Să nu vă bazați pe pensie

După ce a apărut pe surse știrea că Guvernul Cîțu s-ar fi angajat în fața Comisiei Europene să nu mai majoreze pensiile, să desființeze pensionarea anticipată și să crească vechimea în muncă necesară pensionării, cei de la Ministerul Muncii au dezmințit zvonurile. Posibil ca vârsta de pensionare să nu crească în anii următori la 68 de ani pentru bărbați și 65 de ani pentru femei, dar ea tot va crește în viitor, și nu doar la noi, ci cam peste tot prin vest, deoarece sistemul de pensii a fost gândit într-o vreme în care erau mai mulți angajați decât pensionari, mai mulți tineri decât bătrâni. În prezent piramida e inversată, natalitatea scade, iar cei care au acum 30-40 de ani nu știu cât de mult se pot baza pe aceea pensie, deja guvernele iau din alte surse bani pentru pensii. Asta voiam să vă zic de fapt, să vă faceți calculele de pensionare fără pensie, dacă o veți avea puteți să o considerați un bonus. Chiar dacă mai prindem câțiva ani, după ce ne retragem la 65 de ani, nu vom putea trăi decent doar din ea.

Citește mai departeSă nu vă bazați pe pensie

Repornim turismul?

Mă uitam pe grupurile de turism, e plin de întrebări legate de ce fel de teste cere țara X sau Y ca să intri, dacă trebuie să stai în carantină când zbori spre orașul Z, dacă trebuie să stai în carantină când revii din zona Q și așa mai departe. Pe scurt, ne-am mai liniștit un pic cu pandemia, după un an de zile în care oamenii au stat mai mult pe acasă setea de a călători e foarte mare, dar e un haos complet cu logistica în perioada asta, și dacă mergi printr-o agenție de turism, și dacă călătorești de capul tău. Vrem să repornim turismul, dar nu știm cum.

Citește mai departeRepornim turismul?

Reclamele din campania pro-vaccinare

Au apărut reclamele din campania pro-vaccinare inițiată de Guvernul României, vor apare zilele astea și la TV. S-a mers pe ideea de simplitate, de pozitivism, nu au băgat-o pe aia cu specialiștii care recomandă, virusologii care explică, nu au mers nici pe amenințări, ci au folosit oameni simpli, mesaje coerente, accentul e pe ceea ce vrem cu toții: întoarcerea la normalitate. Sigur că se putea și mai bine, logo-ul campaniei e unul generic de pe net, ideea din spatele spotului cu ce conține vaccinul a fost peste tot pe Facebook, dar până la urmă nu avem nevoie de mesaje sofisticate, ci de idei simple care să prindă la public. Eu zic că e destul de bine, și ca părinte a două fete primul spot chiar m-a emoționat un pic.

Citește mai departeReclamele din campania pro-vaccinare

SMS Marketing în România, acum și cu mesaje grafice

Unul dintre paradoxurile marketingului în România este că majoritatea firmelor mici și mijlocii se concentrează pe atragerea de clienți noi, investesc sute sau mii de euro lunar pentru campanii de promovare pe Facebook, Instagram, Youtube și Google, dar ignoră cu brio cel mai de preț bun pe care îl au deja, și anume clienții existenți. E adevărat, toți ne dorim mai mulți clienți noi, dar e de 5 ori mai scump să atragi un client nou decât să convingi un client existent să cumpere de la tine, deci ar trebui să fie logic că e bine să ai o bază de date cu clienții actuali, datele lor de contact și permisiunea de a comunica cu ei. Oricât de mult ar evolua tehnologiile și indiferent ce aplicații vor fi pe trending, sunt 2 mijloace de comunicare directă cu clienții ce mereu vor rămâne pe val, email marketing și sms marketing. Mai nou campaniile SMS pot fi personalizate cu imagini și butoane, cei de la NewsMAN au scris un articol dedicat despre sms-urile grafice.

Citește mai departeSMS Marketing în România, acum și cu mesaje grafice

Schimbări în bine pe internet, cauzate de pandemie

Pandemia asta nu a adus cu ea numai lucruri rele, și probabil peste câțiva ani va fi văzută ca un punct de cotitură important în privința felului în care companiile abordează internetul. Era un articol care spunea că perioada asta a accelerat cu vreo 10 ani procesul de adopție al multor tehnologii, chestii care erau preconizate pentru 2030 deja se întâmplă. Mă uitam că față de anul trecut multe firme au pus mult mai mult accent pe tot ce ține de prezența online, facilitățile oferite clienților, interacțiunea cu ei, pentru a supraviețui. Voi ați sesizat schimbări prin online?

Citește mai departeSchimbări în bine pe internet, cauzate de pandemie

Sunt interese mari la mijloc?

Urmăresc cu atenție (și interes) newsletterul Misreport despre știrile false care se propagă în fiecare săptămână, și cu toate că știu cum funcționează manipulările online și cât de ușor este să fii indus în eroare, nu pot să nu mă gândesc că majoritatea știrilor false se propagă datorită educației precare. Nu sunt interese mari la mijloc, doar oameni cu o agendă stabilită și mulți pioni ce se lasă influențați prea ușor, pentru că nu au fost educați să filtreze informațiile și să gândească pe cont propriu.

Citește mai departeSunt interese mari la mijloc?

Avem nevoie de 3 zile de weekend?

Avem impresia că revine uneori la modă discuția despre săptămâna de lucru de 4 zile cu 3 zile de weekend: una pentru relaxare, una pentru chestiile de rezolvat și una pentru distracție. De fapt tema asta prezintă tot mai mult interes și pentru angajatori și pentru angajați, iar pandemia plus work from home au accelerat procesul. Unele companii au descoperit că productivitatea nu a scăzut când angajații au lucrat de acasă, de unde teoretic puteau lucra mai puține ore, și mulți angajați au scoperit că își pot termina treaba mult mai repede în decursul zilei, dacă sunt motivați. Unde mergem de aici?

Citește mai departeAvem nevoie de 3 zile de weekend?