Etichetă Romania

Preocupările românilor pe net

Ar fi frumos să spunem că românii caută pe net recenzii de cărți bune de citit și programul pieselor de teatru, dar nu e ăsta adevărul, românii stau online pentru Facebook și messenger.

Acum am remarcat că prin octombrie mă căutase o tipă pe Facebook cu o problemă extrem de importantă pentru viitorul omenirii, vroia să afle cum poate vedea niște poze ale unor prieteni de pe Facebook care se ascund de ea. Da, chestii grave. Poate că se ascundeau de ea din cauza avatarelor cu icoane pe care le folosea?

O altă preocupare de maximă importanță a românilor pe net este recuperarea parolei de la Yahoo messenger. Și zic că e de maximă importanță pentru că altfel nu cred că cineva ar îndrăzni să mă sune pe mobil tocmai din Suedia, în seara de 31 decembrie, după ce îmi trimisese două emailuri la interval de 15 minute prin care îmi cerea să îi recuperez parola, deși i-am spus că nu se poate așa ceva. Cred că trebuie să scot numărul de mobil de pe blog, prea multe persoane cu IQ subunitar umblă libere online.

Desigur, gramatica nu e punctul lor forte. Uneori sunt dezamăgit de oamenii care navighează online, bine că am cunoscut mulți prieteni și mi-am făcut multe cunoștințe datorită internetului, care echilibrează balanța.

Voi ce specimene ciudate ați întâlnit pe net până acum?

Citește mai departePreocupările românilor pe net

Cât de mult contează hainele și imaginea. Azi Alexandra Stan

Stim cu toții că majoritatea oamenilor sunt superficiali și se iau după aparențe, mai ales în România, unde ești imediat catalogat după hainele pe care le porți. Cred că am scris pe blog despre vânzătoarea care mă saluta cu Ce vrei băiatu când mergeam la magazin în trening și cu mesajul Cu vă servesc domnu când eram la costum. Cam asta e situația.

Totuși, e bine să ne mai amintim asta, că oamenii reacționează la imaginea pe care noi o proiectăm în societate. Ieri aflam de la Olix că Alexandra Stan a scos un nou videoclip, 1.000.000, în care e sclipitoare, la propriu și la figurat. Dau clic, văd clipul, tipa chiar arată bine, și îmi părea foarte cunoscută. După o căutare pe Google ajung la primul ei videoclip, Lolipop, de prin 2009. Schimbarea de imagine e uriașă, direct proporțională probabil cu vânzările de albume, numărul de concerte și numărul de fani. Brandul personal e foarte bine conturat acum, echipa din spatele ei e profi, atentă la orice detaliu.

Alexandra Stan a ajuns de la tipa care lingea acadeaua într-o fustă de școlăriță la tipa care e una dintr-un milion, dacă analizăm mesajele din clipuri. Da, clipurile sexy ajută enorm, dar contează și imaginea abordată, atenția la detalii, haine, costume, decoruri, e o diferență între tipa ștearsă din 2009 și cea care strălucește în 2011.

Numai zic, când ieșiți pe stradă, mergeți la un interviu sau vă pregătiți de o întâlnire importantă uitați-vă în oglindă și întrebați-vă dacă persoana pe care o vedeți corespunde așteptărilor celor din jur. Altfel mai aveți de lucrat la imagine.

Citește mai departeCât de mult contează hainele și imaginea. Azi Alexandra Stan

Oare când apare și meseria de specialist social media în clasificarea ocupatiilor din România?

Aflu de la Andreea că de la 1 ianuarie 2012 intră în vigoare noua clasificare a ocupațiilor din România. În ceea ce privește partea de marketing și comunicare cred că mai erau niște funcții care puteau fi incluse, de exemplu cum îi trecem în contractele de muncă pe specialiștii social media?

Sursa foto

Nu mai zic de agențiile de PR, unde denumirea jobului nu are nici o treabă cu clasificarea din COR.

Specialiştii în relaţii publice creează şi gestionează imaginea publică a unor instituţii, societăţi comerciale, partide şi organizaţii politice, organizaţii non-guvernamentale etc.; mediază conflictele şi consiliază negocierile, gestionează relaţiile organizaţiei cu mass-media în calitate de purtător de cuvânt sau funcţionar în cadrul biroului de presă, redactează mesaje scrise şi audiovizuale; organizează evenimente mediatice (conferinţe de presă, expoziţii, lansări de bunuri şi servicii etc.)

