Sfaturi pentru părinții ai căror copii descoperă internetul

Uneori am impresia că noi suntem prea permisivi cu fetele: au avut ambele telefoane de pe la 6 ani, cu limită de timp, nu le-am băgat pe gât Youtube Kids când ne-au zis că e plictisitor, le-am lăsat să vorbească pe WhatsApp cu prietenii și colegii fără restricții, cât timp ne țin și pe noi la curent cu ce se întâmplă, și au avut acces la jocuri pe consolă și calculator, în funcție de vârsta lor. De cealaltă parte, văd în jur mulți părinți care lasă copii să folosească orice dispozitiv și să intre pe orice aplicație, la orice oră, fără nici o restricție, pe principiul că oricum cei mici știu ei mai bine cum e cu calculatoarele.

Citește mai departeSfaturi pentru părinții ai căror copii descoperă internetul

Două reclame faine, despre sfârșitul pandemiei și familie

Am zis și eu pe Facebook că lumea nu mai glumește, parcă suntem toți prea stresați, agitați, ne sare capsa din orice, a zis și Andrei că am ajuns să ne luăm prea în serios, am uitat să mai zâmbim. În contextul ăsta, merită să ne mai uităm și la reclame faine, motivaționale, care ne arată cum va fi după ce pandemia trece și ne întoarcem la viața bună, pe care majoritatea o trăiam, dar nu o apreciam. 😉

Citește mai departeDouă reclame faine, despre sfârșitul pandemiei și familie

Antreprenorii din România au fost lăsați singuri

Am citit articolul 2021, anul în care antreprenorii români au fost lăsați singuri!, în care este plânsă starea actuală a antreprenoriatului românesc, care nu a fost deloc sprijit de actualul guvern în perioada pandemiei. Nu au mai venit banii de la IMM Invest, nu a fost demarat nici programul de 70 de miliarde de euro pentru investiții, situația e tristă, sprijinul acordat de la buget firmelor și populației în contextul pandemiei plasează România în a doua jumătate a unui clasament global, pe locul 124 în lume, în compania statelor din Africa și a câtorva țări din Asia. Pe fond autorul are dreptate, statul poate și mai ales, ar trebui să facă mai mult pentru a sprijini mediul de afaceri privat, că majoritatea banilor de la buget de aici vin, și multe sectoare au fost lovite foarte puternic. Practic, întrebarea e alta, te faci antreprenor pentru că vrei să îți fie cald și bine, pentru că speri la ajutoare de la stat, sau pentru că ești genul care caută soluții la probleme?

Citește mai departeAntreprenorii din România au fost lăsați singuri

Ce vrem noi? Rezultate! Și ce măsurăm noi? Reach-ul.

Dacă tot ne mai amuzăm pe aici discutând despre rapoartele prezentate de agenții ca să fie frumos și bine, azi am râs un pic la rezultatele unui studiu publicat în State de ANA (Association of National Advertisers) și găsit la Bob. Pe scurt, oamenii de marketing au fost întrebați două lucruri: Care sunt cei mai importanți KPI – indicatori de performanță din punctul lor de vedere? Ce indicatori de performanță folosesc în campanii? Te-ai fi așteptat ca răspunsurile să coincidă, adică dacă oamenii ce împart bugetul consideră că ROAS (Return on Ad Spend) e cel mai important să îl și măsoare obsesiv, dar NU, cel mai utilizat KPI e în continuare CPM, costul la mia de afișări, iar pe locul 2 CPC, costul pe clic. TOP FIVE MOST USED KPIs: CPM (cost per thousand) CPC (cost per click or interaction) Unique Reach ROI/ROAS (Outcome versus Marketing Investment) Based on Spending or Lift Site Visits TOP FIVE MOST IMPORTANT KPIs: ROI/ROAS (Outcome versus Marketing Investment) Based on Spending or Lift Exposed ROAS (Spending and Lift, only using valid measured exposures as a base) Brand Safety Metrics Customer Lifetime Value Conversion CPM și CPC sunt pe locul 22, respectiv 27 în topul importanței, dar sunt cei mai folosiți indicatori. Te face să te gândești, parcă tot sistemul e dat peste cap, știm că nu măsurăm ce trebuie, dar continuăm așa, că dă bine în rapoarte. Articolul e aici. Evident, ROAS nu poate fi folosit peste tot, dacă brandul tău e la început…

Citește mai departeCe vrem noi? Rezultate! Și ce măsurăm noi? Reach-ul.

Bullshit metrics

Am primit zilele trecute de la un client un exemplu de social media marketing report, cu întrebarea dacă putem să îi facem și noi ceva similar. Ce mi-a atras atenția este faptul că în continuare se pune accent pe vanity metrics, se cosmetizează cifrele, ca să fie bine și frumi. Top 5 postări cu engagement care au rupt Facebook în 2, top 10 poze care au strâns mii de inimioare pe Instagram, uite câți followeri noi am câștigat, ce reach mare am avut, din astea.

Citește mai departeBullshit metrics

Pickatrip.ro, platformă cu tarife reduse pentru sejururi în România

Pe vremea când aveam mai mult timp liber lansasem Opzile, un fel de blog colectiv cu recenzii pentru locații faine din România. Nu a prins, deoarece nu m-am ocupat suficient de el și a crescut Advertica, au apărut fetele în peisaj, viața m-a dus pe alte valuri. Între timp am închis proiectul, arhiva e pe blogul meu, dar ideea știu că are potențial, oamenii vor recomandări bune pentru vacanțe, și de multe ori nu e suficient un algoritm care sortează după preț și steluțe, contează și recomandarea specialistului. De asta mă bucur că Alex a lansat www.pickatrip.ro, prima platformă românească de sejururi și vacanțe la tarife considerabil reduse (chiar și cu 30-40%) și cu numeroase beneficii extra.

Citește mai departePickatrip.ro, platformă cu tarife reduse pentru sejururi în România

Pe vremea noastră copilăria era mai faină?

Dacă tot a trecut 1 iunie și am terminat cu urările siropoase dedicate copiilor și copiilor din noi, ca să nu mai zic de postările melancolice despre cât de bine era pe vremea noastră, că noi am avut copilărie serioasă, ne jucam cu un băț toată ziua, nu ca acum, pe console și smartphone-uri și televizoare 4K, am o observație de făcut: copilăria poate fi frumoasă, magică și acum, dacă noi ca părinți avem grijă de asta.

Citește mai departePe vremea noastră copilăria era mai faină?