fbpx

Categorie Business

Explică-i cuiva în vârstă ce job ai

Apropo de discuția asta, eu rămân la convingerea mea, denumirea jobului nu ar trebui să conțină mai mult de 3 cuvinte, dacă ajungi să te semnezi cu Upper floor windows cleaning manager cineva te minte că ești mai important decât trebuie. Și sunt de acord cu faptul că inclusiv în Clasificarea Ocupațiilor din România apar meserii ce au 4, chiar 5 cuvinte, fără prepoziții, sau că în corporații lucrurile au ajuns foarte complexe, și ajungi să ai denumire specializare + junior, middle sau senior + denumire departament, dar realitatea e aceeași, titulaturile pompoase nu indică neapărat joburi importante, uneori sunt de umplutură, alteori complică lucrurile.

Un exercițiu de modestie e să explici cuiva în vârstă ce faci, într-o singură propoziție. Unui bunic, unchi, cineva care nu are nici o legătură cu domeniul în care activezi. Chestia asta cred că poate aduce cu picioarele pe pâmânt un pic. Adică sigur, eu pot spune că sunt Senior Digital Marketing Specialist, dar în cuvinte simple e mai ușor Să zic că Ajut firmele să atragă mai mulți clienți cu ajutorul internetului.

Voi ce job aveți, în cuvinte simple?

Citește mai departeExplică-i cuiva în vârstă ce job ai

Cele mai mari companii din lume la finalul lui 2022

De multe ori când vorbim despre companiile cunoscute avem tendința să facem confuzie între brandurile acelei companii și compania în sine, și nu realizăm cu adevărat cât de mari sunt unele companii din punct de vedere al capitalizării de piață, adică cât valorează aceea companie. Mai jos e un top 100 al companiilor la finalul lui 2022, luat de pe www.visualcapitalist.com.

Apple e pe primul loc, în ciuda scăderilor înregistrate de companiile de tehnologie în 2022. Nu degeaba 50% dintre americani folosesc iPhone. Pe locul 2 e Microsoft, pe locul 3 Saudi Aramco, pentru că toată lumea încă are nevoie de petrol, iar pe locul 4 Alphabet, compania mamă a Google, deși grosul încasărilor e generat în continuare de reclamele afișate în motorul de căutare.

Pe locul 5 e Amazon, deși nu a avut un 2022 extraordinar, iar pe locul 6 Berkshire Hathaway, dacă nu știați de ce toată lumea vorbește de Warren Buffett. Tesla, deși e printre cele mai menționate companii în mediul online și offline, e abia pe 7.

Ca idee, în top 20 doar 4 companii sunt din afara Statelor Unite, ca să vă dați seama de influența pe care o au în continuare americanii la nivel mondial. În top 50 doar 9 companii sunt din Europa, ca să vă dați seama care e locul Europei pe glob.

Citește mai departeCele mai mari companii din lume la finalul lui 2022

Nu îți ridică nimeni statuie dacă lucrezi de sărbători

Erau niște glume în perioada asta, cu oamenii mahmuri care încearcă să își facă treaba în primele zile ale anului, pentru că lucrează, deși ei ar prefera să mai zacă pe canapea încă vreo 2 zile. Lăsând la o parte joburile din domeniile vitale, unde nu ai ce face, trebuie să lucrezi după program, cred și sper că toți am lăsat-o mai moale de sărbători cu munca și ne-am mai relaxat un pic. Unii prin țări străine, alții pe acasă, unii pe Netflix, alții cu o carte bună, important e să mai facem și altceva, nu doar muncă, oricât de plăcută ar fi ea.

Citește mai departeNu îți ridică nimeni statuie dacă lucrezi de sărbători

May you live in interesting times

Nu știu dacă chinezii chiar foloseau expresia May you live in interesting times, care era un fel de blestem la adresa dușmanilor, sau americanii au inventat-o prin 1939, cert este că trăim cu siguranță în vremuri interesante, indiferent că ne-am dorit sau nu asta. Numai ultimii 3 ani, dacă ne gândim la pandemie, provocările sociale și economice plus războiul din Ucraina sunt suficiente ca să avem ce le povesti copiilor și nepoților, și la cum se prefigurează 2023, cred că vremurile interesante vor mai continua.

