse. De exemplu Koyos, care au trimis următorul comunicat de presă azi:

Promoția derulată în Vinerea Neagră pe site-ul KOYOS.ro a marcat una dintre cele mai aglomerate perioade din existența magazinului, iar în intervalul orar 8.00 – 23.59 s-au înregistrat comenzi comparabile în valoare cu comenzile derulate pe perioada a două săptămâni în regim normal de lucru. De asemenea, și traficul înregistrat pe site a crescut la cote considerabile, în anumite momente întrecând orice așteptări.

De ce comunicatul e inutil și nu oferă nimic despre care se poate scrie, în afară de un exemplu clar de așa nu? Pentru că nu vine cu cifre, ci cu estimări și comparații. Să mă explic. Poate că magazinul meu online vinde în medie de un leu pe zi. Asta e, sunt un jucător mic. Fac o promoție și vând într-o zi de 14 lei. Mă pot grăbi repede cu un comunicat de presă în care să anunț că am vândut în aceea zi echivalentul vânzărilor pe 2 săptămâni, dar asta nu înseamnă că am vândut enorm de mult, ci doar un pic mai bine ca de obicei.

Fără cifre reale despre vânzări comunicatele de genul ăsta nu își au rostul, la fel ca băutul unui pahar cu apă pe stomacul gol. E mult mai bine să bei apă după ce mănânci, nu înainte.

Mă înșel?

Citește mai departeCum să nu trimiți comunicate de presă după Black Friday

Românii au bani, chiar și în criză

Ce a făcut eMag azi, până la 6 seara:

  • Vizitatori: 1,1 milioane (5% din populatia Romaniei!)
  • Numar produse comandate: ~90.000
  • Valoare comenzi inregistrate: ~8 milioane Euro

De aici. Nu am aflat informații oficiale de la celelalte magazine care au avut reduceri speciale azi, dacă știți ceva lăsați un comentariu. Și acum analiza zilei de azi.

Mai spuneți că românii nu au bani? Unu la mână, îi înțeleg pe cei care vroiau deja să își cumpere un produs de ceva vreme și au profitat de Black Friday pentru a își cumpăra gadgetul dorit la un preț bun? Dar restul românilor care au făcut cumpărături azi, ăia de unde aveau bani? Se zvonește că toate magazinele online au avut un trafic mult mai mare azi, fie că aveau sau nu oferte. Lumea s-a prins care era faza cu reducerile și le căutau peste tot din inerție.

Și eu mi-aș fi dorit un televizor LED și un aparat foto DSLR. Poate dacă mă încordam mai tare aș fi găsit bani pentru ele, că azi dimineață pe la 7 încă mai erau pe stoc niște jucării din astea la eMag. Dar nu mi-am cumpărat nimic, pentru că nu era planificat. Nu aveam bani alocați pentru asta, și să îmi dau bugetul peste cap nu îmi stă în fire. Îmi place să planific lucrurile, inclusiv cheltuielile. Dacă toți românii ar fi mai atenți cu bugetul lor poate nu am vedea atâtea reclame la Provident pe TV. Românii cheltuie și banii pe care nu îi au și după aia se întreabă ce e de făcut pentru a avea ce pune pe masă mâine.

În rest felicitări celor care au profitat de ofertele de azi pentru a cumpăra ce își doreau deja la un preț bun, redus, și sincere păreri de rău celor care vor mânca în următoarele luni pâine cu apă pentru că s-au aruncat la cheltuit niște bani pe care oricum nu îi aveau pe niște gadgeturi pe care oricum nu și le doreau până să le vadă în oferta specială de Black Friday.

Sunt români pentru care va fi mereu criză, dar nu pentru că economia merge nasol, ci pentru că lor le place să trăiască cu datorii, nu pot dormi bine noaptea dacă nu au și ei un mic împrumut în bancă.

Citește mai departeRomânii au bani, chiar și în criză

Black Friday la eMag, Flanco, PC Garage, Evomag, Koyos

Reduceri la . Inclusiv .

Ce spun cei de la eMag pe blog:

Maine dimineata, la ora 5, porneste cea mai mare campanie de vanzari si cea care va da startul sezonului de sarbatori. Traditionalul Black Friday, ziua care aduce sute de milioane de cumparatori in magazinele din Statele Unite, ajunge si in Romania cu promotii care au fost poate doar visate pana acum.

