Etichetă promovare

Cum sa realizezi o campanie pe bloguri

Asta a fost tema prezentarii mele de azi de la Social Media Summit Iasi. Cand adunam informatii pentru prezentare am remarcat ca exista putine articole pe tema asta, a educarii firmelor, advertiserilor in realizarea campaniilor pe bloguri.

Ce apare in prezentare nu sunt chestii noi, doar reguli de bun simt:

Celelalte prezentari de azi cred ca vor apare pe contul Revistei Biz pe Slideshare.

Bonus, aveti mai jos si scriptul prezentarii, care ar fi trebuit sa fie mai lunga, am scurtat mult pentru a ma incadra in cele 15 minute alocate. Sper ca v-a placut prezentarea, daca aveti intrebari suplimentare stiti cum sa ma contactati.

Campaniile pe bloguri

Au inceput sa fie folosite frecvent si in Romania din 2008, datorita cresterii popularitatii blogerilor, a impactului avut de acestia in randul cititorilor dar si pentru ca advertiserii sunt tot mai interesati de promovarea online, crescand bugetul alocat acestui segment.

Exista interes pentru campaniile pe bloguri, care sunt avantajele lor?

Avantajele unei campanii pe bloguri

  • Interactiunea cu clientii actuali si potentiali;
  • Obtinerea de feedback rapid;
  • Generarea de buzz in jurul unui produs/serviciu;
  • Se pot realiza proiecte speciale;
  • Campaniile pe bloguri au efect imediat;
  • Blogurile sunt credibile, 60% dintre cititorii reactioneaza la articolele de pe bloguri;
  • Mai mult de 3 milioane de romani citesc bloguri, conform SATI (2010);

Cum faci o campanie pe bloguri

Nu incerca sa integrezi pe bloguri aceeasi idee de campanie ca pe site-urile clasice. Blogurile sunt dinamice, interactive, ofera feedback, sunt diferite de site-uri. Adapteaza campaniile la bloguri, nu blogurile la campanie.

Pasi necesari in realizarea unei campanii pe bloguri

Stabilirea bugetului pentru campanie

Cati bani pot sa bag in campania pe bloguri, ce premii pot sa ofer daca fac un concurs, ce avantaje sau beneficii pot oferi blogerilor, cum ii motivez sa participe la campanie. Trebuie sa stii de la inceput care este bugetul in care vrei sa te incadrezi, nu poti merge pe principiul – ii dam drumul si vedem noi pe parcurs.

Alegerea blogurilor

Cum aleg blogurile? Blogerii pot deveni ambasadori ai brandului tau, cititorii vor asocia un bloger cu un brand daca acesta promoveaza produsele tale.

Blogurile incluse intr-o campanie nu trebuie sa fie neaparat blogurile cu traficul cel mai mare sau cele mai cunoscute din Romania, ci acele bloguri care se pliaza cel mai bine pe profilul clientilor tai, blogurile unde clientii potentiali exista deja printre cititorii. Daca ai un produs de larg consum si vrei notorietate e ok sa te ghidezi dupa trafic, afisari si popularitate in alegerea blogerilor, daca ai un produs nisat poti cauta blogurile din acel domeniu, poti veni cu o alta abordare. Depinde si de buget.

Vreau bloguri influente. Ce inseamna influenta pe bloguri? Nu se refera doar la vizitatori, afisari, comentarii, numar de abonati la blog, numar de followeri pe Twitter/numar de RT-uri la articole, numarul de Share-uri/Like-uri la articolele scrise sau pozitia in Zelist, desi si aceste criterii trebuie luate in calcul.

Un blog influent poate fi si un blog care are mai putini cititori, dar pentru cititori opinia blogerului conteaza, cum este cazul blogurilor de nisa. Influenta poate fi apreciata si in functie de ecourile aparute pe alte bloguri la publicarea unor articole, mentiunile in presa, capacitatea blogului respectiv de a influenta opinia celor din jur si a altor blogeri, capacitatea de a genera buzz in jurul unei actiuni.

