Nu e vorba de noroc

De fiecare dată când îmi spune cineva că sunt norocos, că lucrez pentru mine, că îmi fac singur programul, că nu am un șef care să mă bată la cap și așa mai departe, țin să le amintesc că nu e vorba de noroc. Nu zic, ajută și norocul un pic, dar dacă vrei să fii fericit în viața asta ține mai mult de asumarea riscurilor, de curaj, de dorința de a merge înainte chiar și atunci când ești căzut, de conștientizarea faptului că trebuie să înveți mereu lucruri noi.

Nu scriu astea ca să mă laud pe mine sau ceva, dar asta e realitatea pe care o văd. Majoritatea oamenilor vor doar succesul, nu sunt dispuși să tragă tare pentru a ajunge la el.

Ia un angajat care lucrează prin corporate, pe un salariu bunicel. Întreabă-l dacă nu vrea să câștige de 3 ori mai mulți bani. Evident, îți va spune că da. Spune-i că sunt 90% șanse să se întâmple asta, dar că timp de câțiva ani va trebui să trăiască cu un salariu minim, să muncească 12 ore pe zi, să renunțe la concedii și ieșirile din weekend, să și-o ia de multe ori de la viață. Brusc, ecuația se schimbă, majoritatea vor zice că e ok la jobul actual, chiar dacă șeful îi mai enervează uneori, chiar dacă nu fac mereu ceea ce le place.

Și aici vroiam să ajung cu articolul ăsta semimotivațional de weekend, majoritatea presupunem când vedem pe cineva că o duce mai bine ca noi că persoana respectivă a avut noroc. Prea puțini se uită la detalii, la munca din spate. E mai simplu să spui că cineva a avut noroc, decât să riști, să muncești mai mult decât cei din jurul tău, cu speranța că totul va fi bine.

În final să ai propria afacere e cam așa, dar totuși nu e rău fără șef, sunt 6 ani de când practic asta. Cel mai rău e când descoperi că atunci când ești propriul tău șef trebuie să fii mult mai strict și mai exigent cu tine decât când erai angajat, deoarece ești singurul responsabil pentru viața pe care ți-o faci. Și asta te poate speria.