fbpx

Turismul românesc – locuri frumoase și oameni urâți

După escapada bulgărească am vrut să ne clătim ochii și mintea puțin prin munții noștri, deci am tras o fugă în Bucovina. Și ce scriam acum un an a rămas din păcate valabil, România e plină de locuri frumoase, ce merită vizitate, dar experiența turistică e stricată de oameni urâți la suflet, plictisiți de viață, care nu au ce căuta în turism. Nu știu să fie amabili, să te servească, nu vor să ne ia banii cu zâmbetul pe buze.

Am făcut ceva progrese pe partea de condiții și amenajări ale obiectivelor turistice, recunosc. Noi am vizitat Cetatea Neamțului, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Etnografic din Suceava, Muzeul Tradițiilor Populare din Gura Humorului, Casa lui Creangă din Humulești, am urcat puțin pe Rarău, și în plus am făcut câteva excursii prin pădurile Humorului. Cam toate obiectivele erau aranjate, îngrijite, unele aveau și ghizi, peste tot era povestit istoricul locului.

Se simte în Bucovina că există un interes pentru turiști, și se investește în festivaluri, evenimente, motive pentru ca oamenii să vină în zonă. Totuși, mai ales la instituțiile ce aparțin statului e o loterie legată de oameni.

Poate să fie obiectivul turistic oricât de bine reabilitat și aranjat, dacă oamenii cu care interacționezi își urăsc jobul asta se simte, îți strică tot zenul. Dacă taxatoarea se uită la tine de parcă ai fi ultimul sărac a doua oară nu mai vii. Dacă ghidul nu are chef să îți zică istoricul locului, deși ai dat bani la fel ca restul, nu recomanzi locul prietenilor, cum am pățit la Casa lui Creangă din Humulești.

Cred că mulți din cei care lucrează în turism nu înțeleg că nu contează doar produsul vândut, adică locația, ci mai ales experiența de ansamblu. Faptul că ți se spune Bună ziua, Mai reveniți pe la noi, că ți se zâmbește, că ți se explică cu entuziasm ce vezi acolo.

La noi se merge mult din inerție, și e păcat, se pot face bani buni din turism. Poate că eu ca român mai tolerez greșelile astea, dar ce zice un turist străin după ce vine la noi și e tratat cu greață?

Recomandă

7 Comentarii

  1. Asta cu ghidul e cu dus- întors. La câtă informație găseşti acum, un ghid plictisit e ultimul lucru ce mă împiedică să revin la un obiectiv turistic. Nu-i place de mine!? Ghinion, nici mie de el, îl ignor, mă asigur că vede asta şi asta e…viața-i dură.

    • Găsești informație, dar când vizitezi un obiectiv parcă nu vrei să stai cu telefonul în mână ca să știi ce vezi, și ghidul e plătit din banii dați pe bilete.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *