Categorie Personal

Expeditia verde – Cum să conduci eco un Renault Clio

Ieri am ridicat maşinuţa de care vă spuneam aici, un Renault Clio la volanul căreia voi descoperi cât de verde este Iaşul.

Pentru a mă descurca cât mai bine am primit şi câteva sfaturi legate de abordarea unui stil de condus economic, care să ma ajute în obţinerea unui consum cât mai redus. În perioada următoare vă voi spune cât de mult m-am apropiat de consumul de 3,5-4%, cât spune producătorul că se poate obţine. Deocamdată sunt cu ochii pe consumul instant de pe bord şi încerc să folosesc cât mai puţin pedala de frână.

În clipul de mai jos apare sfatul care mie mi s-a părut cel mai important, abordarea unui stil de condus relaxat, fără a tura inutil maşina şi fără a frâna brusc, lucruri pe care recunosc că nu prea le respectam până acum. Clipul e filmat aseară, de aceea apar aşa de obosit. dar sfaturile zic eu că sunt bune.

Săptămânile următoare vom afla cât de eco este Iaşul, cel mai bine e să daţi un Like pe pagina Expediţia verde pentru a fi la curent cu noutăţile. Presimt că voi avea nevoie de ajutorul vostru şi voi avea şi câteva premii pentru cei care mă ajută.

Citește mai departeExpeditia verde – Cum să conduci eco un Renault Clio

Bucuria de a fi copil

Nu sunt genul care cade des în butoiul cu melancolie, dar când mi-am dat seama că azi e 1 iunie gândul mi-a fugit repede la vremea când eram copil, când aveam multe vise, când nu aveam griji și când credeam că lumea e a mea.

Ăsta sunt eu la grădiniță. Știu că par serios, dar de fapt eram fericit.

Marius

Cu timpul ceva se întâmplă și ne schimbăm. Viața ne schimbă. Visele ne sunt dărâmate unul câte unul, problemele vieții de adult ne cuprind și nu mai credem că lumea e a noastră. În loc să trăim și să ne bucurăm de viață ajungem doar să supraviețuim.

Alergăm mereu după ceva, nici noi nu știm după ce. Uităm de lucrurile mici care ne făceau viața mai frumoasă și ajungem să credem că totul se învârte în jurul banilor, a puterii și a imaginii pe care o proiectăm în jurul nostru. Și e greșit, atât de greșit.

Mă uit la Diana, fetița noastră. Are 6 luni și se bucură din orice. Se bucură când cineva îi zâmbește, se bucură când cineva vorbește cu ea, se bucură când e luată în brațe, se bucură când îi dăm jucăriile preferate. Se bucură chiar și când udă pampersul. Bucurii stupide, dar adevărate. Noi când ne mai bucurăm? Noi mai stim să zâmbim?

Când eram copii eram bucuroși pentru că trăiam viața bucată cu bucată, clipă după clipă. Poate ar fi timpul să ne reamintim asta. Dacă nu azi, atunci când?

Fiți fericiți și bucurați-vă de lucrurile mici, în fond copilăria e o stare de spirit!

Semnat – un fost viitor copil.

Citește mai departeBucuria de a fi copil

„Ob-La-Di, Ob-La-Da” cover 2011

„Ob-La-Di, Ob-La-Da” cred că este unul din cântecele care a beneficiat de cele mai multe coveruri până acum, din 1968 când a fost lansat de Beatles. Succesul acestei piese se datorează probabil versurilor și liniei melodice care îți ridică moralul indiferent cât de abătut ești.

Nu pun eu muzică prea des aici, dar poate nu e o idee rea să mai menționez și câte o piesă care mă încarcă cu energie când nu am chef de nimic. Nu piese noi, nu gratest hits, doar melodii care îmi crează o stare de bine. Am găsit cel mai recent cover al piesei acum o lună, dar uitasem de el prins cu treburile. În seara asta mi-am amintit de el și am apăsat play. Am zâmbit instant și sunt sigur că și ceilalti 700 de mii de oameni care au văzut clipul pe Youtube au făcut la fel ca mine.

Enjoy!

