Etichetă wordpress

Top pluginuri WordPress 2011

O listă cu pluginurile folosite de mine acum pe blog. Nu îmi place să încarc blogul cu pluginuri WordPress inutile, dar majoritatea chiar îmi fac viața mai ușoară. Preluați ce considerați voi că vă este util.

  1. Akismet – nu cred că mai are nevoie de prezentare, dar dacă nu știați de el presupun că sunteți foarte la început în blogging. Previne apariția comentariilor spam pe blog, alea care promovează diverse site-uri dubioase. Primul plugin care trebuie instalat pe un blog.
  2. Contact Form 7 – util pentru a insera un formular de contact pe blog, într-o pagină dedicată sau în sidebar.
  3. Contextual Related Posts – afișează articolele asemănătoare de pe blog sub articolul curent, eu zic că face o treabă mai bună decât alte pluginuri similare, adică articolele afișate chiar au legătură cu cel curent.
  4. Evermore – poți customiza cât din articol să apară pe prima pagină, pentru a nu adăuga tot timpul manual Citește mai departe.
  5. FeedBurner FeedSmith – redirecționează feedul blogului către Feedburner, pentru a nu folosi mai multe feeduri pe blog. Trebuie să vă creați feedul RSS în Feedburner mai întâi.
  6. Get Recent Comments – afișează cele mai noi comentarii de pe blog în sidebar.
  7. Go Codes – permite crearea de linkuri scurtate pe blog, de genul mariussescu.ro/go/nume. Introduceți linkul original, denumirea pt linkul scurtat și pluginul face redirecționarea. Util dacă nu vreți să folosiți un tool online pentru scurtat linkurile. Recomandat și pentru marketingul afiliat, mai ales că permite contorizarea numărului de clicuri pe un link.
  8. Jetpack – plugin realizat de Automattic ce oferă statistici despre traficul de pe blog, de unde ai primit linkuri, care au fost cele mai vizualizate articole, cele mai clicuite linkuri etc. Mai oferă și un tool pentru scurtat linkurile, Hovercards, butoane de sharing pentru Twitter și Facebook, video embed. Eu îl folosesc pentru WordPress Stats.
  9. MobilePress și WPTouch – pluginuri ce optimizează afișarea blogului pentru mobil prin teme ce se încarcă rapid. Eu le folosesc pe amândouă deoarece WPTouch funcționează doar pentru smartphone-uri. Am mai scris deja despre WPTouch pe blog. Și despre MobilePress.
  10. MudSlideShow – permite generarea de galerii pe blog folosind albumele foto din Picasa sau Flickr după ce ați adăugat datele contului folosit. Exemplu de galerie aici, oferă mai mult efecte pentru vizualizarea fotografiilor. O prezentare detaliată a pluginului aici.
  11. NoFollow free – util dacă vreți să scoateți atributul nofollow din linkurile celor care comentează pe blog. Crește numărul de comentarii pe blog dar atrage și spammerii care vor să obțină linkuri dofollow. De aceea aveți nevoie și de Akismet.
  12. OZH Admin Drop Down Menu – mie nu îmi place cum e afișat meniul în panoul de control WordPress, prefer afișarea pe orizontală cu efect de drop down pentru submeniuri. Economisesc timpul necesar pentru a naviga dintr-un meniu în altul.
  13. Subscribe to Comments Reloaded – cei care comentează pe blog vor să știe când apare un comentariu nou. Pluginul ăsta permite abonarea la comentarii prin email. Foarte recomandat, crește interactivitatea pe blog și numărul de comentarii.
  14. Target Blank In Posts And Comments – pluginul deschide automat toate linkurile de pe blog într-un tab nou sau o fereastră nouă. Util pentru a păstra vizitatorii pe blog, plus că nu mai sunteți nevoiți să bifați la fiecare link introdus Open in a new window.
  15. Top Commentators Widget – permite afișarea unui top cu cei mai activi comentatori de pe blog în sidebar, puteți seta ca topul să pornească de la zero lunar sau săptămânal.
  16. WordPress Editorial Calendar – util dacă lucrezi cu multe articole programate în avans, permite vizualizarea articolelor pe o anumită perioadă și acces rapid la ele pentru a le modifica sau reprograma.
  17. Yoast WordPress SEO – cel mai complet plugin pentru SEO, mie mi se pare chiar mai ok decât All In One Seo Pack sau Platinum SEO Pack. Îmi place că generează automat și sitemap-ul pentru Google, plus că poți insera texte și linkuri în footerul articolelor din RSS feed.
  18. WP-DBManager – backup al bazei de date, puteți seta ca backup-ul să se facă automat într-o anumită zi din săptămână și să primiți email cu baza de date arhivată. Foarte util, cei mai mulți dintre noi uităm de backup și după aia plângem când ni se bușește blogul și furnizorul de hosting are backup-ul realizat acum 3 luni.
  19. WP-UserOnline – util dacă vreți să afișați pe blog câți utilizatori sunt online, poate încărca destul de mult baza de date.