Ocupaţii componente:

  • 243201 specialist în relaţii publice
  • 243202 mediator
  • 243203 referent de specialitate marketing
  • 243204 specialist protocol şi ceremonial
  • 243205 consultant cameral
  • 243206 purtător de cuvânt
  • 243207 brand manager
  • 243208 organizator protocol
  • 243209 organizator relaţii
  • 243210 organizator târguri şi expoziţii
  • 243211 prezentator expoziţii
  • 243212 specialist relaţii sociale
  • 243213 expert relaţii externe
  • 243214 curier diplomatic
  • 243215 specialist garanţii auto
  • 243216 analist servicii client
  • 243217 asistent director/responsabil de funcţiune (studii
  • superioare)
  • 243218 corespondent comercial
  • 243219 asistent comercial
  • 243220 specialist în activitatea de lobby

Dacă vă uitați la meseria de specialist relaţii sociale să știți că nu are nici o treabă cu social media, ci cu sociologia. Voi vă regăsiți în clasificarea ocupatiilor din România?

Citește mai departeOare când apare și meseria de specialist social media în clasificarea ocupatiilor din România?

Locuri care mi-au plăcut prin țară

Nu am mai scris aici despre proiect, dar eu am publicat în continuare recenzii pe Optzile despre locurile unde am fost prin țară, fie că este vorba de zone turistice sau moteluri, baruri, cafele, săli de tenis. Ce a recomandări au mai apărut pe site în ultima vreme:

Dacă aveți un loc din România care vă place și vreți să spuneți și altora despre el e suficient să trimiteți un email pe contact at optzile.ro cu câteva cuvinte despre acel loc, plus niște fotografii, să vadă și alții de ce merită vizitat. Recomandări pentru timpul liber, cum ar veni. Pot fi zone turistice, baruri, hoteluri, pizzerii, important e să vă placă, să vreți să recomandați aceea locație și altora. Fără reclame.

Citește mai departeLocuri care mi-au plăcut prin țară

Nu vă păstrați toți banii în același loc

Distracția cu cardurile blocate de la CEC Bank ar trebui să ne reamintească un lucru foarte simplu, să nu ne ținem toți banii într-un singur loc. Ok, e mai sigur să îți depui banii la bancă decât să îi pui la saltea acasă, dar ce faci dacă banca are niște probleme și îți blochează cardurile și conturile exact când ai mai mare nevoie de bani? Cei care aveau carduri la CEC și s-au trezit brusc cu ele blocate ce fac până primesc noile carduri? Se împrumută de la prieteni ca să își cumpere de ale gurii, ca să își plătească facturile? Ies în stradă la cerșit?

Nu sunt eu cel mai bun prieten al băncilor, dar adevărul este că avem nevoie de ele. Totuși, să nu credeți că banca cu care lucrați acum este infailibilă, că nu o va da în bară niciodată. Eu am două conturi deschise, la ING și la BRD. La ING pentru că îmi place sistemul lor de lucru și faptul că pot să îmi fac singur majoritatea tranzacțiilor, fără a apela la personalul din bănci, iar la BRD pentru că sunt unele plăți pe care anumite instituții nu le fac în ING. Știți cum e, dacă o bancă nu are o convenție cu statul, pentru ei nu există.

Să revenim. La ING am un card de debit VISA Electron, la BRD un Maestro. Niciodată nu am avut card de credit și sper să nu ajung să îmi fac unul. La ING am bani într-un depozit la termen, la BRD am bani în contul curent. Pe lângă asta, mai am și acasă niște lei, puțini, pentru urgențe. Dacă aș avea mai mulți bani i-aș băga în acțiuni și obligațiuni, dar nu e cazul. Dacă îmi blochează cardul ING-ul merg la BRD. Dacă sunt probleme cu amândouă băncile apelez la rezerva de acasă, până se rezolvă problema.

Morala? Cum zice și Mircea, e bine să avem tot timpul o soluție de backup, mai ales pentru bani. Shit happens, și când pățim ceva nasol e bine să avem de unde lua bani rapid, nu să ne rugăm în stânga și în dreapta, să apelăm la mila celor din jur.

