Meseriașul care a lucrat înaintea mea? Un amator, îți zic eu.

E complicată tare treaba asta cu meseriașii în România, vă zic eu. Inițial credeam că obiceiul ăsta, de a critica munca celui care a lucrat înaintea ta, se aplică doar la instalatori, electricieni, zidari, zugravi, mă rog, tot ce ține de construcții și amenajări, dar de fapt se aplică în toate domeniile.

Nu știu dacă e ceva specific românesc, dar când chemi un meseriaș afli că de fapt ai fost fraierit de cel care a lucrat înaintea lui.

Instalatorul care ți-a montat cada? Un amator, îți zic eu, nu vezi că nu e pusă cada în pantă, cum trebuie?

Fostul stomatolog? Și-a bătut joc de gura ta, nu vezi că ți-a pus dinții pe altă nuanță de culoare?

Electricianul? Păi priza asta nu are împământare domle, poți să mori când bagi televizorul în priză.

Și remarci asta și în domeniile legate de internet, marketing, comunicare.

Păi site-ul ăsta cine ți l-a făcut, nu vezi că e blocată indexarea din robots.txt, de Google nici nu știe cine ești?

Asta numești tu campanie pe Facebook, când tu vinzi mașini premium și campania e targetată pentru puștii până în 25 de ani care stau pe banii părinților?

Designerul care ți-a făcut logo-ul a copiat culorile de la Microsoft și te-a fraierit, pentru asta chiar ai dat bani?

Nu știu cum simțiți voi, dar eu cred că nu ajută criticile de genul ăsta. Ca specialist în orice domeniu, e normal să dorești să îți demonstrezi experiența, să arăți clientului că ești bun în ceea ce faci, dar când critici munca altor specialiști angajați de client îi contești acestuia experiența, îl faci să se simtă ca ultimul fraier.

E adevărat, poate că unii clienți și-o merită, dar ei s-ar putea să își pună semne de întrebare și asupra competențelor tale, dacă tot începi colaborarea cu critici. Am avut aceeași problemă la agenție la începuturi, și nu mă simțeam ok când preluam clienți să critic munca făcută de alții.

Varianta cea mai simplă și decentă, zic eu, e transparența și comunicarea constantă cu cel care te angajează. Să le arăți clienților cum trebuie făcute lucrurile the right way, să îi educi un pic, să le arăți câte puțin din culise, chiar dacă asta înseamnă că uneori clientul s-ar putea să plece de la tine, deoarece crede că se poate descurca singur, indiferent că vorbim de marketing online, instalații sau zugrăvit.

Pentru că altfel am putea zice că trăim într-o țară de meseriași care sunt mai proști unul ca altul, nu?

8 Comentarii

  1. Tu ai noroc ….in romania toata lumea stie totul despre constructii fotbal si politica… deci eu sunt afectat in 2domenii din trei… asa ca mai ai pana ce incep toti sa se priceapa la campanii de marketing

    (0)
  2. Nu este doar boala noastra a romanilor, am intalnit si indieni cu aceiasi placa. E drept ca noi nu doar aducem la cunostinta eventualele greseli pe care le-a facut cel dinainte, ci incercam sa ne plasam si cu 3 trepte mai sus doar din vorbe..

    (0)
  3. In mediul online ma intalnit si eu destul de multe astfel de critici, si nu numai. Cum ai mentionat si in inceputul articolului, in foarte multe domenii, daca nu chiar toate apare aceasta critica. Intotdeauna cineva se va considera mai bun ca altul si va incerca sa impresioneze si sa-si arate superioritatea doar prin a face pe celalalt sa fie inferior lui.. josnic.

    (0)

Știu că abia aștepti să îmi spui că nu am dreptate: