Mă uitam că au început și românii să se intereseze de educația financiară, cum pot să își gestioneze mai bine banii, să vadă pe ce îi cheltuie și de unde le vin. Și lumea merge la tot felul de cursuri din astea despre bani, succes și afaceri, dar ignoră cea mai simplă regulă pentru a o duce mai bine pe termen lung: Nu poți cheltui mai mulți bani decât produci. E prima chestie unde trebuie să lucrezi, ca să nu mai fii #sarac.
Da, e bine să ne gândim la acțiuni, obligațiuni, idei de afaceri, investiții, dar întâi trebuie să ne uităm în ograda proprie, să vedem cum gestionăm noi banii. Oricum ai privi lucrurile, dacă tu câștigi 1000 de euro pe lună dar cheltui 1500, în fiecare lună, în timp vei avea o problemă. În plus, mai mulți bani nu înseamnă mereu mai multă fericire.
Nu zic acum că trebuie să trăiești ca un călugăr, să nu îți cumperi nimic din ceea ce nu este absolut necesar, să nu mergi în vacanțe, să nu îți permiți extravaganțe, dar astea ar trebui să vină odată cu creșterea veniturilor, și chiar și atunci e bine să pui bani deoparte și pentru zile negre.
Mă uitam și la noi, pe măsură ce ne-au crescut veniturile au crescut și cheltuielile. Evident că atunci când ai mai mulți bani începi să îți dorești să mănânci mai bine, să mergi în vacanțe mai faine, să ai o mașină mai nouă, dar undeva trebuie să tragi o linie.
Și linia aia zic eu că este atunci când vezi că lunar ieși pe minus, deși tu câștigi bani buni. Dacă nu pui nimic deoparte din banii ăia mulți e clar că ai un stil de viață ce îți depășește posibilitățile materiale. Și eu zic că nu e o rușine să tai din cheltuieli, mai rușinos e să te spargi în figuri când știi că luna viitoare s-ar putea să nu ai cu ce să plătești facturile.
Restul sfaturilor legate de bani rămân aceleași: e bine să ai niște obiective pe termen lung și să strângi bani pentru a le atinge, redu cât mai mult creditele și datoriile, pune bani într-un fond de urgență pentru minim 6 luni și strânge bani pentru bătrânețe (cu mențiunea că nu te poți baza doar pe pensie).