Cam astea sunt pluginurile pe care le folosesc acum pe blog, sper să vă ajute și pe noi. Un share, like sau retweet nu mă deranjează dacă v-a plăcut articolul. 🙂

Voi ce pluginuri WordPress recomandați?

Citește mai departeTop pluginuri WordPress 2011

Idei pentru promovarea unui blog nou

Am ținut o prezentare recent despre cum se poate promova un blogger la început de drum, atât online cât și offline. Nu sunt informații nemaiuzite, în exclusivitate, ci lucruri de bun simț, pe care le-am încercat pe propria piele în proporție de 99% și am constatat că m-au ajutat, într-un fel sau altul.

promovare_blog_nou

Dacă aveți impresia că multe din ele sunt „fumate” am noutăți pentru voi: un blogger aflat la început de drum sau o persoană care vrea să își facă un blog acum chiar nu știe de ele. Nimeni nu s-a născut învățat, toate sunt vechi și noi sunt toate. Multe din idei au legătură cu WordPress-ul, deoarece eu consider că acum este cea mai completă platformă de blogging (și nu numai), disponibilă în mod gratuit tuturor.

Să începem.

Am un blog. Cum îl pot promova?

  1. Alegeți pentru blog o temă decentă, cu scris negru pe alb, fonturi lizibile, pentru ca articolele să poată fi citite ușor de vizitatori.
  2. Aveți nevoie de 2 pagini pe blog – Despre în care vă faceți o scurtă prezentare și Contact în care spuneți cum puteți fi contactat (adresă de email, conturi în rețelele sociale etc).
  3. Comentați pe alte bloguri, mai ales cele legate de nișa pe care scrieți. Comentați la obiect, încercați să oferiți ceva în plus prin comentariile voastre, nu vă rezumați la comentarii monosilabice. Dacă comentați printre primii la un articol veți primi mai mulți vizitatori pe blogul vostru.
Citește mai departeIdei pentru promovarea unui blog nou

WPTouch – un plugin util pentru afișarea blogului pe smartphone și tabletă

Viitorul este mobil, și una dintre primele chestii pe care le afli când îți faci un blog este că trebuie să îl optimizezi pentru cititorii care te citesc de pe telefon. Da, sunt mulți oameni care accesează blogurile de pe smartphone, de ex la mine Google Analytics îmi spune că aprox 5% dintre cititori mă citesc de pe un telefon cu Android, un iPhone sau un alt device mobil. E clar, ai nevoie de un plugin care să afișeze blogul cât mai usor pentru cititorii ăștia.

Până acum foloseam MobilePress, care își face treaba destul de bine, afișează celor care intră de pe un browser mobil o versiune simplificată a blogului, tocmai pentru ca ei să te citească mai ușor. Problema este că smartphone-urile cu Android sau iPhone-urile dispun de mult mai multe facilități decât un telefon obișnuit și e păcat să nu te folosești de ele. Nu mai zic de tablete.