Nu vă puneţi toate ouăle în acelaşi coş, nu cheltuiți banii doar pentru că îi aveți. Încercați să aveți niște bani puși deoparte pentru zile negre (măcar pentru 6 luni de zile), faceți credite doar dacă aveți nevoie neapărat și nu pentru a vă cumpăra un laptop ultimul răcnet, tăiați din cheltuielile inutile și veți dormi mai bine noaptea.

Voi cum procedați cu banii, cheltuiți tot ce câștigați de la o lună la alta sau vă gândiți și la viitor?

Citește mai departeNu vă păstrați toți banii în același loc

Limba noastra-i o comoară

Comentariul de mai jos e lăsat la un articol în care criticam serviciile Atlassib, undeva prin 2008. Între timp mi-am respectat promisiunea, adică nu am mai călătorit niciodată cu ei. Ce mă amuză pe mine este că autorul comentariului pare la fel de incult ca cei pe care îi critică. El se plânge de limbajul și vocabularul personalului Atlassib, dar în același timp se vede clar că nu știe să scrie, să se exprime coerent sau să argumenteze o idee:

Eu nu aș putea să vorbesc cu o persoană de genul ăsta, care nu știe să lege două cuvinte, care folosește k, tz, care nu a auzit de virgulă și punct. Da, știu, nu toți am avut ocazia în viață să facem facultate, dar pentru a te exprima corect, verbal sau în scris, nu e nevoie de 20 de ani de studii. Sunt suficiente cele 4 clase primare și un pic de voință. Ok, poate un pic mai multă.

Cei din jur ne tratează și în funcție de cum vorbim și scriem, nu doar în funcție de haine și comportament. Apropo de ce spunea Andrei Roșca legate de campaniile în care sunt incluși bloggerii ce nu scriu corect gramatical, eu am o prejudecată când vine vorba de discuțiile cu oameni care nu scriu corect, chiar și pe net. Poate că sunt eu limitat, dar dacă m-aș întâlni cu John de mai sus pe stradă aș fugi mâncând pământul, și asta doar după ce am citit un comentariu lăsat de el. Sunt sigur că nu ascultă blues sau folk sau jazz, nu îi place să citească cărți seara la culcare și nu aș avea ce să discut cu el. Mai degrabă e genul OTV, Guță&co și tricou cu gulerul ridicat.

Concluzia? Nu e suficient să vă comportați decent în societate, să aveți bun simț când vă îmbrăcați, trebuie să aveți grijă și cum scrieți, chiar dacă scrieți pe Facebook sau pe bloguri. Poți interpreta cum gândește o persoană și după cum scrie, nu trebuie neapărat să te întâlnești cu ea.

Citește mai departeLimba noastra-i o comoară

Cifre despre social media în România – noiembrie 2011

Facebook începe să stagneze, cu 3,847.600 utilizatori, similar cu numărul de utilizatori de luna trecută. Asta arată că România intră în categoria țărilor unde Facebook nu mai crește organic, ajungând la maturitate. Acum creșterea rețelei este dată de țările din lumea a treia, unde rețeaua începe să își facă simțită prezența. Oricum, spune multe lucruri faptul că jumătate din utilizatorii unei țări sunt deja pe Facebook. Ghici unde vor merge tot mai mult bugetele de promovare online?

LinkedIn are 558.533 utilizatori în noiembrie 2011, fapt ce mă bucură. Țin minte că la începutul anului erau în jur de 400 de mii, deci rețeaua e tot mai populară și la noi. Câți o folosesc la adevăratul potențial e discutabil, dar cred că în anumite domenii, de exemplu IT, LinkedIn a înlocuit de mult Ejobs și Bestjobs pentru recrutare.

Twitter stagnează cu 51.122 utilizatori. Sincer să fiu nu cred că va mai crește prea mult, de exemplu nu văd 100.000 utilizatori de Twitter în România prea curând. Dacă nu a crescut până acum, nici de acum nu se vor mai întâmpla miracole, decât dacă nu apar schimbări importante în modul de utilizare al serviciului de microblogging sau acesta este promovat puternic de o companie, cum a fost cazul Facebook, promovată de către Vodafone. Twitter rămâne un serviciu neînțeles, mai mult pentru geeks și inițiați.

Toate cifrele mai jos, via Cristi.

Citește mai departeCifre despre social media în România – noiembrie 2011