Cum  gasesc blogurile potrivite pentru campanie?

Poti cauta pe Google cuvinte cheie, poti verifica si filtra rezultatele din Zelist, poti trimite un email consultantilor sau agentiilor care realizeaza campanii pe bloguri (Titus – titusblog.net a facut recent o lista), poti cere recomandari de la blogerii pe care ii citesti deja, poti discuta cu blogerii care deruleaza deja campanii pe bloguri. Nimeni nu s-a nascut invatat, trebuie doar sa intrebati si sa cautati.

Trimite-mi un email daca ai nevoie de sugestii.

Obiectivele campaniei

Ce vreau sa realizez prin campania pe bloguri? Cresterea notorietatii brandului, promovarea unui produs/serviciu nou, anuntarea unei oferte speciale, atragerea de clienti in magazinul online pentru a genera vanzari, obtinerea de informatii despre clientii potentiali, optimizarea pozitiei in motoarele de cautare etc.

Nu incercati sa impuscati mai multi iepuri simultan. Am avut firme care vroiau campanii pe blog cu linkuri pe cuvinte cheie, includerea logo-ului in articol dar si mentionarea unei oferte speciale. Asta nu e o campanie, ci o aglomeratie de mesaje publicitare. Blogurile pornesc conversatii, mesajele publicitare standard taie apetitul pentru discutii.

Stabilirea strategiei de campanie

Dupa ce am stabilit ce vreau sa obtin prin campania pe bloguri trebuie sa realizez mecanismul campaniei, cum se va derula aceasta, pe ce perioada, pe ce bloguri. Pot face un concurs pe bloguri oferind premii cititorilor care efectueaza o actiune (lasa un comentariu, completeaza un formular), pot face o campanie pe mai multe medii integrand si blogurile (de ex bloguri + Facebook + siteul promovat. e la moda acum), pot declansa conversatii pe o tema cerand blogerilor/cititorilor sa isi exprime opinia etc.

Contactarea blogerilor pentru campanie

Blogerii sunt sensibili la mesajele impersonale. Prefera emailul ca prima metoda de contact. Incercati sa trimiteti emailuri personalizate fiecarui bloger, nu acelasi mesaj sec, eventual trimis la gramada cu toti blogerii in campul TO.

Aratati-i blogerului ca v-ati facut temele, ca stiti ce face el pe blog si ce scrie, explicati-i de ce blogul lui e potrivit pentru campania pe care vreti sa o derulati. Blogerii sunt oameni, fiecare are o personalitate unica. Ce il motiveaza pe un bloger e posibil sa nu aiba efect asupra altuia. Adaptati-va mesajul.

Monitorizarea campaniei si evaluarea rezultatelor

Ce pot monitoriza intr-o campanie pe bloguri?

Numarul de afisari pentru articole, numarul de clicuri pe linkuri, obtinerea de informatii de la clientii potentiali, numarul de comentarii pe bloguri, numarul de mentiuni pe site-uri/bloguri, generarea de buzz in mass-media datorita campaniei pe bloguri, numarul de vizualizari pentru un clip video (daca e cazul), optimizarea pozitiei in Google (la linkurile pe cuvinte cheie), cresterea notorietatii brandului in randul cititorilor de bloguri.

Stilul abordat de blogeri in articolele din campanie

De retinut ca de regula niciun bloger nu va promova un produs sau o oferta in care nu crede, nu isi va minti cititorii.

Nu incercati sa impuneti un anumit stil blogerului sau sa publice articolele scrise de voi, doar transmiteti blogerului ce doriti de la el, mentionati ce vreti sa accentueze in articolele de pe blog si rugati-l sa scrie cat mai natural, folosind stilul personal. Articolele de succes pe bloguri nu suna a reclama platita, nu, desi unele pot fi.