Aici intră în joc WPTouch, un plugin ce afișează o temă foarte atractivă celor ce intră pe blogul tău de pe un smartphone cu Android, BlackBerry sau iPhone, practic îți transformă blogul într-o aplicație specială pentru aceste gadgeturi, ușor de configurat. Există și varianta Pro, dacă vrei să inserezi reclame în tema pentru mobil sau vrei să customizezi mai mult aspectul temei.

WPtouch automatically transforms your WordPress blog into an iPhone application-style theme, complete with ajax loading articles and effects, when viewed from iPhone, iPod touch, Android, Palm Pre, Samsung touch and BlackBerry Storm/Torch mobile devices.

The admin panel allows you to customize many aspects of its appearance, and deliver a fast, user-friendly and stylish version of your site to touch mobile visitors, without modifying a single bit of code (or affecting) your regular desktop theme.

Un clip de prezentare mai jos, deși e puțin mai vechi, au mai fost adăugate câteva facilități între timp. Eu am testat pluginul vreo 2 zile, sunt foarte mulțumit de el, deci rămâne activ.

Cum vi se pare pluginul?

Citește mai departeWPTouch – un plugin util pentru afișarea blogului pe smartphone și tabletă

La cine apelezi când ți se strică blogul?

Majoritatea bloggerilor nu sunt oameni tehnici, să se uite prin cod sau prin editorul vizual din WordPress când li se strică blogul. Din ce am remarcat eu, cam toți bloggerii știu pe cineva mai descurcăreț când vine vorba de probleme cu blogul, au un om la care să apeleze când sunt în încurcătură.

eroare WordPress

Am avut timp să mă gândesc la toate astea ieri, când de dimineață blogul a început să facă figuri. După ce am testat o temă pe blog widgeturile nu se mai încărcau, cititorii primeau erori când vroiau să posteze comentarii, iar în interfața de administrare totul era pe dos. Practic orice mișcare pe care o făceam nu avea nici un efect. Am primit emailuri, mesaje pe Twitter, Facebook, telefoane. Fanii nu puteau să citească blogul preferat. 🙂 Trebuia să fac ceva!

Nu pot să zic că sunt complet pe lângă subiect, știu să modific o linie de cod, să verific dacă un plugin afectează funcționarea blogului, să editez o temă. Totuși, situația mă depășea, era prea complicată, așa că am apelat la Răzvan. Din nou. Dacă nu l-aș cunoaște de câțiva ani ar trebui probabil să îi fac cinste cu câteva vagoane de bere până acum sau să îmi umplu sidebar-ul cu linkuri de mulțumire.

Din fericire ne cunoaștem de mult timp, știu că e super profesionist când vine vorba de reparat bloguri și ieri a avut timp să mă ajute. Nu știu cum să vă zic, dar omul ăsta a stat câteva ore ca să descopere cauza problemelor. Am dezactivat pluginuri, am schimbat tema, am reinstalat WordPress-ul fără să găsim cauza. În final s-a apucat să verifice manual toate posibilitățile ca să descopere că era o eroare de pe server legată de Ajax, cu alte cuvinte nu mi se încărca nimic pe blog deoarece era limitată memoria. Dacă nu era el probabil și acum mă uitam la blog și nu știam ce se întâmplă.

Un email la Webfactor a rezolvat problema, dar încă o dată vă zic, dacă aveți nevoie de ajutor cu reparatul blogului căutați-l pe Răzvan, faza cu reparatul blogurilor pentru bere, linkuri sau un simplu mulțumesc e pe bune.

Voi la cine apelați când vi se strică blogul?

Citește mai departeLa cine apelezi când ți se strică blogul?

Cum să adaugi albumele din Picasa ca galerie de imagini pe blog

De aproximativ 2 ani de zile folosesc Picasa pentru albumele de fotografii pe care le urc online şi pentru pozele afişate pe blog. Pe lângă spaţiul de stocare nelimitat pentru fotografii Picasa are numeroase avantaje, inclusiv existenţa unui editor (Picnik) care permite retuşarea fotografiilor online, atunci când eşti pe fugă sau nu ai un program instalat pe calculator.

