Categorie Diverse

V-au crescut veniturile cu 25% în ultimii 2 ani?

Trecând printr-o pandemie și trăind în vremuri de război, probabil că mulți am ratat știrea despre rata anuală a inflaţiei – în luna iulie 2022 comparativ cu luna iulie 2021 este 15%, în scădere cu 0,1% față de iunie. Da, am zâmbit și eu amar la diferența de procent.

Anul trecut am avut 8% pe tot anul, deci putem zice că cine nu și-a crescut veniturile cu măcar 25% în ultimii 2 ani este mai sărac acum decât înainte de începerea pandemiei. Nu?

Citește mai departeV-au crescut veniturile cu 25% în ultimii 2 ani?

Voi folosiți aplicații pentru gestionarea veniturilor și cheltuielilor?

Mă uitam în jurul meu, parcă de când se discută mai des despre criză și recesiune a crescut și interesul oamenilor pentru gestionarea bugetului. Unii își trec în Excel veniturile și cheltuielile ca să vadă pe ce li se duc banii (nu merge, am încercat), alții folosesc aplicații pe telefon (mult mai ok, recomand), și cam toți cei care au credite nu doar că le urmăresc cu atenție și îngrijorare, ci caută soluții de refinanțare.

Pentru cineva pasionat de educația financiară schimbarea asta e oarecum interesantă, nu de alta, dar recent găsisem un studiu care estima că din punct de vedere al cunoștințelor și aptitudinilor financiare, 92% din populația României este analfabetă financiar vorba aia, pentru noi economiile înseamnă bani la ciorap și investițiile conturi de economii cu 3% dobândă pe an. Generația tânără e și mai amuzantă, toți cred că se vor îmbogăți din crypto.

Pentru gestionarea bugetului eu folosesc și recomand Wallet de câțiva ani, versiunea gratuită e suficientă pentru a nota veniturile și cheltuielile, cea premium e utilă dacă vreți mai mulți utilizatori cu acces la aceleași conturi, mai multe valute, integrări cu băncile și alte nebunii.

Ieșind din bula mea, sunt curios, voi vă notați pe undeva veniturile și cheltuielile?

Citește mai departeVoi folosiți aplicații pentru gestionarea veniturilor și cheltuielilor?

Cu drag

Citeam pe Facebook că încă sunt persoane care apreciază atunci când li se răspunde “cu drag” la “mulțumesc”, pentru că e o expresie sinceră, caldă, simplă, de impact. Problema, zic eu, este că a devenit atât de populară, încât sunt șanse mari ca până și tipa de la ANAF să îți răspundă cu drag atunci când îți pune proprire pe conturi, deci expresia s-a dus în derizoriu.

Exagerez un pic, dar constatarea cinică este că nu mai zice aproape nimeni “cu drag” de plăcere, din inimă, a devenit un fel de automatism, oamenii zic și ei ceva acolo, ca să scape de tine mai repede. Cu 10-15 ani în urmă era ceva interesant, diferit, acum e doar conversație de umplutură. Și mie încă îmi place expresia, dar e tot mai greu să disting între cei care o folosesc pe bune și cei care o rostesc din reflex sau la mișto.

Voi aveți vreo expresie pe care o folosiți des, din reflex?

Citește mai departeCu drag

Cu 20 de ani în urmă noi eram pakistanezii

Cred că am ajuns și noi ca nație un pic mai bine, de au început tot felul de influencerițe aiurite să se plângă public că vin pakistanezii și ne fură joburile, joburi pe care noi nu mai vrem să le prestăm, apropo, că altfel nu se apucau firmele de recrutare să aducă oameni de la mii de kilometri distanță.

Și sunt sigur că mulți români gândesc la fel, îi privesc de sus pe cei din Asia care vin la noi pentru un salariu mai bun decât cel din țările lor, muncind departe de familie, de prieteni, într-o țară cu o limbă străină, cu oameni care se uită ciudat la ei.

Cristina Ich nu e o excepție, mulți dintre noi cred asta, o ard pe naționalism, pe superioritate de nație, de țară. Doar că ea s-a plâns public de cei care au călătorit alături de ea, probabil la low cost, în loc să tacă din gură sau să zică unei prietene Uite fată, eu voiam să mă angajez la un fastfood dar acum nu mai pot, din vina lor, ce mă fac… Cu ea și cei care se cred superiori altora nu prea ai ce să faci, deși să știți că și karma lucrează, Buhnici știe.

În schimb despre naționalismul ăsta umflat artificial fără motive ar trebui să avem o discuție, că și în vest au avut-o, sunt multe nații care au înțeles importanța emigranților, mai ales popoarele unde natalitatea e în scădere.

Nu știu dacă vă dați seama, dar România de acum are probabil cele mai bune condiții de trai pe care le-a avut nația asta în ultimii 100 de ani. Și nu e meritul nostru decât parțial, că am avut noroc cu carul.

Am avut noroc că a tras UE de noi ca să își extindă granițele , am avut noroc că ne-a băgat și NATO în seamă pentru că aveau nevoie de un avanpost în Europa de Est, am avut noroc că dintre milioanele de români plecați în afară mulți sunt oameni super ok, și au schimbat mentalitatea vesticilor despre noi, și lista poate continua.