Blogurile locale

Blogurile locale pot fi bloguri mai putin cunoscute la nivel national, dar care pe plan local au cititori fideli si pot avea un impact puternic. O campanie pe blogurile locale poate costa mai putin deoarece pretentiile blogerilor pot fi mai mici. E ok sa le incluzi in activitatile de marketing, mai ales daca produsul/serviciul pe care vrei sa il promovezi are acoperire locala.

Referinte

http://www.titusblog.net/2011/01/cine-face-campanii-pe-bloguri-in-romania

http://refresh.ro/2010/11/peste-3-milioane-de-romani-citesc-bloguri/

http://blog.standout.ro/2009/03/campanii-pe-bloguri/cum-alegi-blogurile-pentru-o-campanie-primul-episod/

http://capslock.ro/2009/cum-faci-o-campanie-pe-bloguri.html

Citește mai departeCum sa realizezi o campanie pe bloguri

Ardealu-i fruncea si in promovarea brandurilor?

Citind articolul lui Mono despre faptul ca ardelenii sunt considerati acum cei mai buni endorseri prin reclamele romanesti mi-am reamintit de faptul ca discutam exact acelasi lucru cu cineva in weekend.

napolact

Am fost invadati de reclame TV la pateuri, mezeluri sau lactate asa cum numai ardelenii stiu sa faca. Pana si berea facuta in Ardeal e mai buna.

Poate are legatura cu faptul ca Ardealul a fost provincie sub stapanire ungara si e considerata mai civilizata, deci lucrurile care sa fac acolo sunt mai de calitate, dar pe mine nu ma convinge chestia asta. Adica eu daca vad reclama la un pateu sau un lapte si mi se spune ca e facut in Ardeal nu dau fuga la magazin ca sa il cumpar, doar pentru ca e made in Ardeal. Ma intereseaza pretul, calitatea, gustul s.a.m.d. Sau poate sunt eu prea insensibil la reclame.

De ce nu sunt promovate produse alimentare ca fiind facute in Moldova, pentru a sprijini imaginea brandului? Nu ar avea credibilitate un laptic facut asa cum numai moldovenii stiu sa faca? Se stie ca aici se face o tochitura extraordinara, niste sarmalute de te lingi pe bot, chiar nu ar cumpara nimeni un pate sau un iaurt promovat ca fiind de origine moldoveneasca?

Citește mai departeArdealu-i fruncea si in promovarea brandurilor?

Ghid de promovare a unui blog

Am participat în ultimii ani la mai multe întâlniri de bloggeri realizate prin grupuri de Facebook. De obicei mai intru și pe profilele bloggerilor care zic că vin la blogmeeturile respective.

Surpriza, majoritatea celor care zic ca sunt bloggeri si vin la o intalnire cu alti bloggeri nu includ un link amarat catre blog in profilul lor de Facebook. Sa mergem pe presupunerea ca cei care au zis ca vin sunt bloggeri, nu utilizatori de Facebook, deoarece atunci e Facebookmeet sau ceva de genul asta. Presupun in continuare ca bloggerii astia, daca ii intrebi de numarul de cititori se vor plange ca sunt foarte putini, dar nu stiu de ce, ei scriu, isi dau interesul. Va spun eu de ce, pentru ca nu stiu sa isi promoveze blogul nici macar cand discuta cu alti bloggeri, inclusiv cand interactioneaza online cu alte persoane. Trist, dar adevarat.

Citește mai departeGhid de promovare a unui blog

Branduri cu suflet

Am mai spus-o, un client atunci cand cumpara ceva de la o companie spera. Spera ca e mai mult decat suma de bani pe care o plateste pentru produsul sau serviciu dorit, spera ca e mai mult decat o insiruire de cifre si litere trecut pe o factura. Spera ca brandul in care si-a pus increderea nu il va dezamagi, spera ca tranzactia nu este doar o intamplare, ci inceputul unei colaborari. Clientii spera ca brandurile au suflet. Din pacate, de cele mai multe ori brandurile insa se uita doar la numere, iar cele care pun suflet in ceea ce fac sunt exceptia, nu regula!

