Când prietenii îți spun doar ce vrei tu să auzi

Urmăream niște discuții și contre prin online-ul de la noi, unde uneori cred că e lupta orgoliilor mari, faza pe sate, și mi-am amintit că m-a afectat un pic când am citit despre moartea lui Tony Tony Hsieh, fondatorul Zapos, poate și pentru că citisem Delivering Happiness. Ideea e simplă, în ultimii ani din viața lui omul, care teoretic avea tot ce își poate dori cineva pe planeta asta, se înconjurase doar de prieteni care îi cântau în strună, îi spuneau doar ce vrea el să audă, pentru că depindeau de el sau voiau banii lui sau diverse avantaje. Nu avea prieteni adevărați, care să îi zică când face tâmpenii sau vine cu idei proaste, fără nici o tangență cu realitatea. A decăzut tot mai mult, a dat-o în paranoia. Asta se întâmplă și în jurul nostru, poate o pățim chiar și noi uneori, fără să ne dăm seama. Când vezi că toți din jurul tău te aprobă fără obiecții ar trebui să îți pui niște semne de întrebare, oare chiar ai mereu dreptate sau cei apropiați sunt alături doar pentru că obțin ceva de pe urma ta? Unii oameni se înconjoară de pupincuriști, și de asta eu încerc să am în jur persoane care să îmi zică și când fac tâmpenii, chiar dacă nu îmi convine, chiar dacă trebuie să ies din zona de confort, chiar dacă asta înseamnă că trebuie să admit că am greșit. Nu am foarte mulți prieteni, dar mă bazez pe cei apropiați să îmi…

Citește mai departeCând prietenii îți spun doar ce vrei tu să auzi

Cât de repede te decizi să cumperi produse de la un brand nou?

Apropo de ce spune Vali aici despre faptul că nu e suficient un produs bun pentru a vinde, ai nevoie și de marketing, mi-am amintit că am avut discuția asta cu mai mulți clienți care aveau impresia că au nevoie de marketing doar atunci când le scad vânzările sau când vor să facă o reducere, să lanseze ceva nou. Hint – dacă îți scad constant vânzările s-ar putea să ai probleme mai grave, pe care marketingul nu le poate rezolva. Varianta completă este că nu e suficient un produs bun pentru a vinde, nu e suficient să faci câte o campanie de promovare ocazional, ci ai nevoie de marketing constant pentru ca oamenii să te remarce, să devină interesați de produsul tău și să te ia în considerare, atunci când vor să cumpere ceea ce tu vrei să le vinzi. Ai nevoie de o strategie de marketing. Nu mă credeți? Întrebați-vă următorul lucru – cât de repede ați luat decizia de a cumpăra un produs de la un brand nou, pe care nu îl știați?

Citește mai departeCât de repede te decizi să cumperi produse de la un brand nou?

Cât de relaxat ești când ți se strică centrala?

Mă număr printre cei norocoși, care își permite să pună lunar niște bani deoparte pentru urgențe, și atunci când se întâmplă ceva neprevăzut prin casă nu trebuie să apeleze la împrumuturi cu 200% dobândă pentru a nu tremura iarna de frig, cum am pățit de exemplu acum câțiva ani, când centrala termică a murit subit de bătrânețe, chiar când termometrul începea să înghețe. A fost simplu atunci, am luat banii din fondul de urgențe, am cumpărat altă centrală și am înlocuit-o rapid, în 24 de ore eram iar în tricou prin casă. Totuși, sunt multe familii care dacă pățesc la fel ca mine ar avea dificultăți mari în cumpărarea unei centrale noi, cel puțin 32.400 de familii, din cifrele analizate de mine. Lor, și nu doar lor, sigur le-ar prinde bine pachetul ENGIE Thermo Smart, ce include o centrală nouă Viessmann, servicii tehnice și plată în rate, plus  reducere la prețul gazelor naturale în primele 6 luni. Partea faină la pachetul ăsta este că plata centralei se face eșalonat, timp de 60 luni, direct pe factura de gaz.

Citește mai departeCât de relaxat ești când ți se strică centrala?

Turismul românesc după pandemie

Vestea că litoralul grecesc se redeschide pentru turiștii români de pe 16 aprilie a fost anunțată chiar de Ministrul Turismului românesc și primită cu bucurie de sute de mii de români care fac acum rezervările. După ce am primit vestea, mă întrebam ce fac hotelierii de la noi și autoritățile pentru a îi motiva pe români să aleagă plajele noastre, acum că nu mai suntem închiși în țară. Vedem oare niște pachete speciale? O campanie gen #AlegeRomania? Până acum nu, dar Ministrul de interne ne-a comunicat că se gândesc ca la vară să renunțe la obligativitatea măștii pe plajă.Poate.

Citește mai departeTurismul românesc după pandemie

46% dintre români ignoră reclamele din social media

Aveți idee ce părere au românii despre reclamele afișate de branduri în rețelele de socializare? Un studiu realizat de Reveal ne spune că 36% dintre români declară că apreciază mai mult un brand care are reclame sponsorizate online, dar 46% dintre respondenți declară că se simt indiferenți față de reclamele sponsorizate văzute pe Facebook sau pe Instagram, spunând chiar că se simt obosiți și plictisiți de acestea. Reclame proaste și targetare făcută aiurea, aș zice eu. Dintre toate rețelele de socializare, Facebook este la putere în preferințele românilor (92%) cu un timp mediu petrecut online de 2,3 ore Alte aplicații accesate frecvent într-o zi de către români sunt YouTube cu 63% și Instagram cu 37%. Deși TikTok nu se află în top 3 aplicații, fiind menționat de doar 15% dintre respondenți, se observă, totuși, că utilizatorii petrec mult timp pe această rețea. Românii care folosesc TikTok petrec în medie 2,3 ore/pe zi navigând printre videoclipuri. 52% dintre consumatori declară că reclamele sponsorizate pe care le văd pe social media, de obicei, au legătură cu interesele lor, spunând chiar că au căutat produse similare pe internet. Practic, 48% dintre respondenți consideră că reclamele pe care le văd nu au tangență cu interesele lor, deci dacă vă întrebați de ce aproape jumătate dintre români ignoră reclamele din social media aveți răspunsul chiar în studiu. În primul rând vorbim de reclamele cu texte slabe plus imagini banale, am obosit eu la câte reclame cu greșeli gramaticale sau de exprimare am văzut, și în…

Citește mai departe46% dintre români ignoră reclamele din social media

O imprimantă laser ok pentru acasă – HP LaserJet Pro M15w

Luna trecută am fost convins că avem nevoie de o imprimantă nouă acasă. Ultima pe care o aveam, multifuncțională, am vândut-o acum 2 ani din motiv de nefolosire, deci știam ce ne trebuie – o imprimantă simplă, cu cartus lașer, nu inkjet, și neapărat wi-fi, că printăm multe chestii pentru fete de pe telefon. În final am ales o imprimantă HP LaserJet Pro M15w la 450 de lei, care e mică și se mișcă suficient de repede.

Citește mai departeO imprimantă laser ok pentru acasă – HP LaserJet Pro M15w