Povestea o scriitoare cunoscută din onlineul românesc că primește tot mai des mesaje private în care e criticată pentru că ei îi merge bine acum și arată asta public pe internet, cei care îi trimiteau mesajele zicând că se simt afectați, vorba aia, ei de ce îi merge bine și lor nu? Probabil sunt aceiași oameni care atunci când tipa era în depresie și o ducea rău nu aveau nici o problemă cu asta, erau tot acolo în comentarii, gata să dea Like problemelor din viața ei.
Eu din asta înțeleg că suntem foarte duplicitari, mulți dintre noi. Oficial le zicem oamenilor că ne bucurăm pentru vacanțele lor, pentru mașina sau casa nouă, poate pentru copilul pe care și l-au dorit, dar în realitate mulți dintre noi ne hrănim în umbră din tragediile altora, din dramele lor, ne bucurăm pe ascuns când aflăm că le merge rău.