De ce ma repet iar? Am primit azi o oferta de hosting pe email (inca una). Partea interesanta e ca era trimisa direct mie, nu eram bagat intr-o lista de distributie. Partea proasta este ca formularea era rece, seaca si impersonala, de parca expeditoarea s-ar fi adresat unui robot, nu unei fiinte umane. Presimt ca sunt multi bloggeri care au primit emailul ala, si presimt ca expeditoarea nu va realiza niciodata de ce nu a primit nici un raspuns inapoi.

O parte din email, ca restul era plin de detalii tehnice. Retineti ca emailul era trimis direct mie, nu la gramada. Sunt un blogger, nu o companie, iar daca se uitau un pic la blog isi dadeau seama ca nu am nevoie de un VPS (inca). Totusi, au trimis emailul, mergand pe principiul…daca tot nu costa nimic de ce nu?

Numele meu este …………….. si reprezint compania ….., companie specializata in oferirea de solutii de hosting profesionale , indiferent de profilul clientului. Suntem prezenti de 5 ani pe piata nationala a servicilor IT si avem un portofoliu de peste 3000 clienti pentru care desfasuram in permanenta servicii integrate de hosting.

Va contactez in ideea de a demara o discutie in ceea ce priveste serviciile de hosting, precum gazduire web, vps, servere dedicate, colocare sau solutii de livestreaming complete. As dori sa stabilim fie o intalnire, in functie de disponibilitatea agendei dvs., fie o convorbire telefonica in cadrul careia sa putem discuta mai in amanunt despre serviciile care v-ar avantaja cel mai mult pe dvs.

Sa o luam logic. Vrei sa ii trimiti un email unui blogger prin care incerci sa ii vinzi ceva. E chiar asa de greu sa citesti ce scrie despre el in pagina Despre? E chiar asa de greu sa personalizezi cumva emailul, sa arati de exemplu ca ai habar daca bloggerul scrie despre masini, pesti, tehnologie sau marketing? E chiar asa de greu sa ii spui bloggerului pe nume in email, in loc sa il iei cu dumneavoastra? E chiar asa de greu sa arati ca iti pasa?

Retineti, nu ma cred o persoana importanta, nu imi dau aere. Am insa pretentia sa fiu tratat ca un om, chiar si atunci cand primesc un email. Voi ce parere aveti de emailurile de genul asta, reci si impersonale?

Citește mai departeBranduri cu suflet

Sa ne punem pagina de Facebook pe toate gardurile?

Toate’s vechi si noi sunt toate, doar expertii social media sunt eterni.

Citat dintr-un mare filozof, inca in viata, adica eu.

Hi5 a fost pe val, MySpace a fost pe val, acum Facebook e pe val, toti o promoveaza, o aduleaza, cumpara felii din ea in speranta unui profit urias. Citeam despre faptul ca doar idiotii isi promoveaza pagina de Facebook prin mediile traditionale si ma gandeam ca tipul le zice bine de tot, adica asa gandesc si eu.

facebook outdoorSursa foto

Un brand isi face o pagina de Facebook, investeste in ea, face promotii pentru a atrage fani si dupa aceea isi pune link catre pagina de Facebook pe fluturasi, afise, panouri outdoor, o afiseaza in reclamele TV. Si mai departe ce se intampla?

In primul rand ca oamenii pe care ii atragi nu au nici o treaba cu online-ul, in marea parte, sunt oameni obisnuiti, nu consumatori inraiti de internet. Nu e mai bine sa iti faci o campanie de promovare a paginii de Facebook tot pe Facebook sau alta platforma online sau…nu stiu, pe bloguri, unde oamenii stiu cum sta treaba cu retelele sociale, cu Like-urile si celelalte nebunii?

