
Imobiliarele în 2020 – au crescut prețurile, dar nu uitați de taxe, impozite și certificat energetic
Dezvoltatorii de imobiliare spun că prețurile vor crește și în 2020, semn că apetitul pentru apartamente noi încă nu s-a diminuat. Discutam în seara asta cu un amic, era bucuros nevoie mare că reușise să cumpere o bucată de teren, ca să își extindă curtea casei. Bucuria mare, taxele la fel. Pe lângă prețul exorbitant pe metru pătrat plătit, că deh, el era cel dornic de curte, a plătit și o mulțime de bani pe cadastru, intabulare, taxe notariale. Doar certificat energetic nu a plătit, în rest tot tacâmul. În total a mai plătit pe acte încă jumătate din banii dați pe câțiva metri pătrați de pământ. Cum ar veni, statul câștigă întotdeauna. Și asta e o situație fericită, că la case sau apartamente e și mai mișto, mai sunt și alte cheltuieli.