Nu e meritul nostru decât în mică parte, cel mai mult a contat faptul că am fost unde trebuie, când trebuie. Pakistanezii, vietnamezii, filipenezii și alte nații încă nu au avut norocul nostru. Dar cu 20 de ani în urmă noi eram pakistanezii, și eram priviți fix așa cum îi privesc acum unii dintre conaționalii noștri pe ei.

Citește mai departeCu 20 de ani în urmă noi eram pakistanezii

Îți dai seama că ți-au crescut copiii când renunți la colțarul din bucătărie

Am rezistat eu cu brio vreme de câțiva ani tentativelor de a renova, redecora sau Doamne ferește, remobila prin casă, dar anul ăsta nu am mai putut amâna deadline-ul, așa că m-am trezit în mijlocul unui amplu proces de schimbat cam totul.

Știți cum se întâmplă, hai că dăm doar un pic cu var, hai că schimbăm doar dulapul ăla, hai și covorul, dar nu se mai potrivesc nici draperiile, și după 2 luni de zile constați că ați ajuns să schimbați tot, și e întrebi când ați decis că dormitorul va fi roz bombon și când se va termina, că acuși vine toamna și parcă ai vrea în concediu, nu la mutat cutii.

Glumesc cu rozul bombon, dăm cu alb peste tot, e cea mai simplă culoare care oferă și posibilitatea de retușuri rapide la pereți, plus că vrem să le facem fetelor dormitoare separate, și dacă mergeam pe culorile lor era cam riscant, deci va fi uni peste tot, ne-am învățat lecția cu 5 culori diferite.

Era planificat să schimbăm și mobila din toate camerele, dar nu am planificat deloc că vom renunța și la colțar bucătărie.

O banală piesă de mobilier m-a dus un pic în butoiul cu melancolie. Săracul colțar era cu noi de vreo 10 ani de zile, practic a văzut și a simțit la propriu toate mâncărurile pasate și sucurile copiilor, a rezistat la sute de sticle cu diverse lichide băute, la mii de mese în familie sau cu prietenii, iar faptul că era și cu masă extensibilă ne-a ajutat și mai mult, chiar dacă aveam mai multe mese prin casă, în final tot colțarul din bucătărie ajungea sufletul petrecerii, locul unde ne retrăgeam la povești.

Citește mai departeÎți dai seama că ți-au crescut copiii când renunți la colțarul din bucătărie

Poate nu știați că au crescut taxele

Știu că e vară și toți visăm la concedii și relaxare, nu la muncă și ce a mai făcut statul român pentru binele nostru, dar întrerupem programul special de scandaluri despre nimic cu o știre despre lucrurile care contează. Dacă nu știați, vineri seara iubiții noștri guvernanți au publicat în Monitorul Oficial Ordonanța 16/2022, de modificare a Codului fiscal. Da, ne-au promis în primăvară că nu vor crește taxele anul ăsta, e șocant că nu s-au ținut de cuvânt, nu?

Calculele guvernanților spun că veniturile la buget vor crește cu 2% cred, calculele economiștilor din lumea reală spun că vor scade. Părerea mea este că se repetă greșeala din 2009, când guvernul a crescut taxele în plină criză (hello impozit forfetar), încasările la buget au scăzut, s-au închis multe firme, a crescut munca la negru, iar în 2010 au tăiat salariile bugetarilor cu 25%, că nu mai erau bani în vistierie. Deci dacă lucrați la stat și vă bucurați că bine le-au făcut antreprenorilor și freelancerilor acum, să îi taxeze, că și așa o duceau prea bine, nu m-aș grăbi.

Găsiți cela mai importante modificări aici. Poate că aveți impresia că modificările se aplică de la 1 ianuarie 2023, deci mai avem timp de ieșit la terase, dar unele dintre ele ele intră în vigoare peste 2 săptămâni, de la 1 august, cea mai importantă fiind asta: Dacă ești angajat part-time într-un singur loc, de la 1 august angajatorul va trebui să plătească contribuțiile la nivelul salariului minim. Sper că ești un angajat foarte bun, altfel cum ar zice domnul Iohannis, ghinion.

Citește mai departePoate nu știați că au crescut taxele

Ce să alegem pentru terasa de la birou, umbrelă sau pavilion de grădină?

Multe persoane pe care le știam s-au mutat la casă în pandemie, sau sunt în curs de mutare, că nu e așa de ușor să găsești o casă bună, sau să o construiești, dacă ai bani și te țin nervii. Noi din fericire avem părinții la casă, avem și prieteni ce stau la casă, deci găsim suficiente locuri pentru grătare și stat la terasă seara, iar fetele vara stau la curte cel puțin câteva săptămâni.

Eu mai am un atu, la agenție am închiriat parterul unei case în oraș, care a venit bonus și cu un pic de curte, unde punem vara o masă și câteva scaune. E locul ideal pentru băut cafeaua dimineața, pe răcoare, doar că parcă am vrea să mai stăm pe acolo și în timpul zilei sau după-amiaza.

Problema e că soarele bate cam tare, curtea nu are prea mulți copaci, doar iarbă, și așa am ajuns la concluzia că trebuie să ne luăm pentru curte o umbrelă din aceea mare, pentru terasă, sau un pavilion grădină. Voi ce ați alege?

Citește mai departeCe să alegem pentru terasa de la birou, umbrelă sau pavilion de grădină?