Din Wall-Street:

Reducerile din campania Black Friday vor ajunge pana la 60%, in cazul multor produse electro-IT. Astfel, clientii vor putea achizitiona frigidere cu numai 500 de lei, masini de spalat cu 700 de lei, camere foto cu 150 de lei, precum si televizoare LED si 3D cu reduceri de pana la 50%. Toate ofertele vor fi facute publice vineri.

Am pregatit un stoc de peste 30.000 de produse si ne asteptam ca acest eveniment sa genereze cel mai mare numar de vizitatori si de comenzi intr-o singura zi, a declarat Radu Apostolescu, vicepresedinte, eMag.

Reducerile vor fi și la Flanco, parte a Asesoft Distribution.

Chiar sunt curios ce produse vor fi în ofertă. Dacă se merge pe sistemul american atunci chiar vom avea parte de promoții adevărate, la produse de care oamenii sunt interesați.

Acum un an mă plângeam că în .ro nu avem promoții și reduceri de sărbători. Poate se schimbă ceva și la noi. Voi ce v-ați cumpăra dacă prindeți un preț bun? Eu aș vrea un DSLR la jumătate de preț.

Update: Black Friday și la PC Garage și Evomag.

Update 2: Koyos oferă și el mâine reduceri importante la peste 100 de produse.

Citește mai departeBlack Friday la eMag, Flanco, PC Garage, Evomag, Koyos

Cum poți promova produsele dintr-un magazin online folosind realitatea augmentată

Ce este realitatea augmentată am scris deja, prin 2009. Există deja și browsere pentru mobil ce folosesc realitatea augmentată, mai exact te plimbi prin oraș cu smartphone-ul și camera foto activată iar acesta suprapune detaliilor de pe ecran informații existente online. Cool, nu?

Totuși, până acum nu am văzut prea multe branduri care să folosească realitatea augmentată pentru a crește vânzările online, pentru a oferi un plus de valoare clienților, nu doar în realizarea unor campanii de promovare just for fun.

Îmi place ce a realizat Tesco, o tehnologie prin care folosind realitatea augmentată poți vedea produsele din magazinul lor online în 3D, ca și cum le-ai ține în mână. E cea mai bună variantă de a vedea produsele înainte de a le cumpăra, zic eu.

Puteți testa tehnologia direct pe site-ul Tesco.

Oare când vom vedea și un magazin online din România cu produsele afișate prin realitate augmentată?

Citește mai departeCum poți promova produsele dintr-un magazin online folosind realitatea augmentată

5 ani de MarketOnline

Recunosc, azi am aflat că MarketOnline face 5 ani, când mi-a bătut curierul la ușă cu un spumant de Cricova și ceva dulce. Am văzut că au și reduceri speciale în perioada asta, iar de petrecut au petrecut deja, cum au scris și pe blogul lor .

marketonline

In cei 5 ani de existenta, peste 20.000.000 de vizitatori au navigat pe site-ul www.marketonline.ro si si-au ales produsul dorit dintre cele peste 50.000 existente. „Cresterea anuala constanta a cifrei de afaceri, ne face sa preconizam anul acesta vanzari de peste 8 milioane EURO” declara Catalin Mihailescu, directorul general al MarketOnline.ro.

La mulți ani MarketOnline!

5 ani de zile nu par mulți vor zice unii, dar când mă gândesc că din ăștia 5 vreo 3 ani au fost de criză, iar în ultimii 3 ani am văzut mai multe afaceri dispărând de pe piață decât în ultimii 20 de ani, simplul fapt că o firmă există și e pe creștere este o performanță.

Citește mai departe5 ani de MarketOnline

Case fără dulciuri la Kaufland

Dacă aveți copil mic și mergeți cu el la cumpărături știți care e cea mai mare problemă, raionul de dulciuri. Trebuie să faci acrobații, să cauți trasee alternative pentru ca ăla mic să nu înceapă cu Tati, vreau și eu …

Partea grea vine când ai parcurs tot supermarketul și ajungi la casă, gata să plătești și să pleci. Ghici ce produse sunt expuse de obicei lângă case? Exact, dulciuri, cât mai multe dulciuri.

Din punctul de vedere al vânzărilor are sens, produsele puse lângă casă susțin acele cumpărături de impuls. Hai să luăm un Snickers, uite și gumele, mai ia și două pliculețe de 3 în 1 și brusc ai cumpărat de 10 lei în plus.

Să spunem că tu reziști tentației, dar când copilul vede dulciurile de la casă se repede la ele și începe la ele. Logic ar fi să nu mai fie dulciuri la case, dar asta ar afecta vânzările, nu?

