Era o perioadă în care bloggerii români se zbăteau pentru a fi considerați egali cu presa, pentru a fi chemați la conferințe, evenimente, lansări etc. Din fericire pentru ei, presa, mai ales cea scrisă, a intrat în declin, numărul ziarelor și al cititorilor de ziare a scăzut, blogurile au devenit tot mai populare, iar acum nu este eveniment sau lansare de produs la care să nu fie invitați și bloggerii. Avantaj pentru bloggeri, nu?
După asta a fost o perioadă în care campaniile pe bloguri se făceau doar de 2-3 agenții specializate. Majoritatea brandurilor mari nu prea înghițeau bloggerii, cele mici nu știau cu ce se mănâncă blogosfera, deci dacă nu erai un blogger cunoscut și nu aveai legătură cu agențiile erau puține șanse să câștigi bani sau să primești produse în teste, cu sau fără păstrarea lor.