Citește mai departe„Ob-La-Di, Ob-La-Da” cover 2011

Presiunea cititorilor de pe blog

Uneori, în secundele de liniște pe care le prind tot mai rar în ultima perioadă mă gândesc ce fain ar fi dacă aș ajunge la 1000 de abonați la feedul RSS al blogului. Știu că nu e un indice relevant, dar când vezi cum blogul tău crește în câțiva ani de la 20 de abonați la 1000 îți dai seama mai ușor dacă mergi în direcția potrivită. Cu alte cuvinte, dacă ai mai mulți oameni care se abonează la ceea ce scrii  înseamnă că faci totuși și ceva bine, nu dai doar cu bâta în baltă.

La fel e și cu cititorii care intră direct pe blog. În zilele bune trec pe aici peste 1000 de oameni. Sunt foarte buni, nu zic nu, dar eu mă gândesc cât de cool ar fi să fie 2000, adică să am și mai mulți oameni care să citească ce îmi debitează mie creierul. Așa suntem noi oamenii educați, să vrem mereu mai mult, mai mult.

Totuși, secundele când mă gândesc la chestiile astea trec repede și revin cu picioarele pe pământ, iar când revin imi dau seama că cu cât ai mai mulți abonați la feedul RSS și cititori pe blog cu atât ai mai mult de muncă pentru blogul respectiv.

Trebuie să ai grijă de conținut, să postezi mereu ceva fresh pe blog. Trebuie să fii interesant, să nu îți plictisești audiența. Pe de altă parte, trebuie să ai grijă și la limbaj, că cine știe cum apare o ocazie de colaborare sau angajare și tu ai ratat-o pentru că nu ai știut să te porți frumos în societate pe blog. Presiunea crește, miza e tot mai mare.

Vedeți voi, popularitatea asta nu e chiar așa de ușoară pe cât pare. De aceea mulți bloggeri își pierd entuziasmul pe parcurs, mulți bloggeri ard, rămân în pană de idei și uneori renunță chiar și la blog. E ușor să scrii tot ce îți trece prin cap când ai 10 cititori pe blog și zero griji, e greu când ai un public care are așteptări de la tine, așteptări ce trebuie confirmate.

De aia uneori e bine să te mulțumești cu ce ai. Cum fac și eu, exceptând secundele alea când visez.

Citește mai departePresiunea cititorilor de pe blog

Cum își clasifică bărbații tricourile

Categoriile de mai jos sunt valabile pentru bărbați, la femei cred că sunt clasificate puțin mai altfel. Totuși, cred că orice persoană își sortează tricourile, fie că o face conștient sau din instinct.

Idei de categorii pentru tricouri:

  • Tricouri de purtat prin casă când nu faci nimic, adică freci menta.
  • Tricourile pentru ocazii speciale – mai ales cele Polo, utile când trebuie să ieși în oraș și nu ai timp sau chef să îți calci o cămașă. Se așează bine, se îmbracă repede și arată mai bine pe tine decât tricourile simple, deci poți spune că ești îmbrăcat casual.
  • Tricourile cârpă, bune pentru muncile murdare – dat cu var, reparat mașina, dat găuri în pereți, montat mobilă etc.
  • Tricourile pentru sport – cele în care te simți cel mai bine când alergi, joci fotbal, mergi cu bicicleta.

Mi-am amintit de sortarea tricourilor după ce am găsit pe acasă tricourile Neogen de la ultimele două Blogaria (4, 5). Merg perfect la categoria tricouri de purtat prin casă, de fapt cred că majoritatea tricourilor primite de la branduri intră acolo, probabil și pentru că nu se investește prea mult în ele. Cantitatea contează.

Băieți, ce alte categorii de tricouri mai folosiți? Fetelor, voi cum vă clasificați tricourile?

Citește mai departeCum își clasifică bărbații tricourile

Primii cercei ai Dianei

Tocmai i-am făcut găuri și i-am pus primii cercei Dianei, acum 3 zile. Nu a comentat și nu a plâns deloc, ba am impresia că îi plac noile accesorii Unde am fost ? Normal că la Coriolan, mai exact cel din Iași, de lângă piața Nicolina.

