Categorie Social media

Consumatorii ard de nerăbdare să interacționeze cu brandurile. Sau nu

Am râs la partea de mai jos din articolul de pe blogul unei agenții, cred că a fost scrisă de un robot, nu de alta, dar stereotipurile erau valabile acum 10 ani:

Dacă până nu demult, rețelele de socializare erau folosite doar pentru a distribui poze din vacanță, filmulețe cu pisici sau rețete culinare, acum li se acordă o mai mare importanță și din partea brandurilor.
Dar de ce aceste schimbări? Deoarece și comportamentul utilizatorilor s-a schimbat foarte mult. Aceștia nu mai sunt acum doar simpli observatori ai brandurilor în online. Dorința este aceea de a putea comunica și interacționa în timp real cu brandurile preferate, prin like-uri, comentarii sau mesaje și share-uri.

Realitatea e că sunt puține cazurile în care consumatorii chiar își doresc să interacționeze cu brandurile preferate, iar loialitatea față de branduri e tot mai greu de menținut. Oamenii cumpără produse bune, dar asta nu înseamnă că vor cumpăra orice e lansat de un brand. Pot să cumpăr 3 telefoane mișto de la producătorul preferat, dacă la al patrulea producătorul o dă în bară al cincilea telefon va fi de la alt brand.

Când își doresc consumatorii să interacționeze direct cu brandurile în social media?

Când brandul face o treabă proastă pe partea de customer suport, asistență, relații clienți sau cum vreți să îi ziceți, și consumatorul nu are altă soluție.

Am pățit și eu asta, aveam o problemă cu serviciile unei bănci sau ale unui supermarket, am căutat soluții pe site-ul lor, am căutat să vorbesc cu o persoană de la suport, am deschis tichete fără răspuns, și când am rămas fără alternative mi-am dorit să interacționez cu brandul pe internet, le-am trimis mesaje și i-am etichetat, în speranța că ajung să vorbesc cu niște oameni, nu procese automatizate și roboți care mă plimbau în cerc.

Citește mai departeConsumatorii ard de nerăbdare să interacționeze cu brandurile. Sau nu

Cum găsești o agenție bună pentru promovare online, realizare site sau alte chestii legate de internet

Varianta scurtă e că nu prea mai găsești oameni buni, mai ales dacă cauți rapid, ieftin și bun. Oamenii buni sunt ocupați până peste cap (da, chiar și în recesiune), indiferent că vorbim de agenții de marketing/web/digital/SEO sau de freelanceri, și proiectele sau colaborările se stabilesc de multe ori cu luni de zile în avans. A ajuns și aici ca în bancurile cu meseriașii, știu eu unul bun, dar îl țin doar pentru mine. Dacă prinzi un om bun îl ții.

Revenind la discuția despre cum găsești o agenție care să îți facă un site bun, un magazin online funcțional, să îți gândească o strategie de marketing coerentă sau să implementeze campanii de promovare cu rezultate, piața e plină de oameni care se bat cu pumnul în piept că ei fac și dreg, că oferă reach, engagement și valoare. Îi vezi și că fac prezentări frumoase în Powerpoint, de fapt la asta sunt cei mai buni, dar când întrebi și de vânzări, de rezultate concrete, ți se bagă ceva vrăjeală, cum că asta nu e treaba marketingului, sau că site-ul trebuie să fie frumos, nu să vândă. Bullshit.

Am văzut de toate la agenție în 11 ani, de la site-uri de mii de euro ce erau blocate pentru indexarea în Google din prostie, la magazine online de zeci de mii de euro ce nu au generat nici măcar o vânzare timp de 1 an de zile pentru că nu se putea comanda nimic de pe ele, la agenții care uimesc clienții cu prezentări frumoase și studii de caz dar o dau în bară grav la partea practică, la clienți facturați pentru servicii inexistente, și astea sunt așa, doar chestiile mai elegante, de suprafață.

Senzația este că acum prin multe agenții se încarcă prea mult orele clienților, dar se prestează cam puțin, sau nu se oferă calitatea promisă, ce a văzut clientul în reclamă sau prezentarea aia cu sclipici. Și pentru cineva din afară pare un haos generalizat, o junglă, din păcate, dacă nimerești o agenție sau un freelancer care îți trage țeapă o dată ajungi să crezi că toți sunt la fel. Nu e chiar așa, dar e tot mai greu de găsit un mix bun, vorba reclamei.

Citește mai departeCum găsești o agenție bună pentru promovare online, realizare site sau alte chestii legate de internet

Prea mult conținut prost

Nu aveam inspirație pentru scris azi și voiam să închid browserul, pe ideea decât un articol prost mai bine niciun articol, dar mi-a venit o idee citind Nu v-aţi plictisit de aşa mult „conţinut”? Și ideea e simplă, problema nu e că se produce mult conținut, ci că se produce prea mult conținut prost, de umplutură, cam peste tot, nu doar pe social media.

Hai să o luăm logic, câte bloguri mai ai timp să citești zilnic? Câți influenceri poți să urmărești pe Story? La câte platforme de video streaming merită să te abonezi, și câte seriale poți urmări? Câte jocuri poți juca? Cât de multă muzică poți asculta?

Și toate astea în timpul liber, presupunând că mai și muncești, mănânci, dormi, îți crești copiii, mai faci sport sau te plimbi. La cât de mult conținut avem de consumat peste tot ar trebui să fie și ăsta un job plătit, consumator de conținut.

