De câteva luni tot vroiam să schimb tema blogului, aveam senzația că fosta temă mă limita. În consecință am tot citit despre tendințele în materie de webdesign și am studiat temele noi apărute în ultimul an, mai ales pentru WordPress, pentru a decide ce vreau să integrez în noua temă.
Mai jos sunt concluziile mele în privința temelor pentru bloguri în 2014. Nu zic că sunt universal valabile, mai ales în cazul blogurilor personale contează în primul rând preferințele autorilor, dar dacă intenționați să vă schimbați tema blogului și vreți să aflați ce se poartă acum luați de citiți.






