Etichetă Vodafone

Vodafone România a finalizat preluarea UPC. Ce urmează?

Azi a fost finalizat procesul de achiziție al UPC, compania fiind preluată de Vodafone România, după ce Comisia Europeană a aprobat preluarea operațiunilor Liberty Global în România, Germania, Cehia și Ungaria. Pe scurt asta înseamnă că Vodafone va avea în România, pe lângă cei aproape 10 milioane de clienți de telefonie mobilă și peste 2.1 milioane de abonamente la serviciile de televiziune, internet și telefonie fixă. În plus compania va avea astfel o rețea care acoperă aproape jumătate din gospodăriile din România. Practic de acum pot veni cu oferte de pachete complete – telefonie, internet fix și mobil plus televiziune. Urmează vremuri interesante pe zona telecom.

Citește mai departeVodafone România a finalizat preluarea UPC. Ce urmează?

132 de copii defavorizați au primit cadouri de la Moș Crăciun

De felul meu nu mă emoționez prea ușor, dar ieri când am ajuns la Ateneul din Bacău și am văzut peste 130 de copii ce așteptau cuminți să vină Moș Crăciun, să le aducă cadourile cerute prin scrisori scrise special pentru el, nu am putut să îmi ascund o lacrimă. Meritul aparține Fundației Vodafone și voluntarilor săi, care oferă cadouri celor mici prin programul „Scrisori pentru Mos Craciun” de 7 ani de zile, peste 2000 de copii din medii defavorizate beneficiind până acum de el.

Citește mai departe132 de copii defavorizați au primit cadouri de la Moș Crăciun

iPhone 7 la Vodafone, de azi (P)

Cel mai controversat model de smartphone lansat de Apple (ca de obicei) este disponibil începând de azi la Vodafone. iPhone 7 poate fi achiziționat la 49 de euro cu abonamentul Super Red 89, iar iPhone 7 Plus e 179 de euro cu același abonament. A, și Apple a anunțat deja epuizarea stocurilor inițiale, semn că toate discuțiile despre el au stârnit interesul fanilor mai mult ca de obicei.

Citește mai departeiPhone 7 la Vodafone, de azi (P)

Vodafone oferă internet mobil mai rapid prin Supernet 4G+. Gratuit în Iași și Cluj până pe 5 octombrie (P)

Ca om care mănâncă internet pe pâine, fiecare ieșire din țară este un șoc, când vezi cât durează până se încarcă un clip video de pe mobil. M-am întors din Grecia weekendul ăsta, și netul a mers greu, mult prea greu, indiferent că vorbim de Wi-Fi sau cel mobil. Nici nu am urcat prea multe filme din cauza asta, m-am mulțumit cu câteva poze. Și când am ajuns acasă aflu că Vodafone a lansat SuperNet 4G+, obținând în teste viteze peste 1 Gbps la download. 

Citește mai departeVodafone oferă internet mobil mai rapid prin Supernet 4G+. Gratuit în Iași și Cluj până pe 5 octombrie (P)

Ce se întâmplă când dai internet gratuit clienților în weekend? Bați toate recordurile, evident.

Săptămâna trecută Vodafone a anunțat că va oferi acces gratuit la internet tuturor clienților săi în weekend, atât utilizatori Prepay cât și abonați, cu ocazia împlinirii unui an de la lansarea Supernet 4G.

Eram curios să văd cât de mult va prinde oferta la public, dacă tot e gratuit. Era clar că lumea va folosi mai mult internetul, dar cât de mult? Ei bine weekendul a trecut și au apărut rezultatele experienței, avem chiar și un infografic. Deloc surprinzător, traficul de internet a crescut mult, cu 40% mai mult comparativ cu weekendul anterior, practic s-au bătut toate recordurile în ce privește traficul de date în weekend:

  • Trafic cu 30% mai mare decât ziua cu cel mai mare consum istoric de date și cu 39% mai mare decât în week-end-ul cu cel mai mare trafic istoric.
  • Sâmbătă și duminică, traficul de date a fost cu 40% mai mare față de week-end-ul precedent, iar traficul de date 4G a crescut, de asemenea, semnificativ.
  • Județele din tară care au condus la consumul de trafic de date în week-end sunt Bucuresti-Ilfov, Timișoara, Brașov și Prahova.
  • Perioada de vârf pentru consumul de date a fost înregistrată sâmbătă, între 21:40 și 22:30.
  • Ora cu cei mai multi utilizatori conectați simultan a fost 20:00, sâmbătă.
  • Consumul de date din acest week-end a fost împărțit între streaming video, urmat de browsing și Social Media.
Citește mai departeCe se întâmplă când dai internet gratuit clienților în weekend? Bați toate recordurile, evident.

Vești bune dacă aveți familie și prieteni în Italia sau Spania (P)

Cred că nu există familie în România care să nu aibă o rudă, un prieten sau o cunoștință plecată în cele 2 țări latine. Faptul că avem limbi similare și ne tragem din aceiași strămoși au făcut astfel încât Italia și ulterior Spania să fie preferată de mulți români aflați în căutarea unei vieți mai bune. Sunt peste 1 milion de români în Italia, peste 800.000 în Spania.

Nu știu dacă voi aveți pe cineva plecat, dar la mine jumătate din familie a fost plecată peste 10 ani în Italia, și cea mai presantă problemă pe vremuri, pe lângă dorul de cei dragi, era comunicarea. Acum ni se pare normal să ne sunăm prieteni sau familia, indiferent de țara unde sunt, la orice oră din zi și din noapte, avem oferte la prețuri decente, dar eu am prins vremea când telefoanele erau programate, stabileam din timp că ne auzim la telefon sâmbăta sau duminica, în funcție de ce oferte erau pe piață, și nu sunam de pe mobil, ci de pe fix, cu diverse cartele internaționale. Mai țineți minte vremurile acelea?

Ei bine, lucrurile s-au schimbat atât de mult, încât acum putem vorbi cu cei dragi la costuri zero, dacă sunăm în Italia sau Spania. Pe scurt Vodafone România, Vodafone Italia și Vodafone Spania devin o singura rețea, iar clienții Vodafone pot vorbi nelimitat în Italia si Spania. Dacă activați pe o cartelă Vodafone de la noi o extraopțiune de minim 6 euro puteți suna până la 10 numere din retelele Vodafone Italia sau Spania (prepay sau abonament) cu care veți vorbi fără costuri suplimentare. Îregistrarea numerelor se face în MyVodafone, prin SMS la 2800 sau apeland *100#. Mai multe detalii despre ofertă.

Citește mai departeVești bune dacă aveți familie și prieteni în Italia sau Spania (P)

Ofertă Vodafone Prepay: reîncarci și primești CADOU valoarea extraopțiunii activate (P)

Nu știu de ce am senzația că segmentul Prepay vine cu oferte mult mai tentante decât abonamentele, și nu o zic doar așa ca să mă aflu în treabă, ci pentru că mă bate și pe mine gândul să trec pe Prepay anul ăsta, nu de alta, dar pe mine nu m-a sunat nimeni să îmi spună: Domnul Sescu, e promoție, pentru că sunteți client serios plătiți luna asta factura și luna viitoare vă oferim cadou abonamentul. Dar pe cartelă se întâmplă asta.

Citește mai departeOfertă Vodafone Prepay: reîncarci și primești CADOU valoarea extraopțiunii activate (P)