Știu că nu e ok să faci comparații între țări, dar când vezi ce potențial are țara ta și cum este ratat datorită mentalității românești de genul Arde-l pe fraier, ia-i acum toți banii, cum să nu îți pară rău.
Mă uitam la grecii ăștia din insule, cum se comportă ei cu turiștii, chiar și cei români, pentru că 80% cred dintre turiștii din Thassos sunt români, cel puțin la hotelul unde stau am văzut numai mașini cu numere românești.
Și mă gândeam stând pe plajă, ce fraieri sunt și grecii ăștia, care îți spun: Boss, folosește umbrela și sezlongul meu, uite parola de la Wifi, vezi că toaleta e acolo, dar băuturile le cumperi de la mine, e ok? Și e ok, zic eu.
Nu pot să vină și ei pe litoralul românesc, să îi învețe ai noștri cum se face turism: platesti sezlongul, plătești și băutura, plătești și buda, și Wifi nu avem, adu de acasă. De asta stau plajele românești cu sezlongurile goale de luni până vineri și sunt aglomerate la maxim doar în weekend.
Sau după ce am mâncat câteva zile prin tavernele lor, unde îți aduc apă din cartea casei la carafă, porții mari de mâncare, iar la plecare dacă ai făcut consumație și ai mâncat pe săturate nu te lasă să pleci fără un desert din partea casei, ceva de băut, niște fructe, ca să revii și în seara următoare. Îmi amintesc și acum cu tristețe ceapa pe care am cerut-o în plus la un restaurant din 2 Mai pentru care am plătit 5 lei, și nu era vorba de bani, ci de gest, mâncam acolo zilnic. Sau de peștele cu prețul afișat în meniu la suta de grame, pentru care plătești 100 de lei pe porție,
Sunt chestii mici, dar care se adună. Grecii au plaje faine, dar avem și noi chestii mișto pe litoral. Diferența o fac oamenii. Și grecii, și românii îți iau banii din portofel, ba chiar grecii îți iau mai mulți bani din buzunar, doar că la ei rămâi cu zâmbetul pe buze după ce le-ai dat banii și te-ai întors acasă.
Ciudat și trist în același timp, nu? Eu să fiu în locul hotelierilor români mi-aș face griji, românii pe care i-am văzut aici sunt mulți, s-au obișnuit cu binele și nu cred că mai înghit mizeriile din turismul românesc, când văd ce alternative au pentru puțin mai mulți bani cheltuiți. Locuri faine avem și noi, dar nu e suficient. Nu?
M-am intors ieri din Creta si, avand avion dupa-amiaza, am mai profitat de plaja si baia de dimineata. Pe la 10:30 vine responsabilul plajei sa ne ia cei 6 EUR pt set sezlonguri + umbrela (tarif standard pt 1 zi, cu bon fiscal !!!). I-am zis omului ca in ziua respectiva plecam, gandindu-ma ca poate ne lasa la 3 EUR. Cand colo, omul a zis ca totul e OK si nu ne-a mai luat nimic.
In alta zi, am intrat intr-un magazin de cosmetice naturale, am cumparat o crema si un sapun si, la plecare, vanzatorul mi-a pus in punga, din partea casei, inca un sapun si un gel de dus.
Si, asa cum spui si tu, fructe si raki din partea casei, la taverne.
Nu mai spun ca la masa de la restaurantul hotelului venea zilnic General Managerul, imbracat in costum si ne intreba pe fiecare daca ne simtim bine, daca ne mai poate ajuta cu ceva.
Nici n-am ajuns bine acasa, ca primesc un mail din partea hotelului unde am stat, cu multumiri ca le-am fost turisti, cu speranta de a reveni, cu rugamintea de a completa un chestionar care ii va ajuta sa-si imbunatateasca serviciile si de a scrie un review pe Trip Advisor.
Eu chiar sunt carcotasa la customer services, dar astia mi-au depasit orice asteptare. Cum as putea sa nu le dau punctaj maxim? 🙂
In Romania cererea ( sau lenea?) e mai mare decat oferta, iar oameni care stiu, pot si vor sa faca turism sunt tot mai putini.
Corect. Dar și când cererea va scade… Ma uit în jurul meu, tot mai multi prieteni își fac concediile afara.
Ramanem la stadiul de discutii sau intram in analiza?
Îți zic după 18, mai fac o iesire și la noi. 🙂
[…] citit articolul lui Marius Sescu despre cum fac grecii și românii turism și mi-am amintit de experiențele trăite în 2010 și în 2011 pe meleaguri elene (cele insulare) […]
Hmm.. In mare parte cam asa e dar nu e chiar lapte si miere in afara. Eu am fost in Rhodos.. Nu prea am intalnit romani dar desi hotelul avea recomandari, ne-au cazat la parter cu vederea spre o alee la dos „garden view”. Abia dupa 2 zile ne-au schimbat camera! Nu am vazut vreun englez, francez sau italian pe palier.. La taverna am primit salata greceasca desi nu am comandat, si am platit-o..au zis ca ei m-au intrebat si eu am zis ok… Nici prin cap nu imi trecuse sa comand.. Deci ce sa confirm? Plus ca daca comanda era prea mica la taverna .. era subit cazut netul si nu ne dadeau parola! Am avut momente cand m-am gandit de ce platesc de doua ori suma cand puteam sa ii cheltui la noi la mare!
[…] prin alte locuri mai fain ca în România, la aceeași bani, dacă nu chiar mai puțin. Pentru că alții au învățat cum să facă turism benefic pentru ambele părți, noi vrem să jupuim turistul de bani când îl prindem și cam atât, nu mai contează dacă […]
[…] Văzusem o tendință pe la noi anul trecut să se facă mișto de Thassos, că s-a umplut de români, oricine vine aici acum. Cam așa e, dacă mergi pe ideea asta nici Thassos nu mai e ce-a fost. Totuși, dacă te gândești că în continuare berea e rece, plajele sunt superbe, mâncarea e bună și grecii se încăpățânează să zâmbească și să te enerveze cu relaxarea lor molipsitoare, atunci parcă nu mai contează că Thassos nu mai e ce-a fost, important e că încă este. […]