Eu prefer să nu ţin albumele de fotografii direct pe blog din motive de spaţiu, sunt sigur că sunt mulţi care fac la fel. Dacă vreau să mut blogul procesul de transfer e mult mai rapid, practic trebuie doar să salvez baza de date.

Când vine vorba însă de inseratul albumelor de fotografii într-un blog pe WordPress sub formă de galerii Picasa nu oferă prea multe opţiuni, singurele variante fiind embedul unui slideshow sau inserarea manuală a fotografiilor, ceea ce e un calvar. Aici intervin pluginurile WordPress pentru Picasa, am testat peste 20 de pluginuri pentru inserarea fotografiilor din Picasa pe blog până am găsit ceva pe placul meu. Vă zic şi vouă ce am descoperit, să nu vă mai chinuiţi şi voi. Vroiam un simplu plugin care să îmi afişeze albumul din Picasa ca galerie, iar când fac clic pe o imagine să o deschidă fullscreen, în aceeaşi pagină, fără redirect sau alte prostii.

Care e cel mai bun plugin pentru a adăuga galeriile din Picasa pe blog? Răspunsul e MudSlideShow. Uşor de instalat şi configurat, Mudslideshow permite atât inserarea directă a unui album Picasa sub formă de galerie în articolele sau paginile blogului, cât şi inserarea de fotografii individuale, totul direct din editorul vizual WordPress, printr-un buton dedicat. În plus în setări există mai multe opţiuni de vizualizare a galeriilor de imagini, eu am rămas la FancyBox.

Un exemplu de galerie foto inserată cu MudSlideShow puteţi vedea la articolul cu Blogăria.

Voi ce pluginuri folosiţi pentru afişarea imaginilor de pe blog?

Citește mai departeCum să adaugi albumele din Picasa ca galerie de imagini pe blog

WordPress e folosit pe 50 de milioane de site-uri şi bloguri

Numărul total de site-uri se referă atât la site-urile şi blogurile ce folosesc WordPress ca CMS, cum e cazul celui de faţă, cât şi la blogurile de pe WordPress.com. Puteţi vedea contorul oficial aici.

Nu cred că îşi închipuia nimeni în 2003 că WordPress va ajunge atât de departe. Majoritatea bloggerilor pe care îi cunosc folosesc WordPress, companiile ce au şi bloguri de companie utilizează aceeaşi platformă, iar Blogger cred că pierde teren mai ales deoarece este mai greu de adaptat cerinţelor fiecăruia.

Cât despre Tumblr şi Posterous or fi ele mai uşor de folosit, dar nu sunt complete, cel puţin din punctul meu de vedere.

Voi ce platformă de blogging folosiţi?

Citește mai departeWordPress e folosit pe 50 de milioane de site-uri şi bloguri

Ce îmi place mie în WordPress 3.2 – noul editor minimalist pentru posturi

Lista cu noile facilităţi integrate în ultima versiune WordPress e lungă. Personal am impresia că s-a lucrat mai ales la interfaţă, la aspectul vizual. Recunosc, noile fonturi din interfaţa de administrare nu mă dau pe spate, din contră, îmi plăceau mai mult cele din versiunea anterioară.

Totuşi, am găsit un lucru care îmi place foarte mult la WordPress 3.2 – noua interfaţă de editare a posturilor atunci când eşti în modul Full Screen (căutaţi butonul Toggle Full Screen în Editorul vizual).

Interfaţa de editare în mod Full Screen este minimalistă, simplă, fără elemente inutile şi te ajută să te concentrezi pe cel mai important lucru – scrisul. Zen, simplitate, spuneţi-i cum vreţi, dar blogurile ar trebui să pună accent pe conţinut, iar editorul vizual din noua versiune ajută acest lucru.

Full screen editor experience called Distraction Free Writing – accessed via the Toggle Fullscreen mode tool in the Visual editor and fullscreen button in the HTML editor

Citește mai departeCe îmi place mie în WordPress 3.2 – noul editor minimalist pentru posturi