Da, dar ar ajuta și clienții cu copii. De exemplu, de la Amalia am aflat că în Kaufland au fost înființate case fără dulciuri, ideale pentru clienții care vor să iasă din magazin cu copilul fără scandal. Bună idee.

case fără dulciuri kaufland

Citește mai departeCase fără dulciuri la Kaufland

Cum ar fi să primești de 2 ori diferența?

Cea mai amară senzație atunci când îți cumperi un gadget nou este să găsești ulterior același produs, cu aceeași configurație, specificații și garanție la un preț mai mic într-un alt magazin. Cred că ați pățit și voi faza asta cu prețurile. Eu de exemplu nu analizez prea mult prețurile când vine vorba de alimente și alte produse pe care le cumpăr frecvent, dar când dau peste 500 lei pe un produs electronic încerc să găsesc cea mai bună ofertă.

Ultima dată am pățit asta acum 1 an. Am căutat prin toate magazinele online modelul de cameră video dorit de mine, Toshiba cu filmare HD. L-am găsit, l-am cumpărat și eram fericit cu jucăria mea cea nouă și strălucitoare, când am primit-o toată ziua am filmat cu ea. Seara am găsit camera video la ofertă într-un alt magazin online, cu 70 de lei mai ieftină. Nu era enormă diferența, dar senzația pentru mine a fost neplăcută.

Mă gândeam că nu am fost destul de atent, nu am căutat suficient de bine cel mai bun preț. Oricum, nu mai aveam ce face, doar nu puteam să le trimit un email și să le zic că dincolo era mai ieftin, deci îmi vreau banii înapoi.

Știți si voi despre ofertele unor magazine care îți dau diferența de preț înapoi dacă găsești undeva același produs mai ieftin. Eu cred că promoțiile de genul ăsta reprezintă o garanție sigură că acel produs e chiar la cel mai bun preț, altfel magazinele nu s-ar risca să promită returnarea diferenței. Dar asta nu e totul, au apărut deja oferte mai tentante online, simpla diferență nu era suficientă.

De exemplu Altex oferă acum 2x Diferenta pentru produsele aflate la promoție, cum ar fi laptopurile cu sistem de operare Microsoft. Da, ați citit bine, nu îți dau doar diferența înapoi dacă găsești același laptop la un preț mai mic în altă parte, ci îți oferă un voucher cu de 2 ori diferența de preț dacă găsești în alt magazin online produsul la un preț mai mic. Cu alte cuvinte, puteți să cumpărați liniștiți online de la Altex produsele din campanie.

Concurs pentru bloggerii care vor un kit wireless Microsoft

Pentru că oferta asta cu de 2 ori diferența sună bine, avem și un concurs cu un premiu tentant pentru bloggeri. E suficient să scrieți pe blogul vostru un mic articol în care povestiți care sunt produsele la care sunteți cei mai atenți când vine vorba de preț. Pentru mine sunt electronicele, pentru voi poate sunt hainele, bijuteriile sau cosmeticele, cine știe.

Ca să vă înscrieți în concurs trebuie să menționați undeva în articol că Altex oferă 2x Diferenta sau să adăugaţi un link către articolul acesta, iar pentru a ști și eu că ați scris articolul pentru concurs lăsați un comentariu la acest articol cu linkul către el.

Premiul concursului este  un Kit wireless desktop Microsoft oferit de Microsoft  împreună cu Altex. Da, fără fire, numai bun pentru a mai reduce din cablurile de pe birou.

Concursul se termină pe 20 octombrie, pe 21 octombrie eu aleg și anunț câștigătorul tot aici pe blog, iar fericitul blogger va fi contactat pe email pentru a primi premiul.

Va câștiga bloggerul care scrie cel mai amuzant și interesant articol pe tema asta – care sunt produsele la care ești cel mai atent la preț atunci cand vrei să le cumperi! Povestiți-mi ceva amuzant, o întâmplare interesantă legată de shopping și prețuri. Mouse-ul plus tastatura wireless pot fi ale voastre.

Ce mai așteptați? Aștept articolele voastre.

Regulamentul oficial, să nu spuneți că treaba nu e serioasă.

Update 21.10 – câștigătorul concursului e Cezar cu articolul Universul e împotriva mea. Cezar, vei fi contactat pe email pentru a primi premiul. Mulțumesc tuturor bloggerilor pentru efortul depus. Am explicat aici de ce am ales acest articol.

Citește mai departeCum ar fi să primești de 2 ori diferența?