Contrar aparențelor, nu crești copilul ca să îți dea un pahar cu apă la bătrânețe, nici ca să aibă grijă de tine când nu vei mai putea tu să faci asta (deși sperăm și la asta), și nu o faci nici pentru a te simți împlinit ca om, sunt suficienți oameni fără copii care au realizat enorm de multe în viață. Motivele sunt ceva mai adânci.
Tot aud prin jur mulți prieteni și cunoștințe care zic că își doresc un copil, dar tot amână momentul pentru că acum nu e ok, să mai avanseze un pic în carieră, să le mai crească un pic salariul, sau să dezvolte mai mult afacerea, dacă vorbim de antreprenori. Și sincer mi se pare cea mai mare prostie să gândești astfel.
Proaspătul coleg de „suferință” Andrei tocmai a descoperit ce am aflat și noi acum câțiva ani, că lucrurile pentru copii sunt extraordinar de scumpe, doar pentru că sunt adresate copiilor, mă rog, părinților care își doresc ce e mai bun pentru odraslele lor. Secretul este că nu trebuie să cumperi neapărat ce e mai scump, dar pentru asta ai nevoie de câțiva ani de practică.
Sistemul de învățământ e stricat. Știm cu toții asta, știu și autoritățile asta, și partea tristă e că nici măcar nu încearcă să îl repare, cel puțin eu nu văd asta. E enervant și trist să mergi la școală și să afli că trebuie să plătești ca părinte pentru condiții decente de studiu pentru copilul tău, deoarece statul nu asigură decât salariile profesorilor și plata utilităților. Atât. Nu mobilă în clase, nu accesorii, nu materiale didactice, nu consumabile. România, 2014. Iar copiii sunt tot mai debusolați, deoarece nu au repere, nu au motivație.
Vlad a remarcat bine tendința, unul din trei absolvenţi de clasa a XII-a nici nu s-a mai obosit să se prezinte, anul acesta, la bacalaureat. Generația tânără nu mai vede nici un sens în a învăța la școală. De ce să tragi tare, să ai 10 pe linie, când știi că notele mari nu te ajută să îți găsești un job?
Am mai scris pe blog despre asta, din țară pleacă crema României, iar statul român stă și se uită de pe margine, fără să facă nimic, pentru că vorba aia, la alegeri nu ai nevoie de oameni inteligenți, ci de fraieri pe care îi poți prosti cu un kil de zahăr și unul de făină. În ultimii ani ne-au plecat prieteni buni din țară, și nici unul nu a plecat la munca de jos: doctori, manageri, ingineri, oameni de IT… Prietenii noștri au plecat pentru că o pot duce mai bine dincolo decât aici, se pot realiza mai ușor, personal și profesional. Asta e realitatea.
Tati, eu pot zbura ca păsările! Asta mi-a spus într-o seară fiică-mea, în timp ce sărea de zor pe canapea, dând din mâini repede. Dar nu-ți arăt cum. E secretul meu! a continuat apoi cu aceeași seriozitate copilărească.
Încă nu știu dacă s-o cred sau s-o contrazic. Dacă are dreptate? Poate realitatea ei bate imaginația mea.
Dacă îmi spunea cineva acum câțiva ani cât de mult ne vor schimba viața copiii nu îl credeam. Realitatea e că nicio carte și nicio discuție nu te poate pregăti pentru schimbările ce vor urma. Și asta e un lucru bun, pentru că experiența creșterii unui copil nu poate fi înțeleasă din cărți, discuții sau filme, ci trebuie trăită. Cine are copii știe despre ce vorbesc.
Mă amuzam acum ceva timp asistând la o discuție între un părinte și fata lui de 11 ani despre Facebook, rețele sociale, cui îi spui parola ta de la contul de Facebook și alte chestii care probabil nu vă interesează, dacă nu aveți copii. Și mi-am dat seama că majoritatea părinților români ai căror copii descoperă acum internetul și socializarea online sunt complet depășiți de subiect.
Poza e ca să începem motivațional. 🙂
Întrerupem programul obișnuit pentru o discuție despre copii, sunt prea mulți oameni în jurul meu care discută despre asta și trebuia să notez și eu câteva idei.
Nu am probleme cu cei care zic că nu vor să aibă copiii. E treaba lor, nu mă apuc eu acum să le explic lor chestii legate de împlinirea sufletească pe care ți-o dă un copil, continuitatea noastră pe pământ prin urmașii noștri, ajutorul pe care poate îl vei primi la bătrânețe și alte chestiuni similare. Unii nu vor copii și gata, cred că pot realiza mai multe în viață fără copii, se simt împliniți fără ei.