Cât de productiv ești când lucrezi de acasă?

A apărut un articol nou care argumentează că în cazul companiilor ce permit angajaților să lucreze de acasă productivitatea acestora crește și scade numărul demisiilor, deoarece angajații sunt mai motivați, dispuși să lucreze pe mai puțini bani, ba chiar vor lucra și când sunt bolnavi, de bucurie că lucrează de acasă. Vă zic eu, că am lucrat și de la birou pentru alte firme, și de acasă pentru mine, și tot la birou dedicat m-am întors: oamenii nu sunt mai productivi când lucrează de acasă, ci de fapt când lucrează de la birou freacă menta mult mai multCitește tot →

Viața nu ar trebui trăită doar în weekend

O să vă zic un secret, din când în când mai pun poze din astea cu mesaj ironic pe Instagram, despre cât de fain e weekendul și cât de nasol e când trebuie să mergi la serviciu lunea. În realitate pe mine nu prea mă deranjează când începe o nouă săptămână, pentru că în majoritatea timpului am chestii faine de făcut la muncă. O să îmi iau și mai multe înjurături dacă vă zic că uneori abia aștept lunea, că poate am chiar vreun proiect interesant de început. Pentru asta ar trebui să tragem tare zic eu, să ne construim o viață care să ne placă zi de zi, nu doar în weekend sau în vacanță. Scopul vieții nu ar trebui să fie număratul zilelor până vinerea sau până la următorul concediu. Citește tot →

Ok, angajatorii români sunt răi, dar și angajații au o mentalitate învechită

În articolul în care scriam despre faptul că un angajat trebuie să câștige cam dublul salariului pentru a fi util unei firme un cititor mi-a zis că nu e treaba angajatului ce cheltuieli are patronul. Știu, sunt și patroni răi, care exploatează angajații pe salarii mici, dar nici cu angajații ce au mentalitatea asta nu mi-e rușine, ei vor doar să își ia salariul, nu le pasă dacă firma o duce bine sau nu. Și e greșit. Citește tot →

Nu e vorba de noroc

De fiecare dată când îmi spune cineva că sunt norocos, că lucrez pentru mine, că îmi fac singur programul, că nu am un șef care să mă bată la cap și așa mai departe, țin să le amintesc că nu e vorba de noroc. Nu zic, ajută și norocul un pic, dar dacă vrei să fii fericit în viața asta ține mai mult de asumarea riscurilor, de curaj, de dorința de a merge înainte chiar și atunci când ești căzut, de conștientizarea faptului că trebuie să înveți mereu lucruri noi. Citește tot →

Mitul tinerilor români care nu vor să muncească

A fost amuzant să urmăresc tot ping-pong-ul ăsta pe tema salariilor ce le primesc tinerii când încep să lucreze. De la tânărul de 21 de ani care se plânge că salariile din România sunt de rahat până la Alex care a încercat să explice că nu poți cere salariu de 1000 de euro când valoarea ta e nulă, trebuie să parcurgi niște etape. Partea tristă este că toți văd doar perspectiva angajatului ce vrea mai mulți bani, puțini se uită la calculele ce le fac firmele. Citește tot →