În timp ce citeam articolul ăsta găsit la Vali mă gândeam că în ultimii ani persoanele apropiate, cu care păstrez des legătura, se învârt prin zona antreprenoriatului, freelancingului sau sunt manageri prin diverse domenii, deci au mai multă libertate de decizie decât majoritatea celor ce lucrează pentru alții. Și chestia asta m-a influențat mai mult decât credeam, personal și profesional.
Dacă tot e weekend vă recomand un clip util despre sindromul impostorului. Pe scurt, majoritatea avem impresia că doar ceilalți pot avea succes, doar ceilalți au vieți faine, pe când noi nu putem să facem tot ceea ce fac ei, și încercăm să îi imităm pe cei care credem noi că reușesc în viață.
Foarte interesant articolul ăsta despre prietenie, și faptul că dintre cei pe care noi îi considerăm prieteni adevărați, doar jumătate simt la fel despre noi. Te aduce puțin cu picioarele pe pământ.
Se discută despre foame pe bloguri. Foamea reală pe care o ai când ești tânăr și vrei să faci multe, dar chiar nu ai cu ce, pentru că ești la început și trebuie să tragi tare ca să crești. Dar mai este și foamea pe care o fac unii care încep să o ducă binișor, dar vor să pretindă că o duc super mega extraordinar, pentru a îi impresiona pe cei din jur sau de pe Facebook. Practic, faci foamea pentru că ai un stil de viață pe care nu ți-l permiți.
Una din problemele grave ale noastre, ca nație, este că nu vrem să ieșim din zona de confort. Nu vorbesc de bullshit-uri motivaționale acum, ci de chestiile banale. Ne e frică să ne dăm demisia, că dacă nu vom mai găsi un job la fel de bun. Ne e frică să abordăm un client nou, dacă nu suntem destul de competenți pentru a livra ce ne va cere. Ne e frică să vorbim cu tipa sau cu tipul ăla fain din metrou, dacă vom fi refuzați. Mereu așteptăm să ni se întâmple lucruri, de prea puține ori facem noi să se întâmple.
Deși clipul începe destul de sumbru, mesajul final e simplu, încercați să gândiți pentru voi, să descoperiți ce vă face cu adevărați fericiți, nu credeți tot ceea că vă spune societatea de consum, cum că o mașină mai tare, o casă mai mare sau ultimul smartphone vă va face fericiți. Corporațiile mari domină lumea, mesajele lor nu reflectă mereu realitatea. Fericirea e o chestie mentală. Banii ajută, dar nu te fac fericit.
Pentru mine o zi proastă e ziua în care simt că nu am reușit să îmi fac treaba, să îmi bifez căsuțele din agendă (Google calendar de fapt), să fiu un pic mai sus decât am fost ieri. Și e greu, pentru că dacă atunci când ești angajat progresul ți-l evaluează alții, în speță șefii, când ești pe cont propriu trebuie să te evaluezi singur, și dacă îți acorzi multe note de trecere ajungi delăsător.