Aa, doctorii recomandă să faceți găurile la copiii mici după 6 luni.

primii cercei Diana

Până acum am surprins toate momentele importante din viața Dianei, și are doar 6 luni. Cred că sunt deja vreo 10 GB de fotografii și clipuri video doar cu ea. Da, acum putem înregistra viața bucată cu bucată, camerele foto și video sunt tot mai ieftine, spațiul de stocare e la dispoziția oricui.

Întrebarea e ce urmează? Vom avea cu toții în viitor implanturi care să ne înregistreze orice clipă din viață?

Citește mai departePrimii cercei ai Dianei

Îmi plac filmele străine, dar fără dublare în limba română

Am fost surprins de numărul de reacții apărute online pe tema dublării filmelor străine în limba română, cel puțin așa cum suna propunerea legislativă realizată de Victor Socaciu.

victor socaciu

Uneori am impresia că unii dintre senatorii români se trezesc ocazional din moțăiala în care se află și mai inventează câte un proiect de lege idiot, cum ar fi cazul celui de care discutăm acum: Să înlocuim vocile originale ale actorilor străini cu voci românești. Sigur că da, să nu mai solicităm creierul telespectatorilor deloc, ce nevoie avem noi de alte limbi, doar româna e cea mai tare limbă de pe glob, nu?

Cel mai echilibrat și argumentat articol pe tema asta mi se pare cel scris de @Ellunes pe blogul Malditei, 5 motive pentru care Fuck You, domnule Socaciu! Mi-a plăcut pentru că oferă și motive împotriva idei de dublare a filmelor, nu înjură inițiativa gratuit, cum o fac mulți onlineri. Apropo, pe Twitter a fost distracție mare cu hashtagul #traducerisocaciene.

Și acum ceva de la mine, de ce mă împotrivesc eu dublării filmelor în limba română. Oricum eu nu mă uit prea des la televizor, deci nu m-ar afecta foarte mult o lege de genul ăsta, dar cred că ar influența negativ educația tinerilor, deoarece nu i-ar mai impulsiona să învețe limbi noi, să își pună creierul la contribuție, să își miște rotițele.

Am crescut în perioada în care pe cablu și prin satelit nu erau foarte multe canale românești, dar în schimb la noi se urmăreau mult canalele italiene: Rai Uno, Rai Due, Rete 4, Canale 5, Italia 1. De acolo am învățat eu italiana, fără profesor și fără cărți, urmărind emisiunile, filmele și reclamele lor. Știu italiana mult mai bine decât franceza, pe care am studiat-o 12 ani la școală. Acum câțiva ani, când am lucrat în Italia în perioada vacanței de vară, intram în discuție cu italieni și ei mă întrebau de câți ani sunt acolo, deși eu aveam doar 2 luni de locuit efectiv în Italia. Spuneau că vorbesc italiana mai bine decât unii din conaționalii lor. Italiana învățată la TV, mă înțelegeți?

La fel e și cu engleza. Nu neg, am făcut destui ani engleza în școală, dar eu deja o știam din filmele văzute la TV. Plus că de când am avut acces la internet și am descoperit toate cunoștințele la care poți avea acces dacă știi limba engleză mi-am însușit-0 rapid ca pe a doua limbă. Acum citesc cărți în limba engleză, discut cu persoane din diverse colțuri ale globului în engleză, ba chiar mă uit și la filme în limba engleză, fără subtitrare, pentru a-mi dezvolta în continuare cunoștințele și a nu rugini, intelectual vorbind.

Filmele cu voci originale pe care majoritatea copiilor le văd/aud la TV reprezintă o etapă importantă în învățarea unei limbi străine. Ideea e că o lege prin care s-ar dubla toate filmele străine în limba română ar anula unul din cele mai importante avantaje pe care le avem noi, românii, când interacționăm cu alte popoare: știm să vorbim mai multe limbi străine decât ei, adesea mai bine decât ei.

Voi v-ați uita la un film străin dublat în română? Eu sigur nu.

Update: Cand e vorba de dublarea filmelor in romana… „toti suntem un pic luati”

Citește mai departeÎmi plac filmele străine, dar fără dublare în limba română