Etichetă advertorial

Șocant, și aparatele de aer condiționat au nevoie de întreținere

În timp ce vă scriu aceste rânduri transpirăm prin birou, deoarece administratorii clădirii de birouri pe unde își face și agenția noastră veacul a uitat să facă revizia la instalația de aer condiționat, și acum evident că toate echipele de specialiști sunt ocupate cu montatul aparatelor de aer prin oraș, nu au timp de nimicuri din astea, gen înlocuitul unei piese defecte. Normal ar fi fost să facă niște verificări înainte de începerea sezonului, dar hei, cine își închipuia că vara, când e cald, aerul condiționat se poate strica?

Citește mai departeȘocant, și aparatele de aer condiționat au nevoie de întreținere

Ateliere de educație digitală pentru copii și părinți în magazinele #OrangeSmartShop

Noi nu am crescut conectați la internet, dar copiii noștri o vor face, de aceea e important să îi îndrumăm de mici. Mereu am susținut că internetul și tehnologia ne pot ajuta să ne dezvoltăm, dar trebuie să știm cum să le folosim.  Calculatorul sau laptopul poate fi un instrument util chiar și în mâinile unui copil, dacă știe ce să facă cu el, iar pentru a știi, părinții au și ei nevoie de sfaturi privind noile tehnologii și inițierea copiilor în utilizarea lor. De asta vă recomand să vă înscrieți copilul la Fast SuperCoders, iar dacă aveți copii să participați la Smart Parents, evenimente organizate în 11 Orange Smart Shop-uri din țară în cadrul #TechABreak, între 19-28 iunie. Participarea e gratuită, în limita locurilor disponibile.

Citește mai departeAteliere de educație digitală pentru copii și părinți în magazinele #OrangeSmartShop

Nu lăsa pentru vară aerul condiționat pe care îl poți monta acum

Observ pe internet ceva entuziasm legat de sosirea primăverii, în sfârșit am scăpat de hainele groase, s-au deschis terasele, putem să ieșim la plimbare seara. Ce mai, e super distracție, nu? Nu vreau să vă stric prea tare entuziasmul, dar dacă stați într-o țară cu variații mari de temperaturi, adică România, poate ar fi cazul să vă gândiți de pe acum la cumpărarea și montarea unui aparat de aer conditionat. În vreo 2 luni o să trecem de la 20 de grade la 40, și nu eu voi fi cel care se plânge de conspirația mondială prin care toți instalatorii vin să monteze dispozitivele dătătoare de răcoare la 3 luni după ce le-ai comandat.

Citește mai departeNu lăsa pentru vară aerul condiționat pe care îl poți monta acum

iPhone 7 la Vodafone, de azi (P)

Cel mai controversat model de smartphone lansat de Apple (ca de obicei) este disponibil începând de azi la Vodafone. iPhone 7 poate fi achiziționat la 49 de euro cu abonamentul Super Red 89, iar iPhone 7 Plus e 179 de euro cu același abonament. A, și Apple a anunțat deja epuizarea stocurilor inițiale, semn că toate discuțiile despre el au stârnit interesul fanilor mai mult ca de obicei.

Citește mai departeiPhone 7 la Vodafone, de azi (P)

Vodafone oferă internet mobil mai rapid prin Supernet 4G+. Gratuit în Iași și Cluj până pe 5 octombrie (P)

Ca om care mănâncă internet pe pâine, fiecare ieșire din țară este un șoc, când vezi cât durează până se încarcă un clip video de pe mobil. M-am întors din Grecia weekendul ăsta, și netul a mers greu, mult prea greu, indiferent că vorbim de Wi-Fi sau cel mobil. Nici nu am urcat prea multe filme din cauza asta, m-am mulțumit cu câteva poze. Și când am ajuns acasă aflu că Vodafone a lansat SuperNet 4G+, obținând în teste viteze peste 1 Gbps la download. 

Citește mai departeVodafone oferă internet mobil mai rapid prin Supernet 4G+. Gratuit în Iași și Cluj până pe 5 octombrie (P)

Fetelor, aveți un pont de îngrijire? Câștigați produse de îngrijire Cien

Prima dată am aflat de produsele din gama Cien acum vreo 2 ani, când căutam un gel de ras într-un magazin Lidl, evident. Am luat unul din gama Cien Men și după aia am rămas fidel, mi s-a părut ok calitativ și la un preț bun. Între timp am mai folosit și alte produse din gama asta, toate sunt ok. Dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, știu că femeile sunt mai pretențioase când vine vorba de îngrijire. Le puteți testa și câștiga. Caravana Cien cutreieră țara și dacă le spuneți un pont de înfrumusețare și îngrijire primiți produse de îngrijire la schimb. 🙂

Citește mai departeFetelor, aveți un pont de îngrijire? Câștigați produse de îngrijire Cien

Toate gadgeturile Xiaomi la reducere

M-au anunțat cei de la Everbuying că au o campanie de vânzări la preț redus pentru gadgeturi Xiaomi. Am vreo 6 jucării de la Xiaomi prin casă, le recomand cu căldură brandul. Știu că magazinele chinezești au des promoții, dar chiar au lucruri interesante pe Everbuying, de exemplu Note 2 e doar 130 de dolari,  Xiaomi Mi Band 1S e doar 17 dolari, căștile Piston 3 doar 13,5 dolari, și mai sunt…

Citește mai departeToate gadgeturile Xiaomi la reducere