Nu vreau sa ma intelegeti gresit, Facebook e foarte utila ca o platforma unde poti avea conversatii cu fanii brandului tau, dar e bine ca tot continutul pe care il publici sa fie in controlul tau, iar pe Facebook asta nu se intampla.

Am mai zis-o, blogul sau site-ul ar trebui sa fie centrul activitatii online, nu pagina de Facebook sau orice alta retea sociala. Pe Twitter agatam fanii brandului, pe Facebook conversam cu ei, dar toata activitatea asta online trebuie sa aiba o finalitate, si anume generarea de vanzari, atragerea de clienti. Daca Facebook sau Twitter se duc la vale sau se inchid, tot continutul pus de un brand acolo se pierde, totii fanii brandului sunt inutili.

Daca continutul insa e pe site-ul sau blogul propriu, daca fanii brandului vin pe site sau blog pentru a interactiona cu brandul, chiar daca vin de pe Twitter sau Facebook, tot e ok, pentru ca ei stiu care e centrul prezentei online pentru acel brand, si acesta nu trebuie sa fie pagina de Facebook.

Nici un brand nu traieste doar din Like-uri si mii de fani pe Facebook sau followeri pe Twitter! Ma insel?

P.S: pe un ton mai optimist, puteti citi articolul In apararea social media.

Citește mai departeSa ne punem pagina de Facebook pe toate gardurile?

Cum promovezi un muzeu in epoca moderna

Se pare ca cei de la Museum of London au gasit o solutie creativa pentru a promova lansarea unei galerii noi: au lansat o aplicatie pentru iPhone, StreetMuseum, care îţi arata cum aratau strazile Londrei în vremuri demult trecute. Nu e nimic extraordinar, aplicatia suprapune fotografia locatiei vizibila pe ecran cu o fotografie veche a zonei respective, dar efectul de wow e garantat. Dovada faptului ca se poate face promovare si cu bani putini, trebuie insa sa fii creativ si dispus sa inovezi.


Via Nicoleta

Apropo, noi mai avem muzee? Le promoveaza cineva? Cum?

Citește mai departeCum promovezi un muzeu in epoca moderna

Despre soap opera si Procter & Gamble

La inceputul telenovelelor in State acestea erau sponsorizate de producatorii de sapun (soap), ca Procter & Gamble, Colgate-Palmolive sau Lever Brothers, astfel incat aceste productii au imprumutat numele produselor pe baza carora au fost finantate.

soap opera Procter&Gamble

Mai tineti minte cand va ziceam de Coriolan si faptul ca vor sa se promoveze exclusiv online in 2011? La nivel international se intampla chestii interesante cu marile branduri.

Procter & Gamble a anuntat recent ca bugetul pe anul urmator destinat promovarii online va fi considerabil marit, renuntand la o traditie veche de 77 de ani, sponsorizarea telenovelelor (via Emanuel). Nu e singurul care face miscarea asta, multi advertiseri cresc bugetele dedicate promovarii online in 2011, reducand bugetele pentru TV, panotaj stradal si presa scrisa.

Ce inseamna asta, ca online-ul incepe sa bata TV-ul, eternul subiect de discutie care inflacareaza imaginatia agentiilor interactive?

Nu neaparat, dar procentul tot mai mare din bugetele de marketing alocat onlineului (la nivel international, ca noi suntem pe langa subiect) arata ca internetul este tot mai atractiv pentru advertiseri: se poate ajunge mai usor la clientii potentiali, segmentarea acestora este mult mai buna, iar campaniile online pot fi modificate si imbunatatite pe parcursul derularii lor, lucru mai greu de realizat cu o campanie clasica de promovare (TV, presa, outdoor).

Mereu am spus ca daca ai o strategie buna, cu acelasi buget poti obtine mai multe rezultate online decat prin promovare clasica.

Citește mai departeDespre soap opera si Procter & Gamble