Am mai povestit pe blog cum văd eu România dinainte de 2007, anul aderării la UE, față de România de acum. Oricât de multe neajunsuri are Uniunea, că are unele, nu se compară nivelul de trai pe care îl avea poporul ăsta înainte cu ce avem acum.
Nu mai zic de felul în care eram tratați când călătoream în afară, ca niște cetățeni din lumea a treia, față de acum, când ai aceleași drepturi ca vesticii. Întrebați-i pe frații noștri de peste Prut dacă nu mă credeți, vă explică ei cât de apreciat este un pașaport românesc. Și dacă tot nu mă credeți, vedeți ce părere au și englezii acum, după ce au ieșit din UE.
Nu o să zic că e totul roz în Uniune, de exemplu au dat-o în bară grav când s-au grăbit cu tranziția spre energia curată, care ne-a făcut să fim dependenți de gazul rusesc fix când doare mai tare, iarna. Totuși, acum avem salarii mai mari, putem călători oriunde, putem lucra oriunde, și perspectivele de viitor sunt mult mai bune decât ar fi visat părinții noștri în anii 90.
Dacă nu ați prins vremurile când puteai pleca afară doar cu invitație de la un cetățean străin, când trebuia să dai șpagă la vamă ca să treci fără a sta jumătate de zi la control, când patronii români te plăteau la mișto și își băteau joc de tine pentru că oricum nu aveai unde să te angajezi în altă parte sau să pleci la muncă afară, când nici o firmă străină nu venea în România pentru că eram prea săraci ca nație, ziceți merci. Atunci era nasol, nu acum. Viitorul chiar era gri, pe atunci.
Aveți aici un fel de analiză după 15 ani de la aderare.
Dacă ați prins vremurile dinainte de 2007 și vă amintiți cum era viața, v-aș ruga să îmi ziceți în comentarii dacă vă era mai bine înainte ca acum, când suntem membrii UE. Ce ziceți?