Apropo de articolul meu, Cea mai mare problemă cu programul de la 9 la 5, am găsit și cea mai bună explicație din spatele săptămânii de lucru de cel puțin 40 de ore, via Andrei:
Am donat azi dimineață sânge în Iași, la rugămintea cuiva din familie. Vroiam de mult să fac asta, dar nu știam cât durează, dacă doare, cât de complicată e procedura, și mereu eram pe fugă.
Am scris și eu câteva articole pe tema asta, a brandului personal pe internet, acum ceva vreme. Deși sună al naibii de complicat, în esență lucrurile sunt simple. Internetul ne poate ajuta să ne construim o imagine (bună sau rea).
Informațiile pe care le furnizăm oamenilor ce caută numele nostru pe Google, articolele pe care le scriem pe blog, imaginile pe care le postăm pe Instagram, mesajele pe care le publicăm pe Facebook, toate astea contribuie la construirea brandului nostru. Oamenii își fac o primă impresie despre noi plecând de la cele de mai sus. De regulă e vorba de Google și Facebook.
Pentru mine lucrurile sunt simple, pe internet sunt la fel ca și în viața reală, nu pretind că sunt altcineva. Cât despre platformele folosite, urmăresc trendurile, dar sunt prezent doar acolo unde merită. Facebook pentru prieteni, Instagram pentru poze, LinkedIn pentru business, Twitter pentru breaking news, blogul ăsta pentru a publica opinii, idei și articole interesante.
Voi aveți o strategie când vine vorba de prezența voastră online?
Cea mai mare problemă cu programul de la 9 la 5 nu e că lunea e frumos afară și ar merge de o plajă deși în weekend a plouat și am stat în casă, dar noi trebuie să lucrăm lunea. E și asta o problemă, cum zice Alex, dar e minoră.
Cea mai mare problemă cu programul de la 9 la 5 este că am ajuns să ne evaluăm performanțele, realizările, să ne simțim mai bine sau mai prost plecând de la numărul de ore lucrate într-o zi, de la orele pontate într-o lună. Uau, am lucrat 12 ore azi, 4 peste program, sunt tare. Uau, luna asta am lucrat 200 de ore în loc de 160, deci 1 săptămână de muncă în plus, sper ca șeful să aprecieze și să prind bonusul ăla.
Nu e vorba de cazare. Nici de mâncare. Nici de servicii. Cea mai gravă problemă a pensiunilor din România sunt patronii lor, care nu fac diferența între o pensiune unde clienții vin și plătesc pentru a se simți bine și casa lor, unde pot stabili reguli după cum îi taie capul.
Da, sunt și clienți nesimțiți, bădărani, care trebuie puși la punct, de aceea e ok să existe niște limite, reguli de comportare într-o pensiune, dar să nu exagerăm. Mulți patroni de pensiuni în continuare nu realizează că internetul a schimbat totul, că e suficient un client nemulțumit pentru ca afacerea lor să se ducă la vale. Știți cum se spune, un client mulțumit spune la 3 prieteni, un client nemulțumit spune TUTUROR.
Mă gândesc că cei din jur cheltuie prea mulți bani pe servicii și produse de care nu au nevoie neapărat. Uneori pentru a îi impresiona pe cei din jur, alteori pentru că sunt prea naivi sau slab informați despre ceea ce cumpără.
Exemplu 1: Un amic care nu are treabă cu tehnologia îmi arată noul lui smartphone. Îmi spune că și-a făcut un upgrade la un abonament cu mai multe minute și trafic de date. Plătește cam dublu față de vechiul lui abonament dar a primit telefonul cu 300 de lei. Tipul nu se dă pe net, nu are nevoie de smartphone, vorbește maxim 100 de minute pe lună dar na, dacă tot era la ofertă…
Sistemul de învățământ e stricat. Știm cu toții asta, știu și autoritățile asta, și partea tristă e că nici măcar nu încearcă să îl repare, cel puțin eu nu văd asta. E enervant și trist să mergi la școală și să afli că trebuie să plătești ca părinte pentru condiții decente de studiu pentru copilul tău, deoarece statul nu asigură decât salariile profesorilor și plata utilităților. Atât. Nu mobilă în clase, nu accesorii, nu materiale didactice, nu consumabile. România, 2014. Iar copiii sunt tot mai debusolați, deoarece nu au repere, nu au motivație.
Vlad a remarcat bine tendința, unul din trei absolvenţi de clasa a XII-a nici nu s-a mai obosit să se prezinte, anul acesta, la bacalaureat. Generația tânără nu mai vede nici un sens în a învăța la școală. De ce să tragi tare, să ai 10 pe linie, când știi că notele mari nu te ajută să îți găsești un job?
Am mai scris pe blog despre asta, din țară pleacă crema României, iar statul român stă și se uită de pe margine, fără să facă nimic, pentru că vorba aia, la alegeri nu ai nevoie de oameni inteligenți, ci de fraieri pe care îi poți prosti cu un kil de zahăr și unul de făină. În ultimii ani ne-au plecat prieteni buni din țară, și nici unul nu a plecat la munca de jos: doctori, manageri, ingineri, oameni de IT… Prietenii noștri au plecat pentru că o pot duce mai bine dincolo decât aici, se pot realiza mai ușor, personal și profesional. Asta e realitatea.