Citește mai departePrea mult conținut prost

BeReal, un fel de trăiește clipa și spune-le tuturor prietenilor

Facebook la început era mișto, pe ideea în care lumea chiar posta ce mai face, pe unde mai umblă, ce mai vizitează. În timp platforma asta și restul aplicațiilor de socializare au ajuns tot mai false, locuri în care oamenii cosmetizează tot ce distribuie, sperând să îi impresioneze pe cei din jur, pe influencereală. Când au mai intrat și brandurile în joc cu bugete de marketing deja era game over, iar atunci când băieții deștepți au descoperit că internetul poate fi utilizat pentru a manipula mase de oameni, a influența alegeri politice și a ridica sau răsturna guverne deja problemele nu mai puteau fi rezolvate, în locul pozelor cu pisici ne-am umplut de fake news.

BeReal teoretic vine ca un fel de reset, întoarcere la origini. Aplicația îți trimite o notificare în fiecare zi, și ai 2 minute de când o deschizi timp să postezi ce vezi în fața ta și pe tine, fără filtre și sclipici. Adaugi doar prieteni în aplicație și aia e, ai un loc mai cozy în care nu trebuie să pretinzi că ești altcineva, poți fi tu.

Mă rog, asta e unique selling proposition. Îmi făcusem și eu cont prin primăvară, anul ăsta a prins tracțiune, cu 28 de milioane de descărcări și aproape 22 de milioane de utilizatori activi lunar, a apărut inclusiv pe Saturday Night Live. Mă găsiți pe acolo, deși în 90% din poze veți vedea ecranul laptopului, că viața reală e destul de plictisitoare, nu ca pe Instagram. Apropo, Instagram clonează deja și funcția BeReal, se putea să nu?

Problema e alta, că oricât de autentic ar fi BeReal, e încă un loc în care stai să îți expui viața, în loc să o trăiești.

2 minute pe BeReal, 5 pe Instagram, 10 pe Facebook, încă 30 de minute aiurea pe TikTok și hei, când a trecut ziua de muncă? În al doilea rând, eu am o problemă cu conținutul care dispare, indiferent că e pe Bereal sau Stories. De ce să muncesc pentru a crea conținut care dispare mâine, pe o platformă pe care nu o controlez, când pot să scriu pe blog, unde dețin controlul?

Citește mai departeBeReal, un fel de trăiește clipa și spune-le tuturor prietenilor

Disperarea Facebook după adolescenți

Probabil ați citit și voi despre goana Facebook după adolescenți. în lipsă de idei bune singura chestie pe care o știu ei este să copie. Mai nou vor să transforme Instagram într-o copie tristă după TikTok, ocazie cu care au supărat toate comunitățile faine ce mai utilizau aplicația. Între noi fie vorba, nici eu nu mai stau prea mult pe acolo, intram pentru poze, dacă vreau să văd clipuri amuzante merg pe TikTok, nu intru pe Insta, ca să le văd repostate.

Revenind la Facebook, și-au cam săpat singuri groapa, fiind listată la bursă (da, e Meta, same shit) și nevoită să raporteze anual profit pentru a nu supăra investitorii. Problema lor e simplă, au aproape 3 miliarde de utilizatori la nivel mondial. Loc de creștere nu prea mai este, că adolescenții consumă altfel de conținut, în alte aplicații unde nu sunt părinții și bunicii lor, deci ce e de făcut? E simplu, copiem orice aplicație e pe val, ca să nu se vadă că suntem în declin.

Citește mai departeDisperarea Facebook după adolescenți

Mai cumpărați produse recomandate de influenceri?

Dacă ne luăm după studiile de la noi,  influencerii  influențează mult decizia de achiziție a unor produse, la ultimul studiu jumătate dintre participanți au zis că au cumpărat chestii, după ce le-au văzut recomandate de influencerul preferat.

Sigur, au fost doar 500 de persoane chestionate, dar tot e ceva. Pe mine mă dau la o parte, lucrând în domeniu probabil văd altfel lucrurile, dar prin State, acolo de unde ne luăm lumina, lucrurile încep să se schimbe, oamenii nu mai înghit orice li se recomandă online, și eram curios cum vedeți voi lucrurile, cât de influențați mai sunteți? 🙂

Citește mai departeMai cumpărați produse recomandate de influenceri?

Social Media Summer Camp 2022 – Cum a fost în tabăra de social media

Revista Biz organizează cu succes în fiecare an două tabere de social media cu peste 100 de participanți, Social Media Summer Camp și Social Media Snow Camp. Pe pandemie au fost întrerupte, evident, dar acum s-a revenit la programul normal, din fericire, cu 3 zile și 3 nopți de networking, acumulare de informații utile din zona de marketing și online, plus socializare la superlativ. Nu sunt chiar 4 nopți și 4 zile, dar e pe aproape. 🙂

Ediția din 2022 a fost cu tot ce trebuie, de la vedete, influenceri și branduri, până la oameni din agenții și specialiști din zona de marketing și digital. Gândiți-vă la tabăra asta ca la un loc unde ziua poți afla toate trendurile momentului când vine vorba de social media și promovare online, cu prezentări făcute de specialiști și influenceri, cu tips and tricks, cu informații din interior, cu networking la bere și cafea, iar noaptea participi la cele mai tari petreceri.

Citește mai departeSocial Media Summer Camp 2022 – Cum a fost în tabăra de social media