Citește mai departeMay you live in interesting times

Cam slăbuț cu primele de Crăciun

Mă uitam în jurul meu, nu prea se discută despre primele de Crăciun, nu văd discuțiile despre al 13-lea salariu. Nici petrecerile de final de an parcă nu au mai fost așa de multe, nici departamentele de marketing parcă nu au mai avut bugete pentru cadouri și cadouașe ca în alți ani. Pentru companiile care nu au făcut concedieri cuvântul de ordine e moderație, și chiar și pe zona de IT, tehnologie oamenii parcă nu mai sunt așa de dornici să își schimbe joburile, deși încă se fac angajări.

Mă simt ca la finalul lui 2008, când lumea voia și nu prea să treacă în noul an, că nu se știa cât de nasoală va fi treaba. Diferența este că atunci au fost afectate mai ales băncile și cei cu credite, acum recesiunea pleacă din sectorul energetic dar ne poate afecta pe toți, și persoane și companii.

Citește mai departeCam slăbuț cu primele de Crăciun

De ce generația părinților noștri nu are încredere în bănci

Dacă povestiți cu părinții sau bunicii voștri despre haosul tranziției, anii 90, când s-au făcut multe averi, dar au și sărăcit mulți oameni, cu siguranță vă vor zice și de Caritas sau FNI, aproape toate familiile aveau sau știau pe cineva care avea bani acolo. Dacă nu știți despre ce e vorba dar vreți să învățați despre țepele financiare date în acei ani urmăriți documentarul de mai jos.

Prin comentarii spuneau unii că dacă azi ar apare un nou FNI ar fi la fel de mulți români care s-ar îngrămădi să își bage acolo toți banii, fără să înțeleagă cum funcționează, doar pentru că li se promit cîștiguri fabuloase, de 10 ori cât depun, în câteva luni. Asta în condițiile în care cei mai buni investitori corecți, când scot 15-20% randament anual spun că au avut un an foarte bun. Asta e, nu știm cum funcționează banii, vrem peste noapte să devenim bogați.

Între noi fie vorba, avem deja FNI-uri și Caritas-uri printre noi, adaptate la epoca digitală. Mulți români au băgat mulți bani în crypto sau NFT-uri, au cumpărat pământ în Metaverse, doar pentru că li s-au promis câștiguri fabuloase. Au cumpărat ceva despre care nu au nici cea mai mică idee cum funcționează, atrași de mirajul banilor făcuți ușor. Sigur, sunt unii care au și făcut bani, dar cum spunea bancul, când doamna de la curățenie îți dă sfaturi despre crypto fugi, deja banii au fost făcuți de cine trebuia.

Între 1990 și 2000 era o nebunie, gândiți-vă că băncile de stau au împrumutat și au garantat pentru jocuri piramidale.

Diferența față de haiducia anilor 90 este că noi acum avem acces la informație, educația financiară solidă poate fi începută chiar și online, cu costuri zero, nu mai există scuza Nu știam, nu mi-a zis nimeni, nu am avut de unde să mă informez. Important e să învățăm cum funcționează banii, investițiile pe termen lung, nu să fugim după miraje.

Citește mai departeDe ce generația părinților noștri nu are încredere în bănci

Ce bănci folosesc la final de 2022

Mă gândeam la final de an că totuși a evoluat și sectorul bancar de la noi în ultima perioadă, chiar dacă nu vedem asta. Acum câțiva ani era complicat să deschizi un cont online sau să îți faci card fără să mergi la bancă, era scump să faci tranzacții între valute diferite, între timp avem tot felul de oferte, care de care mai bune. Evident, nici o bancă nu e perfectă, de asta și eu folosesc 3 bănci ca să îmi rezolv treburile. La final de 2022 lucrez cu ING, Unicredit și Revolut. Voi?

Citește mai departeCe bănci folosesc la final de 2022